INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BAYERN - BARCELONA 1-1

Misiune îndeplinită

Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 aprilie 2009 00:00

Barcelona şi-a onorat blazonul la Munchen în faţa unui Bayern ce şi-ar fi dorit măcar o victorie de onoare

Cîte echipe ar fi reuşit să-şi umple stadioanele după un 0-4 în prima manşă şi şanse microscopice de calificare în faţa unei Barcelona în perioadă de graţie? Puţine, foarte puţine. Bayern e una dintre ele şi asta chiar e de apreciat. Dincolo de miză, "Allianz Arena" s-a umplut pînă la refuz, iar atmosfera a fost ca la un meci ce ar fi plecat de la 0-0.

Avînd de onorat un asemenea ataşament, Bayern a luptat nemţeşte, pe fondul unui joc economicos prestat de Barcelona. La adăpostul acelui 4-0 din tur, catalanii n-au suferit după antrenorul lor. Guardiola urmărind partida din tribuna oficială fără să aibă vreo comunicare cu secundul său, Tito Vilanova, semn că lucrurile sînt bine puse la punct acolo. Nu s-a odihnit decît Henry, atacat de o răceală, deşi se spunea că mai multe piese de bază ale oaspeţilor vor rămîne pe bancă.

Lucrurile fiind totuşi clare încă de la pauză, cînd s-a intrat cu 0-0, Ribery şi-a arătat clasa şi, eventual, disponibilitatea de a se integra în lotul Barcelonei de la anul, marcînd un gol "a la Messi". Victoria n-a putut fi însă obţinută, căci s-a opus Keita, el finalizînd o acţiune de tip "PlayStation" a catalanilor la care a participat aproape toată echipa.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

Comentarii (12)
 •  15 Aprilie 2009, 15:20

Barça e o echipa care isi respecta adversarul...in tur, daca vroiau, mai dadeau cel putin un gol si cred k nu sunt singurul care spune asta...tocmai de aceea este o echipa speciala, pe care nu toti o pot intelege.

 •  15 Aprilie 2009, 10:40

aia care o ridica in slavi pe cfr in comparatie cu meciurile din playoff sunt penibili vezi cfr in meciurile cu bordeaux care a luat bataie de la galatasaray eliminata de steaua ....

 •  15 Aprilie 2009, 10:01

Total de acord cu Pedros. S-a umplut stadionul pt ca a venit lumea sa ii vada pe "extraterestri". Si, chiar daca Barcelona a jucat doar la 30-40% din potentialul lor, au avut ce vedea. Faza golului Barcei a fost incredibila. Au dat o gramada de pase fara ca Bayern sa atinga mingea si au incheiat cu sutul perfect al lui Keita. In mod normal, nici macar Chelsea nu ii poate opri anul asta.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează