INTERNATIONAL  »  EURO 2020  »  DEZBATEREA ZILEI

Dezbaterea zilei, 11 iunie » Cine e favorită la câștigarea Campionatului European?

Portugalia și Franța sunt două dintre marile favorite la câștigarea EURO 2020 // foto: Imago
Portugalia și Franța sunt două dintre marile favorite la câștigarea EURO 2020 // foto: Imago

Articol de GSP - Publicat vineri, 11 iunie 2021 10:00 / Actualizat vineri, 11 iunie 2021 10:25

Dezbaterea zilei de azi, 11 iunie, propune următoarea întrebare: cine e favorită la câștigarea Campionatului European?

În studioul Gazetei, alături de Cătălin Țepelin, redactorul-șef al Gazetei și moderator al emisiunii, au participat la Dezbaterea Zilei jurnaliștii GSP Dan Udrea și Remus Răureanu, sprijiniți cu argumente de jurnaliștii Alin Buzărin și Theodor Jumătate. 

VIDEO. DEZBATEREA ZILEI, 11 iunie » Cine e favorită la câștigarea Campionatului European?

Remus Răureanu: „Italia și Belgia, echipele pe care mizez”

  • „Anticipez că Dan o să susțină Franța, noi am tot dezbătut subiectul între noi. M-am cam săturat de Franța, care e și campioană mondială și a devenit cea mai mare crescătorie de fotbaliști cred că din istoria fotbalului, este o națiune capabilă să alcătuiască vreo 3 loturi pentru Mondiale și Europene.
  • Încerc să țin cu cei un pic mai slabi, sper să apară vreo surpriză. Văd măcar două naționale în stare să producă această surpriză: Italia, al cărei suporter sunt la toate turneele finale, și Belgia.
  • Sper ca și Belgia să fie în stare să încurce calculele, este o echipă frumoasă, cu jucători de atac foarte buni: Lukaku este în cea mai bună formă din carieră, Mertens cam tocit, dar super experimentat și capabil să conteze, cu Hazard pe care ar trebui să-l mâne ceva în luptă, să-și revină după un an cu ghinion. 
  • Italia este un mix, o formulă cu vechi (Bonucci, Chiellini, Insigne), dar și apariții mai tinere, precum Donnarumma, Verratti chiar. Italia are un selecționer super experimentat, Mancini. Într-o competiție de 38 de etape, aș miza și eu pe Franța, ar fi făcut diferența. Așa, cum vor fi puține meciuri, s-ar putea să conteze priceperea lui Mancini și experiența lui.
  • Belgia are și ea un selecționer foarte bun, pe Martinez, care este de ceva vreme la lot și prezintă suficiente garanții.
  • Acestea ar fi echipele pe care mizez, să câștige Franța ar fi un rezultat atât de previzibil încât m-ar întrista. Lotul Franței conține așa mulți jucători foarte buni și cu vârste bune, astfel încât dacă acum câștigă Euro, va porni și la Mondialul viitor ca favorită. Să mai câștige și alții”.

Concurs: ghicește campioana de la EURO și poți câștiga premii tari!

Aș merge pe mâna Portugaliei, dar cu rezerve. Lusitanii adună destule argumente pentru a repeta performanța de acum cinci ani și să-și mențină titlul de campioni europeni. Partea lor din față arată foarte bine. Nu mai vorbim de Cristiano Ronaldo! Îi mai găsim acolo pe Bruno Fernandes, care a fost căpitanul lui United în finala Europa League, pe Bernardo Silva care joacă la City, pe Diogo Jota care revine și el la Liverpool după un început bun de sezon.

Nici prin apărare nu stau chiar rău. E acolo Dias de la City, titular de nezdruncinat la Pep Guardiola. Selecționerul are mare, mare experiență. Motiv pentru care cred că, dacă nu se va întâmpla ceva neprevăzut, vor face o figură frumoasă.
- Alin Buzărin, jurnalist

Dan Udrea: „Favoritele mele, Franța și Portugalia”

  • „Favoritele mele sunt Franța și Portugalia. Cred că la un astfel de turneu final, la care trebuie să joci din 3 în 3 zile, ai nevoie de un lot foarte bun, un antrenor foarte bun, cu fler, și de vedete, dar de genul Cristiano Ronaldo / Mbappe: să și tragă echipa după ei, să și poată decide de unii singuri un meci.
  • Franța e un monstru în momentul ăsta. Remus spunea că ar fi monoton dacă ar câștiga Franța, pentru că a câștigat și Mondialul. Mi se pare că genul ăsta de echipe ar fi indicat să câștige, să producă o mini hegemonie, pentru că lasă niște repere în urmă. Spania a avut 3 turnee finale la rând (2008, 2010 și 2012) și a lăsat un reper important în istoria fotbalului, peste 40 de ani ne vom raporta la ce a însemnat Spania. Așa poate ne vom raporta și la Franța, o țară care produce fotbaliști, care are academii uluitoare.
  • Franța are antrenor care a fost la nivel înalt și ca jucător și are foarte multe vedete: Mbappe, Griezmann, a mai venit și Benzema, care mi se pare în cel mai bun moment al carierei. Cred că îl va ajuta mult pe Deschamps.
  • În partea cealaltă, Portugalia are și ea un lot formidabil. Fundaș dreapta trebuie să alegi între Cancelo și Semedo. Fundași centrali Fonte, Pepe, Ruben Dias, care e poate cel mai bun fundaș central valid în momentul ăsta. În atac Joao Felix, pe care Atletico a plătit peste 100 de milioane de euro, nu are loc în primul 11, deci ne dăm seama la ce nivel este Portugalia.
  • Iar pe bancă Fernando Santos, pe care l-aș trece între primii 2-3 antrenori de echipă națională în momentul ăsta. Este experimentat și peste tot a fost la nivel înalt. A preluat Portugalia, a devenit campioană europeană. Și cu Grecia...
  • Cred că este primul turneu final în care sunt foarte multe favorite la câștigarea trofeului, ceea ce face competiția și mai atractivă. Sunt 8 echipe despre care nu am putea spune că ar fi o surpriză dacă ar câștiga: Anglia, Italia, Olanda, Franța, Germania, Portugalia, Belgia, Spania. Toate celelalte, în afară de Franța și Portugalia, mi se pare că au un minus”.

Franța va câștiga titlul european. Așa simt, pentru că Didier Deschamps, selecționerul francez, are tot ce putea mai bun inclus. Are cea mai bună tripletă a Europenelor, Benzema - Griezmann - Mbappe, are o echipă omogenă, are o apărare solidă. 

Și toți specialiștii, mai ales din Franța, dar nu numai, cred că după titlul mondial din 2018 va urma și un titlu european în acest an. După modelul faimoasei echipe a Franței a lui Zidane și Deschamps, ca jucători, din 1998, titlul mondial, 2000, titlul european.
- Theodor Jumătate, jurnalist

CONCLUZIILE LUI CĂTĂLIN ȚEPELIN: „Aș miza pe una dintre Anglia și Portugalia”

  • „E rândul meu să-mi încerc norocul la predicții, așa că aș miza pe una dintre Anglia și Portugalia. Anglia mi se pare o echipă deopotrivă solidă și fâșneață, plus că are avantajul de a juca posibila semifinală, dar și finala pe Wembley.
  • Dincolo e o generație talentată, cum a tot avut Portugalia, în plus poate fi un ultimul mare bal pentru Cristiano Ronaldo. Asta ar putea să fie o chestie foarte, foarte importantă, pentru că are darul de a trage echipa după el.
  • Orgoliul este o supercalitate a lui Cristiano Ronaldo și cred că-și va dori să-și încheie cariera la nivel înalt cu un trofeu mare. Nu-mi dau seama dacă va mai putea fi la același nivel peste doi sau patru ani, chiar dacă fizic arată impecabil.

Dezbaterea nu se termină în studioul GSP, ea continuă aici, cu comentariile voastre. Nu uitați cuvintele cheie într-o dezbatere: „argumente” / „dialog” / „respect pentru opinia celuilalt”. Așadar, încordați-vă argumentele și intrați în dezbaterea zilei pe GSP.ro!

Mai multe ediții din Dezbaterea Zilei: 

DEZBATEREA ZILEI, 9 iunie » Campaniile anti-rasism din fotbal: necesitate sau ipocrizie?

DEZBATEREA ZILEI, 4 iunie » Va reuși Adrian Mutu să producă rezultate în Bănie?

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (4)
creeperno115
creeperno115  •  11 Iunie 2021, 22:39

Anglia favorita, sustin insa Germania

s_lv_o..
s_lv_o..  •  11 Iunie 2021, 18:19
Postat de matei14 pe 11 Iunie 2021, 12:58

Sunt surprins sa vad ca atat de multi oameni o vad pe Gemania favorita. Nu m-au impresionat la preliminarile pentru CM, ba chiar din potriva. Si nici lotul nu cred ca e asa grozav. Parerea mea e ca nu va trece de grupe. Cred ca Portugalia are o super echipa, Franta nu mai spun.

Asa zic si eu, dar ca va trece de grupe, de pe locul 3. Si din acel concurs de pe gsp, mie mi-au iesit urmatoarele predictii: https://www.gsp.ro/concurs/ghiceste-campioana?wff_prdcd=03a791a4ef1627c14a499e1f92a46f70 . Franta campioana, inevitabil.

matei14
matei14  •  11 Iunie 2021, 12:58

Sunt surprins sa vad ca atat de multi oameni o vad pe Gemania favorita. Nu m-au impresionat la preliminarile pentru CM, ba chiar din potriva. Si nici lotul nu cred ca e asa grozav. Parerea mea e ca nu va trece de grupe. Cred ca Portugalia are o super echipa, Franta nu mai spun.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează