Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile despre sport și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

DA, AM ÎNȚELES


CM 2018    •   BELGIA - ANGLIA 2-0

Marele regret al belgienilor după ce s-au clasat pe 3 la Mondial: "Am fi cucerit titlul dacă jucam finala"

Foto: Reuters

Foto: Reuters

Articol de — Daniel Scorpie Duminica, 15 Iulie

Vincent Kompany, fundașul lui Man. City, susține că Belgia merita să fie campioana lumii: ”În toată tinerețea noastră, am admirat generația Mexic 1986. Am scris și noi puțină istorie, dar putem merge mai departe”.



Belgia a câștigat 6 meciuri din 7, însă a terminat Mondialul doar pe locul 3. Unicul eșec, 0-1 cu Franța din semifinale, încă îi mai doare pe "dracii roșii", deși locul 3 este cel mai bun rezultat din istoria naționalei.

"În cele două-trei zile de după eliminare renunțasem. Înfrângerea a fost foarte greu de digerat, dar am arătat că vrem medaliile de bronz. Evoluția noastră la acest turneu a scris puțină istorie. Am fost atât de aproape de finală și dacă o jucam, sincer cred că am fi cucerit titlul", a declarat Vincent Kompany.

"Suntem mândri"

Fundașul lui Man. City admite că obiectivul a fost depășirea performanței din 1986: "Am admirat generația Mexic în toată tinerețea noastră. Am scris și noi puțină istorie și putem merge mai departe. Sunt mândru".

Și Thibaut Curtois a trecut peste decepția finalei ratate, cerându-și scuze francezilor pentru declarațiile la cald: "Este o medalie care va rămâne specială peste ani. Păcat că n-am prins finala, dar e mai frumos să fii pe locul 3 decât să revii acasă pe 4. Sunt mulțumit de turneul făcut, deși nu am fost cel mai bun portar".

Au avut 10 marcatori

Cel mai încântat a fost selecționerul Roberto Martinez: "Plecăm cu un sentiment de victorie. Să câştigăm o medalie de bronz este un lucru istoric şi va lăsa urme în fotbalul belgian. Să ai zece marcatori diferiţi, să fii capabil să revii de la 0-2 și să baţi Brazilia...A fost un turneu foarte complicat, niciun meci n-a fost uşor"

313.000 €e prima încasată de fiecare jucător belgian pentru locul 3 de la acest CM. Selecționerul Martinez va primi 750.000 de euro

16 goluriau marcat "dracii roșii" în 7 partide la Mondialul din Rusia; o medie de 2,28 reușite pe meci

"Jucătorii au meritat acest loc 3. Sper să fie o inspiraţie pentru tinerele generaţii, au arătat că totul este posibil dacă munceşti. Abia aşteptăm să ne întâlnim cu regele, să fim pe străzi cu fanii pentru a sărbători"
Roberto Martinez, selecționer Belgia

Hazard așteaptă transferul Real!

Golul lui Eden Hazard  din meciul cu Anglia a făcut 3.000 de fani fericiți. Belgienii ce au cumpărat televizoare de la firma Krefel își vor lua toți banii înapoi, promiși pentru că au participat la promoția făcută între 26 aprilie și 17 iunie și pentru că naționala a înscris mai mult de 15 goluri la acest Mondial.

Căpitanul i-a întristat însă pe fanii lui Chelsea, anunțându-și intenția despărțirii. "După 6 sezoane minunate, a venit timpul să încerc altceva. Pot alege să rămân sau să plec, ultimul cuvânt va aparține clubului, dar știți care e jumătatea mea preferată". Real Madrid deja a pregătit oferta pentru căpitanul Belgiei.

Comentarii (1 ) Adaugă comentariu

nea_vanea.60  •  15 Iulie 2018, 12:35

Ce ***! Normal ca, poate, ar fi avut sanse mai mari cu Croatia, dar era imposibil sa treaca de Franta! Ei s-au bucurat de golul lui Januzaj, in loc sa opteze pentru traseul Angliei. Cred ca, Croatia este singurul grup capabil sa invinga Franta.

Vezi toate comentariile (1)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase