INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  INTERVIU

Boloni și-a pierdut cumpătul: "Lăbăria, scuzați-mi cuvântul, și munca sunt total diferite" » De ce nu vrea români și maghiari la echipă

Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 septembrie 2018 14:02

Ladislau Boloni (65 de ani), antrenorul lui Anvers, a oferit un interviu cu cărțile pe față pentru Libertatea, în care a vorbit în termeni duri despre fotbalul românesc, dar și despre fotbaliștii autohtoni, despre care spune: "Nu am încredere în capacitatea lor mentală". 

Rugat să facă o comparație între fotbalul din Belgia și cel din România, fostul selecționer a spus: 

"Aici nu sunt bani negri și înțelegeți ce zic! Ar trebui multe schimbate, începând de la o nouă o dinamică la școala de antrenori. Ceea ce am văzut eu când am fost selecționer, examenul de antrenor, adică, era o rușine. Mai ales pentru cei care examinau, n-aveau nimic în comun cu educarea antrenorilor! Ce e de făcut? Poate jignesc oamenii, nu vreau să intru în lucruri concrete, nici nu prea le cunosc, însă trebuie dat cuvântului muncă ceea ce, de fapt, înseamnă.

Cred că mulți interpretează greșit acest cuvânt. Eu nu spun să nu-l aduci pe Daum la națională, avem dreptul să facem asta, însă e important e ce staff ai tu federație, cum se lucrează, cum formează antrenorii, selecția elitei de la juniori și tineret, metode etc. Care sunt analizele după Mondial, calificat sau necalificat? Care sunt forța și lipsurile jucătorului român, cum e jocul lui de cap, de picior stâng, drept etc.

Trebuie să înțelegem ce înseamnă a munci. Lăbăria, scuzați-mi cuvântul, și munca sunt total diferite. Toate treburile trebuie să le pui la punct, să muncești și să ai logică. Dacă nu, e doar cârpeală, explodează totul la un moment dat, se dezumflă situația. Când am ajuns selecționer, în 2000, a doua zi am vrut rapoartele după Campionatul European, să văd de unde iau echipa. Mi s-a răspuns cu «nu știu» și «habar n-am!»", a declarat Boloni pentru Libertatea.

De ce nu vrea români și maghiari la echipele lui

Fostul tehnician de la Nancy, Sporting, Rennes, Monaco, Standard Liege, Lens și PAOK a explicat de ce nu vrea să aducă jucători români sau maghiari la echipele pe care le pregătește.

"În cariera mea, am lucrat doar cu Marius Niculae, în care eu credeam mult. L-am adus la echipa națională, dacă nu se accidenta la Sporting, mai urca în carieră. A mai fost Costin Lazăr, a venit gratis la PAOK într-un moment în care nu aveam nici apă plată la antrenamente. A jucat destul de bine. Nu am încredere în capacitatea mentală, nu cred în angajamentul jucătorului român, sunt probleme. Deși, eu spun că e mai ușor să antrenezi un român, sunt mai docili decât francezii, spre exemplu. Iar ai noștri nu sunt prea bine văzuți.

La Anderlecht, Stanciu și Chipciu n-au avut competitivitate în duelurile unu' la unu', n-au fost pregătiți tehnic, fizic, mental. Poate că Alexandru Chipciu a fost mai incisiv. Sunt jucători buni, dar nu peste ce e în Belgia. Român și maghiar nu iau! Nu vreau să mi se reproșeze. Și acum, la Anvers, am avut în pregătiri un copil de 18 ani. Dar a renunțat, avea nevoie de doi ani doar pentru adaptare! Au fost niște tatonări și cu Dorin Rotariu, dar atât!", a adăugat Boloni.

Citește aici interviul integral cu Boloni din Libertatea

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (30)
florisking
florisking  •  13 Septembrie 2018, 22:04

ungurul nu-i bun, neamtul nu-i bun, sarbii nu au fost buni....sa va fie rusine, numai ura si dezbinare!!! de v-ar pune pe voi,,,atotstiutorii,, astia de pe gsp, sa faceti lotul, sa puneti antrenorul si sa vedem cum va certati intre voi....ca ala o are mai mare, ala mai mica, ala e de la steaua sau dinamo....super rezultate, toata tara stie fotbal(trebuie sa se joace fotbal in 20 de jucatori pe teren, sa antreneze 4 antrenori= gradinita)!!

ciollo
ciollo  •  12 Septembrie 2018, 22:38

Alo, domnu' Caine Rosu! Matale crezi ca maistor_kokir asta este altceva decat un adolescent cu cosuri pe fata, care crede ca fcsb este Steaua si mogosoaia este Bucuresti?... Nu stiu de ce iti racesti ... tastatura. Ptr el, Boloni este un amarat care nu ar avea loc in marea turma a razboinicului luminii.

mioriticul
mioriticul  •  12 Septembrie 2018, 21:33

RESPECT Bölöni! Jos Gigismul, jos cooperativistii! Jos Ioanitzoaia! Si ***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (30)
Comentează