INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  STEAUA

EXCLUSIV GSP Argăseală admite pericolul maxim în care s-a aflat Steaua: "Recunosc, ne-a trecut glonţul pe la ureche!"

Articol de GSP - Publicat joi, 27 iunie 2013 00:00 / Actualizat joi, 27 iunie 2013 10:22

Valeriu Argăseală, preşedintele Stelei, explică cine are meritul principal în decizia favorabilă a UEFA, dar şi cît a durat întocmirea dosarului de apărare


- Domnule Argăseală, verdictul UEFA îl percepeţi ca pe o victorie sau ca pe un avertisment?
- Hm... Ca pe o victorie, clar!

- De ce clar?
- E o victorie mare în ideea că a trebuit să facem faţă unui proces unic, în care am fost nevoiţi să realizăm o apărare fără precedent. Credeţi că a fost simplu?

"Decizia e o mare victorie, nu e un avertisment"
- Nu ştiu, a fost?
- Nu, a fost greu, timpul ne-a presat, n-am avut mult timp la dispoziţie. Cu toate astea, am realizat un dosar aproape perfect. L-aţi publicat şi voi, cei de la Gazeta Sporturilor, aşa că toţi au văzut ce am lucrat.

- Bun, deci nu vedeţi decizia şi ca avertisment, nu?
- Nu pot spune răspicat nu. Totuşi, noi ştiam că mai existaseră echipe implicate în zona asta de motivare a unor echipe, a unor jucători şi ştiam că sînt nişte procese grele, complicate.

- Pe cine trebuie să felicităm, cine are meritul principal?
- Casa de avocatură cu care am lucrat, "Mergeani, Prodan şi Asociaţii". Cei de acolo au conceput dosarul, noi, clubul, i-am ajutat cu idei, cu extrase, cu diverse lucruri.

"Sandu ne-a sprijinit, dar n-a influenţat verdictul"
- Cît a durat întocmirea apărării?
- Cred că 5 zile. De fapt, nu e prea corect spun doar zile, că am lucrat şi noaptea.

- Casa de avocatură a fost propusă de Hrebenciuc şi chiar Nicolae Mergeani a recunoscut că a fost plătit de politician, nu de Steaua.

- Corect.

- Şi Steaua cum se va achita faţă de Hrebenciuc?
- Eu ştiu doar că nu noi am plătit casa de avocatură.

- Credeţi că Mircea Sandu a avut vreun merit în această decizie favorabilă?

- Ne-a fost alături, ne-a sprijinit ca preşedinte de federaţie. Influenţă acolo, la comisia de la Nyon, n-a avut pentru că acolo lucrurile sînt clare şi independenţa forului care a judecat e totală.

"Vom solicita lămuriri de la UEFA"

- Cazul s-a terminat, admiteţi că Steaua s-a aflat pe marginea prăpastiei?
- Ca o metaforă, aşa, pot să spun că ne-a trecut glonţul pe la ureche. Da, recunosc. Pînă la urmă, şi acest lucru face parte din acea serie de lucruri care se tot întîmplă în viaţa unui club şi care trebuie să te ţină pe tine, ca şi conducător, treaz tot timpul.

- Desluşim şi ce înseamnă această perioadă de 5 ani de zile în care Steaua se află sub supraveghere? Ce n-are voie să facă?
- Nu am fost anunţaţi, probabil că va exista în motivarea ce ne va parveni în zilele următoare. Dacă nu ne va explica UEFA acolo, atunci ne vom adresa noi forului de la Nyon ca să fim informaţi în mod clar la ce se referă exact această perioadă de supraveghere


"A fost, de departe, cel mai greu şi mai complex caz în care am fost implicat. Chiar a fost un moment de cumpănă"
Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua

Mergeani a sărbătorit cu Hrebe
Imediat după ce Steaua a primit verdictul favorabil de la UEFA, avocatul care a întocmit dosarul de apărare, Nicolae Mergeani, a sărbătorit succesul alături de familia Hrebenciuc. Mergeani a mers împreună cu Viorel şi Andrei Hrebenciuc într-un restaurant de lux şi au ciocnit un pahar de şampanie. (Vlad Ispas)

Turcii se revoltă
Presa de la Istanbul a reacţionat violent şi a acuzat UEFA că n-a judecat cu aceeaşi măsură cazul Stelei, pe care a lăsat-o să joace, şi cel în care au fost implicate Fenerbahce şi Beşiktaş, excluse. "E scandalos ce s-a întîmplat, noi sîntem scoşi, românii nu, deşi patronul lor e la puşcărie", au susţinut ziariştii turci. Decizia UEFA a lovit în plin cele două cluburi, care ieri s-au prăbuşit pe bursă şi au avut pierderi colosale: Fenerbahce, 35 de milioane de euro, Beşiktaş, 15 milioane. (Theodor Jumătate)

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (65)
rizocel
rizocel  •  27 Iunie 2013, 22:17

sa-i dea valiza..era din piele de porc sau din piele de oaie?

mario_99
mario_99  •  27 Iunie 2013, 11:43

Vi-a trecut glontul pe la ureche, dar vi s-a oprit in ceafa

vaalah
vaalah  •  27 Iunie 2013, 11:30
Postat de inexistentus pe 27 Iunie 2013, 11:20

UEFA a facut de rusine Justitia Romaniei !

1. UEFA nu a incadrat premierea la mita coruptie . 2 . UEFA a demonstrat clar ca a fost un proces politic in ordonat de Traian Basescu in sprijinul lui Aprad Zoltan Paszkany CFR Cluj care de fapt au furat titlul si l-au corupt pe Fabio Bilica jucatorul lui U Cluj . ____________ BILICA CONTACTAT DE CeFuRa SA VANDA MECIUL=CORUPTIE "- Si ce ti-au spus? - Mi-au cerut sa ne întîlnim undeva, în oras. M-am dus. Acolo mi-au spus s-o las mai moale în meciul cu ei. N-au vorbit de nici o suma anume, dar mi-au zis doar ca este vorba de bani multi. "

Vezi toate comentariile (65)
Comentează