INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  BELGIA

Alarmă pentru Ianis Hagi! Kristian Thorstvedt, talentul norvegian al anului transferat de Genk, e mai puternic, mai înalt și are un picior stâng bun!

Articol de - Publicat luni, 06 ianuarie 2020 12:33

Kristian Thorstvedt, 20 de ani, 1,89 m, a fost golgeterul lui Viking Stavanger în 2019, fiind cumpărat cu 1,5 milioane de Genk.

Situația va fi și mai dificilă pentru Ianis Hagi. Genk a cumpărat un jucător exact pe profilul său. Dar are calități care l-ar putea impune în fața "tricolorului" într-un campionat belgian dur, fizic, în care forța te poate ajuta să câștigi mai ușor duelurile.

Poate ajunge la două milioane

Campioana Jupiler League, aflată acum pe locul 8, a plătit 1,5 milioane de euro pentru Kristian Thorstvedt (sumă ce poate urca la două milioane, dacă evoluează un număr de meciuri), cu 2,5 milioane mai puțin decât a achitat pentru Ianis. Și internaționalul norvegianul U21 e o amenințare. 

Mijlocașul ofensiv în vârstă de 20 de ani nu e atât de tehnic ca Hagi, nici nu are un control al mingii la fel de bun cu ambele picioare. Însă e mai înalt (1,89 m), mai solid, mai tare în ciocnirile cu fundașii adverși și are un picior stâng deloc de neglijat. Pasează corect și șutează periculos.

"Are mentalitate de învingător

Thorstvedt urcă mult în atac, infiltrându-se surprinzător pentru finalizare. A fost golgeterul lui Viking Stavanger în 2019 (în Norvegia se joacă în sistemul primăvară-toamnă), cu 10 reușite în campionat și 3 în Cupă, competiție pe care a și câștigat-o. Fiind ales talentul anului în Norvegia.


"Kristian e tare fizic, are o tehnică interesantă și e puternic mental. Are mentalitate de învingător", l-a caracterizat Dimitri De Condé, directorul tehnic al lui Genk.

Exemplul Berge

Thorstvedt semnează cu gruparea flamandă la doi ani după transferul unui alt tânăr norvegian, Sander Berge. În ianuarie 2017, mijlocașul, care avea atunci 19 ani, a fost achiziționat cu două milioane de euro de la Vålerenga și valora doar 800.000 de euro pe site-ul transfermarkt.de. 

Acum, este titular la Genk, jucând 99 de meciuri în toate competițiile, e om de bază la naționala nordică, are o cotă de 22 de milioane și e foarte curtat în aceste zile de West Ham United. Care oferă 12 milioane de euro. 

"Am planuri mari în cariera mea. În cinci ani, îmi doresc să joc la o echipă din primele cinci campionate ale Europei"
Kristian Thorstvedt, mijlocaș Genk

"Thorstvedt a dovedit deja că este un jucător bun într-un campionat fizic precum cel al Norvegiei. E tânăr, dar a marcat 13 goluri în 2019 la Viking"
Dimitri De Condé, director tehnic Genk 

1 milion de euroeste cota lui Kristian Thorstvedt, potrivit transfermarkt.de

6 milioane de eurovalorează acum Ianis Hagi pe același transfermarkt.de

Fiul unui fost coleg al lui Ilie Dumitrescu la Tottenham

Kristian e băiatul lui Erik Thorstvedt, 57 de ani, un nume cunoscut în Norvegia. Fost portar, acesta a jucat de 97 de ori pentru naționala țării sale (a apărat și la CM 1994, primind un singur gol în 3 partide) și a adunat 173 de meciuri în Premier League la Tottenham, pentru care a evoluat șapte ani, până la sfârșitul carierei, în 1996. A fost coleg, printre alții, cu Paul Gascoigne, Gary Lineker, dar și cu Ilie Dumitrescu, în 1994-1995. 

Genk a mai luat un norvegian

În acest început de an, Genk a mai oficializat un transfer. Mats Møller Dæhli, 24 de ani, cumpărat cu 2,5 milioane de euro de la FC St. Pauli, echipă din liga secundă germană. Dæhli joacă mijlocaș lateral (dreapta sau stânga). Are 23 de selecții și un gol la naționala Norvegiei.

CITEȘTE ȘI: 

VIDEO Ionuț Radu, rezervă la Genoa după 28 de meciuri! Antrenorul are o explicație stranie, iar fanii protestează: „E halucinant și rușinos!” + suspiciuni de blat cu arbitri: „Dacă ăsta nu e Calciopoli...”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (8)
spartcapus
spartcapus  •  06 Ianuarie 2020, 17:28

De 3 ori mai ieftin norvegianul si probabil de tot atatea ori mai bun!

andrei.33
andrei.33  •  06 Ianuarie 2020, 14:25

De ce e in pericol Ianis? E deja pe banca. E în pericol sa il lase in vestiar de acum? Apoi mai aduc un suedez si il lasă pe Ianis in autocar.

forzzainter
forzzainter  •  06 Ianuarie 2020, 13:27

Nu mai bagati ba titluri dintrastea, ***, lasati decarul capitan in pace! Cum sa fie altu mai bun ca el pe planeta asta... decar? Doamne fereste ce puteti scrie mai baieti!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează