INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  CHINA

FOTO Cosmin Olăroiu împlinește astăzi 50 de ani » 4 motive pentru care fotbalul românesc are nevoie de revenirea sa

Articol de GSP - Publicat luni, 10 iunie 2019 11:41

Cosmin Olăroiu, antrenorul chinezilor de la Jiangsu Suning, împlinește astăzi 50 de ani.

Cosmin Olăroiu este probabil cel mai controversat antrenor român al ultimilor ani. Constestat de unii că a ales o cale mai ușoară, a banilor din Orient, și lăudat de nostalgicii sfertului „UEFAntastic” dintre Steaua și Rapid, Olăroiu ar putea fi soluția salvatoare pentru fotbalul românesc.

4 argumente pentru revenirea lui Oli în România:

1. Palmares bogat

Cosmin Olăroiu are un palmares impresionant. În România a obținut un titlu de campion și o Supercupă a României cu Steaua și a ajuns cu formația roș-albastră până în semifinalele Cupei UEFA.

Tehnicianul român este o adevărată legendă în zona Golfului. A câștigat, printre altele, campionatul în Arabia Saudită cu Al Hilal, Cupa în Qatar cu Al Sadd, și titlul în Emiratale Arabe Unite cu Al Ain și Al Ahli. În plus, a jucat și o finală de Liga Campionilor Asiei cu Al Ahli.

2. Obișnuit să antreneze nume mari

Principalul pretext al detractorilor lui Olăroiu este cel al campionatelor slabe în care a prestat. Chiar dacă nivelul nu este cel mai ridicat în Asia, tehnicianul a avut doar în ultimul sezon petrecut în China nume importante precum brazilienii Ramires și Alex Teixeira sau italianii Eder și Gabriel Paletta.

3. Show în Europa cu Lovin și VaLi Badea

Fotbalul românesc nu traversează cea mai bună perioadă. Eliminările premature, unele chiar rușinoase din sezonul precedent al cupelor europene, ne fac să privim cu nostalgie la semifinala de Cupa UEFA din 2006. Chiar dacă nu a avut pe mână jucători de top, Olăroiu a continuat munca începută de Oleg Protasov.

Cu o echipă cu puține vedete, Oli a dus-o pe Steaua la câteva minute de finala Cupei UEFA. Câteva luni mai târziu a readus-o după 10 ani în grupele Ligii Campionilor.

Parcursul Stelei în ediția 2005/2006

Clasament grupă

  • 1. Steaua
  • 2. Lens
  • 3. Hertha
  • 4. Sampdoria
  • 5. Halmstad

Șaisprezecimi de finală

  • Heerenveen (d) 3-1
  • Heerenveen (a) 0-1

Optimi de finală

  • Betis (a) 0-0
  • Betis (d) 0-3

Sferturi de finală

  • Rapid (d) 1-1
  • Rapid 0-0

Semifinale

  • Middlesbrough (a) 1-0
  • Middlesbrough (d) 2-4

4. L-a „strunit” pe Gigi Becali

În afara performanțelor impresionante, Olăroiu a rămas în memoria colectivă a fanilor și ca antrenorul care a reușit să îl țină pe Gigi Becali departe de alcătuirea echipei. 

„V-am mai spus de 1.000 de ori, am avut o altă relaţie. Eu cu Gigi am avut o relaţie diferită decât orice alt antrenor pe care l-a avut. Şi aici discutăm despre două lucruri diferite. Şi eu am avut probleme, am avut multe discuţii, şi pro, şi contra, dar niciodată nu am ieşit să le fac publice”Cosmin Olăroiu

46bc2352 gigi becali viorel paunescu olaroiu +10 FOTO

 

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (3)
511110169080791
George Burcasimi  •  10 Iunie 2019, 19:02

Sunt multi care comenteaza ,dar fara tidula ( o expresie ardeleneasca de mare profunzime ) ,dar uitati un singur lucru : omul asta are personalitate si am avea mare nevoie de el ,in fotbalul romanesc si mai precis la echipa nationala .Eu l-as vedea manager general peste toate loturile !

138672209828437
Gelu Oanca  •  10 Iunie 2019, 15:40

Doar la Arabi, in rest nimic la Chinezi locul 5,6.In europa va fi slabut.

romeverest
romeverest  •  10 Iunie 2019, 15:35

Hai sa fim seriosi !! Olaroiu poate fi numit un antrenor de succes doar in fotbalul care nu prea conteaza !! Este exemplul elocvent ca din fotbalul arab, chiar daca ai obtinut succese, nu poti pasi spre fotbalul care conteaza din Europa!! In rest.....bravo lui ca le ia banii arabilor si chinezilor !!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează