INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  LIVERPOOL - ARSENAL 4-2

Opera lui Rafa

Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 aprilie 2008 00:00

Benitez este cu Liverpool la a treia semifinală în 4 ani. Va urma iar finala?

Cu Mourinho odihnindu-se şi pregătindu-şi viitorul, Rafa Benitez este, la momentul de azi, cel mai bun antrenor-tactician din lume. Spaniolul pregăteşte meciurile decisive ca nimeni altul, iar cînd are şi timp, ca acum, Liverpool neavînd stresul luptei pe mai multe fronturi, o face punînd totul la punct în cel mai mici detalii.

Dar, la momentul de azi, Arsenalul lui Wenger era cel mai greu adversar posibil. Dacă alte echipe au un joc descifrabil, mai uşor sau mai greu, Arsenal nu-l are. Puştii lui Wenger nu joacă după reguli, ci după instinct, un instinct însă extrem de bine pregătit de profesor în atîtea şi atîtea antrenamente, fără teamă pentru că mereu se găsesc o soluţie, o pasă sau un spaţiu liber de care să se folosească.

Din conflictul celui mai bun tactician din lume cu cel mai bun joc de pase din lume a ieşit în tur o partidă superbă. Returul de aseară a fost la fel. Golul lui Arsenal a venit din acţiune colectivă, iar cel al lui Liverpool a fost rodul strategiei. Apoi fiecare cu lecţia lui. Arsene lovit de accidentarea lui Flamini, Rafa cu a sa surpriză, 3 vîrfuri, Crouch ca pivot, Kuyt în benzi şi Torres încercînd să profite de limitele lui Senderos.

Şi iată-l pe Fernando Torres, "El Nino", "Copilul", pariul lui Benitez cu Premier League apărînd unde şi cînd a fost nevoie. Cu un ochi la Crouch şi celălalt la Kuyt, Senderos şi Gallas i-au dat spaţiu unui Torres pe care Anglia l-a maturizat exemplar. Acţiune senzaţională şi un gol ce a adus extazul pe "Anfield".

A urmat partea care-i place lui Benitez. Dominare şi posesie Arsenal, calm şi organizare la Liverpool. Plus contraatac. Plus şansă. Nici o echipă din lume, fie ea şi cu cel mai bun joc de pase din lume, nu poate privi indiferentă la un adversar ce inspiră atîta siguranţă. Wenger are însă şi el mutările la el: Theo Walcott. Acţiunea celui mai rapid dintre fotbaliştii lui Arsenal aduce golul lui Adebayor şi extazul se muta în tabăra cealaltă.

Un singur minut. Căci Benitez mutase şi el cu Babbel. Care scoate un penalty, oferindu-i lui Gerrard şansa de a-şi duce trupa în semifinală, apoi termină chiar el treaba.
Acum urmează Chelsea. Alt avantaj pentru Benitez, o echipă ştiută pe de rost de ai săi. A treia finală în patru ani nu pare deloc o utopie.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (108)
 •  09 Aprilie 2008, 19:00

ce meci ce atmosfera ce FOTBALISTI FOTBALISTI merita sa traiesti pt asa ceva.FELICITARI de 10000000000000 de ori felicitari

 •  09 Aprilie 2008, 17:23

Mai bine ca nu s-au calificat 11 fotbalisti, decat sa nu se fi calificat 41.000 de fani unici. In semininale:man utd, barca, chelsea si LIVERPOOL+41.000 de suporteri ireali!

 •  09 Aprilie 2008, 16:24

asta insemna eficacitate

Vezi toate comentariile (108)
Comentează