Fotbalul şi mai marii lumii

«Ce altceva s-ar mai putea spune despre grandoarea fotbalulul? Este unul din tărîmurile de paşnică dispută unde naţiunile îşi caută gloria... », spunea Albert Camus în urmă cu 50 de ani, atunci cînd fotbalul nu reprezenta nici măcar un sfert din ceea ce reprezintă astăzi. Un spectacol grandios, transformat de milioanele de fani într-un lider absolut de audienţă.

Să fie acesta motivul pentru care fotbalul a atras şi atenţia unora dintre cei mai influenţi lideri politici ai lumii? Categoric da, însă unii dintre ei sînt fani adevăraţi.

Preşedinţii-jucători

De departe, cel mai "înrăit" este Evo Morales, preşedintele Boliviei. În 2005, atunci cînd a fost ales, acesta a promis că va fi un alt fel de lider şi s-a ţinut de cuvînt. Morales a continuat să joace fotbal regulat. În minutul 32 al unui meci pe care echipa sa, Independence Warriors, l-a susţinut în urmă cu doi ani, la scorul de 2 la 2, portarul echipei adverse l-a faultat, producîndu-i o rană la nas. "Mr. Morales a fost transportat la o clinică unde i s-au acordat îngrijiri medicale şi i-au fost recomandate cîteva zile de odihnă", declara un oficial bolivian la vremea respectivă. "E posibil ca această accidentare să nu- i permită preşedintelui să participe la meciul de sîmbăta viitoare, alături de Lula da Silva şi Hugo Chavez."

Cine sînt cei doi? Preşedintele Braziliei şi cel al Venezuelei, alţi doi fani împătimiţi ai soccerului.

Lui Mahmoud Ahmadinejad interesele în fotbal i-au creat probleme serioase. În 2005, atunci cînd a fost ales preşedintele Iranului, FIFA a suspendat această ţară pentru o perioadă, acuzîndu-l pe Ahmadinejad că şi-a impus oamenii în cadrul federaţiei. Oficialul iranian a negat acuzaţiile, iar suspendarea a fost în cele din urmă ridicată.

Doar suporteri

Alături de Chavez, Lula şi Morales, Ahmadinejan face parte din categoria liderilor politici care practică efectiv acest sport. Există însă şi o altă categorie, a celor care sînt doar fani declaraţi.

Pe fostul prim-ministru al Italiei, Silvio Berlusconi, îl cunoaştem cu toţii. Popularitatea pe care i-a conferit-o fotbalul l-a propulsat pe preşedintele lui AC Milan într-una dintre cele mai importante funcţii în stat. Berlusconi a condus Italia între anii 2001 - 2006, timp în care adversarii săi au susţinut că cele două poziţii pe care le ocupă se află într-un conflict de interese. "Lăsaţi-i pe oameni să decidă dacă într-adevăr este aşa sau nu!", le- a răspuns el.

Tot un suporter convins este şi Tony Blair, cel care a condus destinele Marii Britanii timp de 10 ani. Blair susţine că este fanul celor de la Newcastle United, prezenţa sa în mod constant la manifestări legate de fotbal transformîndu-l într-unul dintre cei mai populari oameni politici din Anglia.

Ai noştri

"Îmi place foarte mult fotbalul. Ca atare, mi-am aranjat programul în aşa fel încît să pot urmări toate meciurile naţionalei, inclusiv pe cel din finală", spunea cancelarul Germaniei, Angela Merkel, înaintea CM din 2006, pentru ca liderii noştri să profite şi ei din plin de popularitatea pe care ţi-o poate conferi acest sport.

Poate că nu vă amintiţi cu exactitate multe lucruri legate de perioada în care Emil Constantinescu a condus ţara, dar cu siguranţă v-a rămas în memorie încercarea nereuşită de a face cîteva jonglerii cu o minge de fotbal. :)

Cît despre părerile legate de afinităţile actualului preşedinte, acestea sînt împărţite. Unii susţin că Traian Băsescu este un fan înfocat al Rapidului, alţii că este suporter al Stelei, dar toţi sînt de acord că "preşedintele jucător" nu ezită să-şi alăture imaginea fotbalului. Altfel, cum am putea interpreta cea mai recentă acţiune a sa, aceea de a decora un arbitru?

«Fotbalul este ultima reprezentaţie sacră a timpului nostru. Fotbalul este spectacolul care a substituit teatrul. » - P. P. Pasolini, scriitor italian