INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  ANDORRA - ROMÂNIA

VIDEO + FOTO În Andorra, acasă la Puyol » Gazeta a vizitat localitatea de vis în care s-a mutat fostul căpitan al Barcelonei

FOTO: Instagram +5   FOTO
FOTO: Instagram

Articol de - Publicat sambata, 25 martie 2023 18:17 / Actualizat sambata, 25 martie 2023 19:14

România debutează sâmbătă în preliminariile EURO 2024 în Andorra, de la ora 21:45. Gazeta a vizitat Escàs, localitatea unde locuiește Carles Puyol (44 de ani), fostul căpitan al celor de la FC Barcelona. 

  • Reporterul GSP Eduard Apostol și fotoreporterul Cristi Preda sunt în Andorra și transmit cele mai importante informații
  • Următorul meci al tricolorilor e România - Belarus, pe 28 martie de la ora 21:45, live pe GSP.ro și televizat de Prima TV. Tot atunci se mai joacă și Kosovo - Andorra (21:45) & Elveția - Israel (21:45)

Carles Puyol este tipul de vedetă pe care o apreciezi și dacă ești fan al Barcelonei, și dacă pătimești cu Real Madrid. Bărbatul de 44 de ani a fost mereu un model de atitudine și agresivitate pe teren, un luptător generos care-i muștruluia pe ai lui când erau atenți la brichetele aruncate pe „Bernabeu”. Un campion în adevăratul sens al cuvântului.

VIDEO. Ce l-a atras pe Carles Puyol în Andorra

De ceva mai bine de un an, acest personaj uriaș al fotbalului mondial s-a mutat în Andorra alături de jumătatea sa, Vanessa Lorenzo, și de cele două fiice ale lor.

Micuța țară din Pirinei, care de la un capăt la altul poate fi parcursă în 40 de minute, are în jur de 80.000 de suflete. Adversara României din această țară impresionează prin bun simț, aer curat, piscurile semețe, iar orășelele țării par desprinse din peisajele cu stațiunile din Alpi. 

Aproximativ aceleași detalii ce atrag turiștii, dar la prețuri mai mici, Andorra fiind recunoscută și pentru taxele mici, lipsa TVA-ului și cei 10 milioane de oameni care-i trec granițele pe durata anului. Numărul 1 în turismul mondial raportat la numărul de locuitori din interior.

+1 FOTO

Trai bun în Andorra

Carles Puyol trăiește cu ai lui în Escàs (Massana). De anul trecut locuiește într-un conac în urbea de nici 10.000 de suflete, situată la aproximativ 10 kilometri de capitală.

Este o localitate atât de simplă, de curată, care păstrează linia arhitectonică a zonei, cu case, cu vile, cu conace, cu străzi liniștite. Trai bun și viață tihnită! Într-o zi de week-end, de dimineață, localitatea pare desprinsă dintr-o lume atipică vremurilor pe care le trăim. Puțini oameni pe stradă, oricum își plimbă copii.

Prin ferestrele caselor care sigur n-au costat puțin se văd oameni care se bucură de viață. Un fel de hygge danez, rețeta fericirii, transpusă pe tărâm iberic. O doamnă îmbrăcată într-o ținută lejeră citește liniștită dintr-o carte pe treptele ce duc la mansardă, niște copii se joacă în curtea cu multă verdeață.

100 de selecțiia adunat Puyol la naționala Spaniei, marcând trei goluri pentru formația cu care a devenit campion european și mondial

L-a dus capul

Acesta este cadrul tabloului în care trăiește Carles Puyol de mai bine de un an. Sunt și mașini de peste o sută de mii de euro, dar și dintre cele normale, curate, fiindcă există zone pe acest pământ în care nu există praf și noroi. Chiar dacă și în Andorra se construiește. Fostul star al naționalei Spaniei și al Barcelonei s-a mutat în Andorra și fiindcă a-și dezvolta propriile afaceri.

La fel ca mulți alți oameni de afaceri care au fost atrași de ceea ce oferă țara propriului buzunar. Carles are compania Olyseum, ce a dezvoltat un proiect care și-a propus inițial să devină o rețea de socializare care să pună în legătură fanii cu vedetele lor preferate prin carduri de schimb digitale sau imagini virtuale.

Banii mulți se fac în altă lume

Acest proiect promite să creeze o experiență captivantă pentru fani, care vor avea un punct de întâlnire virtual cu peste 100 de colecții, cu vedete din diferite sectoare. 

De fapt, au peste 40 de vedete cu nume de top precum actorul Álvaro Morte, cunoscut la nivel internațional pentru rolul său, "Profesorul" din "La casa de papel", sau Koldo Serra, regizorul "El ministerio del tiempo". În plus, au sprijinul lui Simon Sproule, fost vicepreședinte de marketing la Tesla și Aston Martin, și personalități MotoGP, modele de top, muzicieni și youtuberi.

Compania a fost fondată de Carles Puyol împreună cu Andrés Iniesta, Iván de la Peña, Kevin Mitnick, un expert în securitatea computerelor, care în anii 1990 a devenit unul dintre primii hackeri care au fost arestați. 

18 trofeeinterne și internaționale a cucerit Carles cu gruparea blau-grana

Lotul convocat de Edi Iordănescu pentru Andorra și Belarus

  • PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);
  • FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 20/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, 9/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 2/0);
  • MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (FCSB, 9/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 9/0), Darius Olaru (FCSB, 9/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Octavian Popescu (FCSB, 5/0);
  • ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 1

Programul României în preliminariile EURO 2024:

  • 25 martie 2023: Belarus – Elveția (19:00),  Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo (21:45)
  • 28 martie 2023: ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel (21:45)
  • 16 iunie 2023: Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția (21:45)
  • 19 iunie 2023: Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra (21:45)
  • 9 septembrie 2023: Andorra – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția (21:45)
  • 12 septembrie 2023: ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra (21:45)
  • 12 octombrie 2023: Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția (21:45)
  • 15 octombrie 2023: Elveția – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (21:45)
  • 18 noiembrie 2023: Belarus – Andorra (19:00), Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo (21:45)
  • 21 noiembrie 2023: ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21:45)

    Primele două clasate se califică direct la turneul final din Germania. Alte trei locuri sunt stabilite prin intermediul play-off-ului din Liga Națiunilor.

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

FRF reacționează în cazurile Ianis Hagi și Andrei Ivan: „ Iordănescu e vreun ranchiunos sau cum?”

Generația lui Ianis Hagi s-a chinuit cu ei la juniori » Șase sunt acum la naționala Andorrei

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
mafa
mafa  •  26 Martie 2023, 14:52

Stiti de ce sa mutat in Andorra cand are afaceri in Spania, nu ??....fiscul, bata-l vina.

unfake
unfake  •  26 Martie 2023, 10:46

" Fostul star al naționalei Spaniei și al Barcelonei s-a mutat în Andorra și FIINDCA a-și dezvolta propriile afaceri." Ma Edi, in ce limba scrii tu acolo ? Tare-s curios cate carti ai citit tu la viata ta? (Cred ca pe la a treia-patra a inceput sa te doara capul...)

Vezi toate comentariile (2)
Comentează