INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  PSV EINDHOVEN- FIORENTINA 0-2

„Şutul a fost imparabil, nu ştiu ce notă ar merita”

Articol de GSP - Publicat vineri, 11 aprilie 2008 00:00

Atacantul român Adrian Mutu, care a marcat cele două goluri ale Fiorentinei în meciul de joi seară cu PSV Eindhoven, câştigat cu 2-0, a spus că este fericit de evoluţia sa şi că Fiorentina nu se teme de Rangers, următorul adversar, informează Fiorentina.it.

"Cel mai important este că ne-am calificat, apoi sunt fericit pentru golurile marcate. În special pentru primul, pentru că în sfârşit am reuşit să marchez din nou în urma unei lovituri libere, după atâtea încercări.

Şutul a fost imparabil, nu ştiu ce notă ar merita. Rangers este un adeversar dificil, mai ales pe teren propriu, dar noi suntem mândri că am ajuns până aici şi nu vrem să ne oprim", a spus Adrian Mutu, care a marcat toate cele trei goluri ale Fiorentinei din dubla manşă cu PSV. Atacantul român a devenit şi jucătorul cu cele mai multe goluri marcate într-un sezon de cupă europeană pentru formaţia italiană.

sursa NewsIn

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

gol
Comentarii (16)
 •  11 Aprilie 2008, 21:02

nu compara pe MUTU cu dica e o dif prea mare

 •  11 Aprilie 2008, 14:00

kent, mai sterge-te de caca la gura ca intr-un meci nu a inchis gura nimanui. in plus, au trecut 4 ani de atunci si multe meciuri mari facute de el. doi la mana, a fost criticat pe buna dreptate pt prostia de la chelsea. asta e, nimeni nu e in tara lui profet. nici macar Hagi n-a fost. DAR trebuie sa joace in continuare cum a facut-o aseara. a avut un sezon f.bun pana acum si ar fi pacat sa nu prinda finala uefa/loc de cl pentru sezonul urmator. sper din tot sufletul sa joace asa si la euro

 •  11 Aprilie 2008, 13:51

Ii batem la cap. La alba ca zapada cred ca tot ei ne bat. Ii batem la cap, la pase inapoi spre portar. la accidentari penibile chivu ii face muci. Si la laude de sine mutu.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează