INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  JUVENTUS

Italienii îşi adorm adversarii din UCL: ”Trecem de Celtic, dar ce ne facem cu Real sau United?”

Articol de GSP - Publicat joi, 28 februarie 2013 00:00 / Actualizat joi, 28 februarie 2013 15:07

Deşi a obţinut o victorie categorică în prima manşă a confruntărilor din optimile Champions League, Juventus nu crede că are prea multe şanse la trofeu, dacă dă de echipele puternice

”Bătrîna Doamnă” e ca şi calificată în următoarea fază a Champions League după victoria obţinută la Celtic, 3-0, iar veteranul torinezilor, Andrea Pirlo speră că va evita confruntarea cu doi mari coloşi ai Europei.

”Nu cred că sîntem pregătiţi să cîştigăm Champions League, dar sîntem acolo şi ne batem. Real Madrid şi Manchester United sînt mult, mult mai puternice ca noi”, a declarat Andrea Pirlo, conform The Sun.

În urma tragerii la sorţi pentru sferturile de finală UCL, care va avea loc pe 15 martie, ora 13:00, Juventus Torino ar putea întîlni cîştigătoarea duelului dintre Real Madrid şi Manchester United.

Fotbalistul italian în vîrsta de 33 de ani are contract cu Juve pînă la sfîrşitul sezonului, cînd va decide asupra viitorului său.
Voi continua să joc atîta timp cît voi simţi. Nu am planuri, doar obiective: să cîştig din nou titlul în Serie A şi să particip la Cupa Mondială cu Italia”, a concluzionat mijlocaşul.

(Valentin Melci)

Playtech: BOMBĂ! Anamaria Prodan a pus interlopii să o pedepsească pe amanta lui Reghe! Ce a declarat în urmă cu puțin timp


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează