INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  GRECIA

Vassilis Hatzipanagis

Articol de GSP - Publicat duminica, 18 mai 2008 00:00

Pentru a celebra semicentenarul UEFA, organizatorii EURO 2008 au solicitat fiecărui for naţional participant la întrecerea din vara acestui an să nominalizeze cîte o figură marcantă a fiecărei reprezentative în istoria celei mai importante competiţii fotbalistice a Europei. Astfel, 16 de nume cu rezonanţă în întreaga lume au fost aşezate de votanţi în panoplia celebrităţilor care au făcut, prin evoluţiile lor, ca EURO 2008 să strălucească intens de-a lungul istoriei sale.

Vassilis Hatzipanagis, cel mai spectaculos jucător care a driblat vreodată pe stadioanele elene, dar care nu a evoluat niciodată pentru eleni, este jucătorul ales de Federaţia greacă să reprezinte ţara între cei mai buni foşti jucători dintre cei desemnaţi de participantele la EURO 2008.

Născut pe 26 octombrie 1954 într-o familie de imigranţi greci în Taşkent, fosta URSS, actualmente capitala Uzbekistanului, Hatzipanagis a atras privirile asupra calităţilor sale încă de la o vîrstă fragedă. Clubul Pathakor a vrut să îl înregimenteze, dar legile comuniste nu permiteau ca un fotbalist care nu era cetăţean al Uniunii Sovietice să joace la nivel înalt. În cele din urmă, după insistenţele clubului, părinţilor lui Vassilis li s-au făcut formele legale, iar fiul lor a putut juca pentru gruparea uzbecă.

Hatzipanagis şi-a făcut debutul în fotbalul profesionist la vîrsta de 17 ani, fiind chemat la scurt timp şi la naţionala U19 a URSS. A reprezentat apoi Uniunea Sovietică şi la turneul de calificare pentru Olimpiada din 1976. Totuşi, deşi calităţile îi erau apreciate, Vassilis Hatzipanagis a decis să întoarcă spatele URSS-ului, avînd în vedere că la "naţională" era considerat a doua opţiune pe postul de aripă stînga, după marele Oleg Blohin. Fotbalistul a ales să se transfere în ţara natală a tatălui său, Grecia, la Iraklis Salonic.

Reputaţia sa era deja suficient de mare, astfel că la primul joc pentru prim divizionara elenă, în 1975, stadionul era plin ochi de oameni care veniseră să vadă la lucru noul talent al formaţiei. Hatzipanagis a jucat pînă la finalul carierei pentru Iraklis, mai ales fiindcă diriguitorii clubului erau speriaţi de reacţia publicului în cazul în care ar fi vîndut vedeta echipei. Iar Vassilis nici nu a dus lipsă de oferte, Lazio, Arsenal, FC Porto şi Vfb Stuttgart fiind interesate la vremea respectivă de el.

Vassilis Hatzipanagis a jucat pentru "naţionala" Greciei într-un singur meci amical, disputat pe stadionul Apostolos Nikolaidis în mai 1976. Deşi suporterii greci erau extaziaţi de fotbalistul care dribla ca nimeni altul, o veste proastă le-a tăiat din bucurie. Hatzipanagis nu mai putea evolua în selecţionata elenă, deoarece apucase să joace sub tricoul reprezentativei de juniori a URSS.

Cu toate că a avut un talent incomensurabil, Vassilis Hatzipanagis regretă multe lucruri din cariera sa: "Îmi pare rău că nu am putut îmbrăca tricoul Greciei de mai multe ori. Mi-ar fi plăcut să scriu istorie pentru Grecia. Regret şi faptul că nu am evoluat într-un campionat mai puternic. Dacă aş putea să întorc timpul, sigur aş schimba multe decizii luate în carieră".

 

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Laurențiu Reghecampf i-a înfuriat și l-au pus în genunchi pe prima pagină: „Antrenor ieftin”
Stranieri
Laurențiu Reghecampf i-a înfuriat și l-au pus în genunchi pe prima pagină: „Antrenor ieftin”
Finanțarea-record de la bugetul local, aprobată în Superliga pentru noul sezon! » Steaua, surclasată
Superliga
Finanțarea-record de la bugetul local, aprobată în Superliga pentru noul sezon! » Steaua, surclasată
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează