Articol de GSP - Publicat sambata, 10 octombrie 2009 00:00
Cristiano Ronaldo a scăpat de durerile de la glezna dreaptă
Portugalia mizează la partida contra Ungariei, crucială pentru menţinerea speranţelor de calificare la CM 2010 dintr-o grupă foarte echilibrată (favoriţi sînt danezii), şi pe Cristiano Ronaldo. Cu probleme la glezna dreaptă după Real - Marseille din Ligă, starul madrilen a lipsit în ultima etapă din Primera şi a sosit şchiopătînd la lot. "Vă rog, recuperaţi-l!", le-a cerut selecţionerul Carlos Queiroz medicilor, iar aceştia l-au supus pe jucător unui tratament intensiv. Cu efect pozitiv, fiindcă ieri s-a dat verdictul: "Ronaldo este bun de joc".
"Voi fi în formă pentru meciul de sîmbătă şi pentru următorul. Pot evolua 90 de minute", a promis Cristiano. "M-am mai liniştit, doar Tiago e incert", s-a bucurat Queiroz, cu sabia deasupra capului. Orice rezultat în afara victoriei i-ar fi fatal, o situaţie la care federalii lusitani se gîndesc, altfel nu ar tatona angajarea lui Luis Aragones, campion european cu Spania în 2008.
Grupa a 2-a
Se joacă barajul
Cum Elveţia nu pare să mai scape primul loc, marea dilemă rămîne poziţia de baraj. Răspunsul s-ar da diseară, cînd, la Atena, se vor confrunta cele două aspirante, Grecia şi Letonia. Ambele au acelaşi punctaj, iar învinsa se va putea considera deja eliminată.
GRUPA a 3-a
Surpriza Slovacia
Un egal cu Slovenia i-ar fi suficient Slovaciei să obţină prima sa participare la un turneu final. O misiune deloc uşoară pentru Hamsik şi colegii săi, fiindcă oaspeţii visează locul 2, de care ar fi foarte aproape în cazul unui triumf.
Grupa a 5-a
Miza pe "galben"
Deja calificaţi, spaniolii au ajuns în Armenia cu un scop precis: cei 7 jucători cu "galbene" să ia un nou avertisment şi să stea în runda finală, din Bosnia, neriscînd să piardă debutul la CM. În acelaşi context, selecţionerul Del Bosque se gîndeşte să utilizeze în ultimele partide două echipe diferite, la Sarajevo mizînd pe cei fără "galbene". La capătul preliminariilor, jucătorii cu un singur avertisment vor deveni "curaţi", urmînd să fie suspendaţi doar cei ce vor acumula două.
Grupa a 6-a
"Arbitrul" Anglia
Cu biletele de CM în buzunar, englezii pot decide barajul. O victorie sau un egal al lor la Kiev ar scoate Ucraina din cursă, în vreme ce un eşec i-ar propulsa pe Şevcenko şi ceilalţi favoriţi în disputa cu Croaţia.
Grupa a 8-a
O formalitate
Italia nu are nevoie decît de o remiză ca să ajungă în Africa de Sud. Nici chiar un eşec nu i-ar încurca prea tare planurile, ţinînd cont că în ultima etapă va întîlni Ciprul acasă.
Grupa a 9-a
Caz închis
Verdictele sînt date. Olanda va fi la turneul final, iar Norvegia a ratat "barajul" deoarece stă cel mai rău dintre formaţiile de pe a doua treaptă.
ZONA AMERICA DE SUD / Argentina - Peru
Miros de "blat"
Fragilă în ultima vreme şi bulversată de conflictul dintre selecţionerul Maradona şi directorul tehnic Bilardo, Argentina trebuie să bată Peru ca să rămînă în cărţi pentru turneul final. Importanţa duelului face loc suspiciunilor. Ba, de cîteva zile nu se vorbeşte decît de premierea oaspeţilor. Deja eliminaţi din cursă şi fără victorie în deplasare, acestora li s-ar fi promis două prime. Una ar fi venit de la argentinieni, ca să nu fie încurcaţi, pe cealaltă ar fi propus-o Uruguayul, contracandidată directă a "pumelor". Înşişi peruanii au întreţinut senzaţia de "blat": "Sîntem dispuşi să primim bani pentru a juca într-un anume fel. Vom ajuta pe cine va plătit mai mult". Un rol aparte l-ar avea şi arbitrul: cunoscut ca "găzdar", "centralul" bolivian Rene Marcelo Ortube ar fi fost desemnat la insistenţele lui Grondona, influentul şef al federaţiei din Buenos Aires.

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America