INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BAYERN MUNCHEN - ANDERLECHT 3-0

Stanciu, criticat de belgieni după meciul cu Bayern » Chipciu l-a anihilat perfect pe Ribery

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat miercuri, 13 septembrie 2017 11:08

Anderlect a pierdut meciul din deplasare cu Bayern Munchen, 0-3, iar jurnaliștii de la Het Laatste Nieuws l-au văzut pe Nicoale Stanciu cel mai slab dintre violeți la Munchen. La polul opus a fost Alex Chipciu, cel care a fost lăudat de belgieni.

Anderlecht a plecat de la Munchen cu 3 goluri la "pasiv", într-adevăr, dar cu senzația că se putea mai mult. Nu doar că, rămasă în inferioritate în minutul 10, i-a ținut piept neașteptat de bine unui Bayern departe de forma sezoanelor trecute.

Dar la 0-1, tocmai Nicolae Stanciu, în minutul 40, și Alex Chipciu, în minutul 49, au irosit oportunități cu care nu te întâlnești în fiecare zi. Primul a părut surprins de pasa înapoi a lui Dendoncker și a și alunecat în momentul șutului, în timp ce Alex a nimerit bara! Cele mai mari ocazii ale oaspeților!

Deconectat

Titularizat de antrenorul Rene Weiler pe postul lui Chipciu, mijlocaș dreapta, Stanciu a oscilat, alternând momentele reușite, puține, e adevărat, cu perioade în care a părut că nu e conectat la joc. Iar cotidianul Het Laatste Nieuws nu l-a iertat, văzându-l cel mai slab de pe teren: "A avut o mare șansă de a egala, însă a ratat șutul. I-au lipsit ritmul și încrederea de sine".

Ribery nu l-a putut depăși

Chipciu, în schimb, a făcut o partidă solidă. Weiler l-a "retrogradat" fundaș dreapta și senzația era că nu avea nicio șansă în fața zvârlugii Ribery. N-a fost deloc așa. Nu s-a lăsat depășit de atacantul francez, a recuperat numeroase mingi și a alergat mult. În schimb, a rămas restanțier la deschiderea jocului, greșind frecvent pasa în adâncime. "A început așa cum îl știm. Fără sare și piper. Dar ce revenire!", a conchis același Het Laatste Nieuws. 

Vezi aici video cu rezumatul meciului

4 e nota primită de Stanciu, schimbat în minutul 59, în Het Laatste Nieuws. Chipciu, integralist, a primit 6

"Tagliavento trebuia să acorde lovitură liberă"

Seară cu probleme pentru "centralul" Tagliavento. OK eliminarea lui Kums (10), care, în postură de ultim apărător, l-a oprit neregulamentar pe Lewandowski, scăpat singur. Dar faultul său pare că se încheie mai degrabă în fața liniei de 16 metri decât în careu. "Trebuia să dea lovitură liberă!", consideră Bild, care-i acordă circumstanțe atenuante: "Era greu de văzut". Apoi, italianul i-a anulat un gol valabil lui Sule, la 2-0, pentru un presupus fault în careu. Iar la golul 3, Kimmich a plecat din ofsaid. Milimetric, dar ofsaid. 

Lui Ribery i-au sărit siguranțele

Poate și pentru că nu i-a ieșit nimic în fața lui Chipciu, Ribery a fost un car de nervi. A țipat la arbitru, la eliminarea lui Kums, alegându-se cu un "galben", și a aruncat cât colo tricoul când s-a văzut înlocuit (78). Degeaba a încercat să-l calmeze directorul sportiv Salihamidzici. Francezul l-a expediat furios: "Tu du-te la locul tău!". 

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (5)
699077510215282
Tudor Chirea  •  13 Septembrie 2017, 20:28

Cine l-a facut fotbalist pe ***, sa se spele belgienii pe cap cu asta!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dinamo_fan
dinamo_fan  •  13 Septembrie 2017, 15:43

Nu a fost nici fault nici in careu. de aia nu-l suport eu pe Levandovski ala, e un simulator de clasa. Dueluri ca la Levandovski au fost cateva sute in meciurile de marti din UCL dar doar pomanagiul a primit penalty.

sadiku
sadiku  •  13 Septembrie 2017, 12:22
Postat de daweroirl pe 13 Septembrie 2017, 12:10

am vazut ca aseara unii au luat 3 ,altii 5 ,unii chiar 6 ,nu a murit nimeni ,asta ca sa nu mai urle haterii p-aci !

*** tu ce nota ai luat ???

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează