INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  GRUPA G

ȚSKA Moscova - Real Madrid 1-0 // Real Madrid, dezastru ofensiv » 5 ore și 19 minute fără gol marcat! Cele mai proaste cifre din ultimii 10 ani + Capello face o declarație șocantă

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de - Publicat miercuri, 03 octombrie 2018 11:30

Real Madrid, campioana Europei, fără Ronaldo în atac și fără Zidane pe bancă, n-a înscris trei meciuri la rând. ”La Moscova, jucătorii s-au gândit mai mult la caviar decât la ȚSKA”, afirmă Fabio Capello.

Fără Cristiano Ronaldo, care avea o medie de 50 de goluri pentru fiecare din cele 9 sezoane pe "Bernabeu", atacul Realului e alb, ca tricourile jucătorilor. Lopetegui, înlocuitorul lui Zidane, nu-i poate ajuta pe madrileni să găsească drumul spre poartă.

Și campionii Europei au două înfrângeri și un egal în ultimele 3 meciuri, în toate competițiile. Din 22 septembrie, de la 1-0 cu Espanyol, n-au mai punctat.
Au trecut 319 minute fără gol marcat. Cinci ore și 19 minute. 0-3 cu Sevilla, 0-0 cu Atletico și 0-1 cu ȚSKA. La Moscova, los Blancos au tras de 3 ori în bară. N-au găsit plasa și, ofensiv, au cele mai proaste cifre din ultimul deceniu, a observat Marca.

12 ani de la ultima serie negativă

În cele 10 partide disputate în acest sezon, au dat un gol la fiecare 55 de minute, având o medie de 1,7 goluri pe meci cu numai 6 șuturi pe poartă în medie. În 2016-2017, sezonul "dublei" Ligă - campionat, înscriau 3 goluri pe meci, punctând la fiecare jumătate de oră!

Fabio Capello, de două ori antrenorul lui Real, are o ironie usturătoare la adresa madrilenilor: "La Moscova, jucătorii s-au gândit mai mult la caviar decât la ȚSKA". Dar italianul e ultimul antrenor cu 3 întâlniri la rând fără gol. În sezonul 2006-2007. În urmă cu 12 ani!

29
de meciuri la rând cu gol marcat avea Real în Champions League; ultima partidă fără nicio reușită a fost în semifinalele Ligii 2015-2016, un 0-0 cu City

"Suntem supărați. Nu ne așteptam să pierdem puncte aici, iar atmosfera din vestiar nu e cea mai bună acum. În ultimele trei meciuri, nu am jucat la nivelul nostru. Întotdeauna e o problemă când nu marchezi trei partide la rând"
Luka Modrici, mijlocaș Real

Citește și: "Țigan român" » Atac rasist la adresa lui Ovidiu Hațegan după scandalul de la ȚSKA - Real Madrid

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează