INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  JABLONEC - CFR CLUJ 1-0

FOTO Jablonec - CFR Cluj 1-0 » Ultimii și în Conference! Campioana, învinsă de locul 11 din Cehia: clasamentul grupei

CFR Cluj a pierdut în deplasare la Jablonec, scor 0-1, în prima rundă a grupelor din Conference League. +4   FOTO
CFR Cluj a pierdut în deplasare la Jablonec, scor 0-1, în prima rundă a grupelor din Conference League.

Articol de GSP - Publicat joi, 16 septembrie 2021 23:51 / Actualizat vineri, 17 septembrie 2021 00:37

CFR Cluj a pierdut în deplasare la Jablonec, scor 0-1, în prima rundă a grupelor din Conference League.

Campioana României, în „10” din minutul 50, a fost dominată în Cehia. Îngrijorător, de o formație modestă! Dan Petrescu ajunge astfel la două eșecuri consecutive după revenirea în Gruia. Pierduse și la Botoșani în campionat, scor 0-1.

CFR Cluj, învinsă în deplasarea de la Jablonec

Faza culminantă a partidei de pe arena „Strelnice” s-a petrecut în minutul 49. Bălgrădean a ieșit neinspirat pe o centrare din flancul stâng al atacului ceh. Cu un gest disperat, din cădere, căpitanul Mario Camora a respins mingea cu mâna, în bară, apoi în afara terenului. 

Arbitrul albanez Enea Jorgji a dictat în prima fază doar penalty, fără eliminare. După protestele vehemente ale gazdelor și o consultare cu arbitrul asistent, a revenit și i-a arătat cartonașul roșu „căpitanului” nostru. Vaclav Pilar a transformat cu siguranță penalty-ul, în stânga lui „Pufi”.

Ne-a bătut locul 11 din Cehia!

Jablonec e o formație mediocră din Cehia, care în prezent se află pe locul 11. Jaroslav Zeleny, fundaș venit de la Slavia Praga, e cel mai valoros jucător al cehilor, având o cotă de piață de 900.000 de euro. 

9,9 milioane de eurovalorează lotul lui Jablonec pe Transfermarkt. CFR e de 3 ori mai „scumpă” - 31,93 milioane

6 dueluriîn trei duble a mai avut CFR în cupele europene cu formații din Cehia, înregistrând doar două victorii, ambele cu Liberec, și 4 înfrângeri, cu Slavia Praga și cu Sparta Praga. Eșecul cu Jablonec este al 5-lea

În afara acestui sezon, Jablonec a mai ajuns o singură dată în grupele unei competiții europene: UEL - stagiunea 2018/19. 

În celălalt duel al grupei, Alkmaar și Randers au remizat, scor 2-2, astfel că ardelenii (0 puncte) ocupă ultimul loc al grupei D din Conference după prima rundă.

Jablonec - CFR Cluj 1-0 » Ultimii și în Conference! Campioana, învinsă de locul 11 din Cehia: clasamentul grupei

Jablonec - CFR Cluj 1-0

  • A marcat: Pilar 52 - pen.

Live + Statistici

Final de meci.

  • min. 90+5: Costache ratează ultima ocazie a „feroviarilor”.
  • min. 83: Lovitura de cap a lui Jeleny trece pe lângă poarta lui Bălgrădean.
  • min. 79: Omrani se întoarce bine cu adversarul în spate, dar finalizează slab din interiorul careului.
  • min. 65: Ocazie mare CFR! Din marginea careului mic, Bouhenna îl ia la țintă pe portarul advers!
  • min. 62: La CFR, ies de pe teren Deac și Petrila, intră Boateng și Costache
  • min. 60: Scăpăm ușor! Din 10 metri, Plestil nu izbutește să prindă poarta!
  • min. 55: Prima schimbare la CFR: Culio este înlocuit cu Bouhenna
  • min. 52: GOL Jablonec! Pilar transformă fără emoții de la 11 metri.
  • min. 49: Penalty pentru Jablonec și „roșu” Camora! Bălgrădean iese pe sub minge, balonul ajunge la Camora, care respinge cu mâna de lângă linia porții. Fundașul campioanei a preferat să evite un gol, însă, pentru că a „făcut pe portarul” preț de câteva momente, a fost eliminat - pe bună dreptate - de „centralul” Enea Jorgji.
  • min. 48: Petrila șutează extrem de modest de la 18 metri - pasă la portar.
  • Start în partea a doua. Fără schimbări în formația lui Dan Petrescu.

Pauză în Cehia: 0-0

  • min. 40: Cristi Manea șutează din marginea careului în brațele portarului Honus.
  • Meci important pentru Ciprian Deac, decarul clujenilor aflându-se astăzi la meciul 50 în cupele europene în tricoul CFR-ului, fiind al 2-lea jucător din istoria ardelenilor care atinge această cifră, după Mario Camora - 55 de prezenţe.
  • min. 34: Omrani calcă greșit cu piciorul drept. Se accidentează la gleznă și primește îngrijiri medicale.
  • min. 32: Omrani reia peste poartă lovitura de la colț executată de Ciprian Deac.
  • min. 22: Jablonec domină! În urma unui corner, Bălgrădean salvează din nou, de această dată la șutul lui Zeleny.
  • min. 20: Pilar îl testează pe Bălgrădean. „Pufi” e atent la „scurt” și respinge în corner.
  • min. 19: Omrani nu cadrează o lovitură liberă de la 20 de metri obținută de Gabriel Debeljuh.
  • min. 6: Cehii ratează prima ocazie a meciului. Din fața lui Bălgrădean, Plestil șutează peste.
  • min. 1: A început partida.

Jablonec - CFR Cluj. Echipele de start

JABLONEC: Honus - Holik, Kubista, Zeleny, Krob - Plestil, Houska, Povazanec, Kratochvil, Pilar - Dolezai
Rezerve: Vajner, Hruby - Vanicek, Hubschman, Malinsky, Smejkal, Martinec, Surzyn, Nespor, Haitl
Antrenor: Petr Rada

CFR CLUJ: Bălgrădean - Cr. Manea, Burcă, Cestor, Camora - Deac, Bordeianu, Culio - Omrani, Debeljuh, Petrila
Rezerve: Cristiano, Hindrich - Păun, Ciobotariu, Costache, Boateng, Bouhenna, Gîdea, Fica, Fl. Ștefan, Haiduc
Antrenor: Dan Petrescu

Stadion: Střelnice - Jablonec nad Nisou
Arbitru: Enea Jorgji (Albania)

Desfășurarea liveTEXT în celălalt meci al grupei, Randers - AZ Alkmaar:

Vezi AICI programul integral al serii în Conference League!

Programul lui CFR Cluj din Conference League

  • Etapa 2, 30 septembrie: CFR Cluj - Randers
  • Etapa 3, 21 octombrie: CFR Cluj - AZ Alkmaar
  • Etapa 4, 4 noiembrie: AZ Alkmaar - CFR Cluj
  • Etapa 5, 25 noiembrie: Randers - CFR Cluj
  • Etapa 6, 9 decembrie: CFR Cluj - Jablonec

Citește mai multe știri despre CFR Cluj:

„Cine se duce la Untold nu mai joacă!” » 3 fotbaliști de la CFR Cluj au încălcat avertismentul lui Dan Petrescu

Top secret: GSP are contractele celor mai tari antrenori din Liga 1! Cât câștigă Petrescu, Iordănescu și Reghecampf

Playtech: Anamaria Prodan, mesaj nimicitor pentru Reghe: “Dacă m-aş fi căsătorit cu acest bărbat, el ar fi devenit prim-ministru”


Comentarii (293)
thereality
thereality  •  17 Septembrie 2021, 23:04
Postat de cuviosul_pafnutie pe 17 Septembrie 2021, 19:51

Kovacs?!!!Nu e „baiatul ala bun”-care l-a eliminat gratuit pe natangul de Steliano,in meciul cu echipa lui Becali?!!!

nu gratuit,dupa cum spui bine si tu,pur si simplu steliano a fost natang,intrarea a fost de rosu,cum face el de obicei,nu-i ca si cum ar fii prima data. dar eliminarea lui a fost de bun augur pentru vitan barzesti. daca ramanea el pe teren luau 8-0.

cuviosul_pafnutie
cuviosul_pafnutie  •  17 Septembrie 2021, 19:51
Postat de geogeo pe 17 Septembrie 2021, 10:22

Daca arbitra Kovacs, era penalty pentru CFR si eliminat un ceh pentru indrazneala de a intra in careul CFR-ului.

Kovacs?!!!Nu e „baiatul ala bun”-care l-a eliminat gratuit pe natangul de Steliano,in meciul cu echipa lui Becali?!!!

thereality
thereality  •  17 Septembrie 2021, 19:02
Postat de Victor Kandalakis pe 17 Septembrie 2021, 08:43

Dupa parerea comentatorilor si a ziaristilor, Jablonec este o echipa mediocra din Cehia pentru ca este pe locul 11 in campionatul lor. Stimati comentatori si si ziaristi, aprecierea voastra divulga cate de mediocrii sunteti voi...

really? pai jablonec aia nu este o echipa meidocra din cehia ci una submediocra,pe plan european sunt zero,in campionat abia se mentin.

Vezi toate comentariile (293)
Comentează