INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  STEAUA - TWENTE 1-1

Becali: "Îl vreau pe Pîrvulescu de la Gaz Metan"

Articol de GSP - Publicat joi, 17 decembrie 2009 00:00

Patronul Stelei, Gigi Becali, s-a declarat dezamăgit de prestaţia columbianului din meciul din această seară, spunînd că nu ar fi reuşit să-l vîndă nici măcar cu 40 de euro la Dinamo Kiev, deşi s-a speculat în presă că ucrainienii ar fi dispuşi să ofere 4 milioane pentru Toja.

"Dacă eram de la Dinamo Kiev şi îl vedeam pe Toja astăzi, nici 40 de euro nu dădeam pe el, nu 4 milioane. Cel mai mult m-au mulţumit Kapetanos, Szekely, Nicoliţă. Nu mai am ce să zic de Szekely acum. Kapetanos a fost cel ami bun jucător al Stelei pînă acum, pentru că dă goluri. De nicoliţă ce să mai spui, aleargă mereu, acum dă şi călcîie...

Per ansamblu sînt foarte mulţumit de acest sezon, avînd în vedere pe cei accidentaţi, avînd în vedere problemele cu galeria, dar totuşi sîntem pe primul loc.

Nu-l mai aduc pe Ezequias pentru că îl am pe Emeghara, care e cel mai bun jucător al său pe postul său. El poate să joace pe ambele părţi, dar tot ne mai trebuie un fundaş lateral, pentru că ne trebuie un înlocuitor şi pentru Golanski. Avem neapărată nevoie şi de un fundaş de marcaj. Nu avem siguranţă deloc.

Atmosfera de pe stadion a fost incendiară, a fost extraordinar. Dacă îi adunai de peste tot strîngeai maxim 200. Cel mai mare grup avea vreo 7 oameni.

Numai anul acesta facem pauză de la Liga Campionilor, din sezonul viitor revenim. Acolo se fac banii adevăraţi. O să strîngem 8-9 puncte şi o să scoatem bani mulţi. Sînt foarte mulţumit de mandatul lui Stoichiţă. Îmi era frică să nu terminăm iarăşi pe locul 7.

Îl vreau pe Pîrvulescu de la Gaz Metan. Au fost multe speculaţii, dar nici una nu era adevărată. Mi-a plăcut de el cînd am jucat la Gaz Metan.
Îmi plac acei fundaşi care urcă foarte mult în ajutorul liniei de mijloc", a spus Gigi Becali la televiziunea Sportro.

Steaua a încheiat la egalitate ultimul meci din grupele Europa League, 1-1 cu Twente Enschede, rămînînd fără victorie în această fază a competiţiei.

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”

Comentarii (6)
 •  18 Decembrie 2009, 03:42

Pentru cei de la gsp se scrie Pârvulescu si nu Pîrvulescu ca numai santem pe vremea communistilor daca nu ma credeti verificati ce scria pe tricoul lui anul trecut

 •  18 Decembrie 2009, 00:30

Steaua nu a pierdut cu echipa care i-a cam pus cu botu' pe laabe pe cei de la Ajax.

calthal
calthal  •  18 Decembrie 2009, 00:28
Postat de aureltg pe 18 Decembrie 2009, 00:23

dar si ce tzeapa ai luat tu cu tanase, sa dai 2 milioane pe jumatate din el! daca dupa meciul de azi, toja a facut 40 de euro, tanase a facut 1-2 euro!

poate 1-2 lei pe tanase, nu euro...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează