INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  CELTIC - CFR CLUJ 2-0

CELTIC - CFR CLUJ 2-0 // Gabi Balint, analiză tăioasă după eșecul CFR-ului: „Am fost penibili!” » 3 jucători desființați

Articol de GSP - Publicat vineri, 04 octombrie 2019 09:22

Gabi Balint (56 de ani) a criticat prestația CFR-ului, după înfrângerea suferită în fața celor de la Celtic, scor 0-2, în cadrul grupelor Europa League. 

Fostul fotbalist al Stelei s-a declarat dezamăgit în special de Billel Omrani (26 de ani), Mario Rondon (33 de ani) și Ciprian Deac (33 de ani), jucători de la care aștepta mai mult în cadrul acestei întâlniri.  

„Dan n-a mai riscat, așa cum a făcut-o la meciul din Champions League, pentru că nu era un meci care să decidă calificarea și din cauza asta meciul a fost abordat altfel. Au fost mult mai prudenți, n-au mai riscat în atac, n-au mai urcat cu fundașii. Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că au avut un procent foarte slab de pase complete, n-au fost în stare să țină de minge, au avut probleme la tranziție. 

Plus că Omrani și Rondon au fost inexistenți, Deac, slab. Nici defensiv nu s-au ridicat la nivel mare, au fost lejer depășiți la nivel unu contra unu. Am văzut o echipă care n-a venit să atace, ci doar să se apere! Plus că am fost penibili cu Rondon la acea fază în care a cerut penalty, deși se vedea de la o poștă că nu l-a atins nimeni. Și la pauză, el avea ceva de împărțit cu arbitrul. Mie mi-a plăcut însă arbitrajul. A fost o prestație slabă, una peste alta a CFR-ului. Mulți jucători au fost sub nivelul lor”, a spus Gabi Balint, la TV Digi Sport. 

VEZI ȘI:

CFR CLUJ - CELTIC 2-0 // 4 jucători care l-au dezamăgit pe Ilie Dumitrescu: „Scoțienii i-au depășit cam la toate capitolele în această seară”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (13)
cuviosul_pafnutie
cuviosul_pafnutie  •  04 Octombrie 2019, 12:08

Cat vorbea din studiou,Gabi Balint foarte rar era lasat sa termine macar o propozitie!Acum la telefon mai este lasat sa zica si el cate ceva!Are dreptate bineinteles!Plus ca e se neinteles de ce Petrescu nu a inceput meciul cu Culio!E adevarat ca scotienii au jucatori foarte tineri si foarte rapizi,dar Culio stie cu mingea si CFR poate ca ar fi reusit mai multe pase la mijlocul terenului-acolo unde se face jocul!Poate!Singura sansa sa mai ia puncte, va fi tot cu Lazio si eventual un punct in returul cu Celtic!Si eventual inca unul cu Rennes,daca aia vor juca cu rezervele!

650322261798377
Mihu Petrescu  •  04 Octombrie 2019, 11:50
Postat de Andronic Popovici pe 04 Octombrie 2019, 09:59

lasa Gabi ,ca nu moare lumea pt. un joc mai slab ,voi bucurativa de "derbi" ca altceva nu mai aveti decat sfaturi si constatari venite dinspre beeee ,tare as vrea ca Nistor sa demonstreze ca nu are loc la fecsebeaua ,vorba lui ,ca nu-l meritati ,ai auzit ,macadame

Cand chefereaua si-a luat-o de la luxemburghezi tot asa tare-n gura erai? Apropo - se scrie corect bucurati-va, "telectualule" care esti tu.... de la Cluj

adriann_
adriann_  •  04 Octombrie 2019, 11:31

Rondon a fost clar lovit peste picior cand a driblat fundasul, problema a fost ca lovitura era departe de a fi suficienta sa-l darame, iar el a plonjat extrem de tarziu, dupa ce mai facuse un pas. Asa ca a sarit in ochi plonjonul penibil. Buba e ca o gramada de fotbalisti de la noi se arunca la 1-2 pasi dupa contact si totusi primesc penalty/lovituri libere. Daca s-ar lasa si la noi jocul mai liber si nu s-ar mai arbitra ca la baschet (dupa care vine Craciunescu in studio sa spuna ca "arbitrul este acoperit de regulament") probabil ca nici nu s-ar mai plonja asa.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează