INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  STEAUA

Steaua - Dinamo Tbilisi / Streymur în turul 3 preliminar din UEFA Champions League » Ce spune MM despre adversar

Articol de GSP - Publicat vineri, 19 iulie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 19 iulie 2013 14:03

UPDATE 13:18 /  Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, este mulţumit de tragere, chiar dacă ar fi fost mai fericit dacă ar fi dat peste Maribor:

"Dinamo Tbilisi este un adversar foarte puternic, vom avea parte de o deplasare complicată. Dinamo a învins-o, în perioada de pregătire, pe Şahtior. Şi, ca să vedeţi cum este soarta, tot atunci am fost cu Reghe să vedem un amical al celor de la Vaslui cu Sevastopol, nou promovată în Ucraina, după care în repriza a doua am fugit ca să vedem Şahtior cu Tbilisi tocmai din acest motiv, pentru că ne respectăm meseria.

Este o echipă care are un portar de mare valoare, Loria, cu nişte fundaşi de gabarit, mijlocaşi pe măsură, dar şi doi atacanţi foarte buni, unul dintre ei fiind Xisco Munoz, care a jucat împotriva noastră cu Betis, dar şi Dvali.

Vom juca primul meci în deplasare. Au şi un antrenor foarte bun, Duşan Uhrin jr, pe care-l ştiu foarte bine. Era mai bine Maribor, care tocmai a luat bătaie cu 7-0 de la Kaiserslautern", a spus Mihai Stoica la DigiSport.

UPDATE 13:10 / Steaua va juca în turul 3 preliminar cel mai probabil cu Dinamo Tbilisi, care a învins în tur Streymur 6-1

***

La ora 13:00 va începe tragerea la sorţi a meciurilor din turul 3 preliminar din Liga Campionilor. Steaua va intra în urna capilor de serie.

Cu victoria din tur, 3-0 în faţa celor de la Vardar Skopje, "roş-albaştrii" sînt aproape siguri de calificarea în turul următor. Indiferent de adversar, Steaua va juca turul pe Ghencea pentru că pe Naţional Arena vor începe lucrările de refacere a gazonului.

Dacă Steaua va depăşi adversarul din turul 3 preliminar, campioana României va fi sigură de prezenţa în grupele unei competiţii europene, pentru că în cazul în care va fi eliminată apoi din play-off-ul Champions League, formaţia lui Laurenţiu Reghecampf va juca automat în grupele Europa League.

Citeşte aici cum poate scăpa Steaua de cel mai tare adversar, dar şi alte detalii despre tragerea la sorţi!

UEFA a anunţat în această dimineaţă grupele pentru tragerea la sorţi. Steaua face parte din grupa I. "Roş-albaştrii" vor juca împotriva cîştigătoarei uneia dintre "dublele":

Birkirkara FC (MLT)/NK Maribor (SVN) 0-0

ŠK Slovan Bratislava (SVK)/PFC Ludogorets Razgrad (BUL) 2-1

Győri ETO FC (HUN)/Maccabi Tel-Aviv FC (ISR) 0-2

Sligo Rovers FC (IRL)/Molde FK (NOR) 0-1

FC Dinamo Tbilisi (GEO)/ EB/Streymur (FRO) 6-1

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (177)
daveroirl
daveroirl  •  19 Iulie 2013, 19:43
Postat de iulian099 pe 19 Iulie 2013, 19:26

O sa treaca si de Tbilisi, dar apropo cum e sa vezi cupele europene la tv?

o fi trist dar ei s-au obisnuit...cred!

iulian099
iulian099  •  19 Iulie 2013, 19:26
Postat de andrei_30 pe 19 Iulie 2013, 17:28

Lol, daca si Tbilisi e adversar greu...

O sa treaca si de Tbilisi, dar apropo cum e sa vezi cupele europene la tv?

faile_belix
faile_belix  •  19 Iulie 2013, 18:26
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

Asa ne trebuie...*

Vezi toate comentariile (177)
Comentează
Close