INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  COMPARAŢIE

Goian: "Cînd am luat campionatul cu Steaua, era o atmosferă excelentă"

Articol de GSP - Publicat luni, 08 martie 2010 00:00

Fundaşul de 29 de ani Dorin Goian a declarat că încă de la venirea sa la Palermo, în vara anului trecut, a aflat că cel mai important meci pentru Sicilia îl reprezintă derbiul cu Catania şi a precizat că acum 4 ani, cînd lua titlul cu Steaua, se bucura de o atmosferă extraordinară, a informat tuttomercatoweb.com

"Din momentul în care am ajuns la Palermo mi-au spus că derbiul cu Catania este cel mai important pentru Sicilia. Atunci când am câştigat campionatul în România cu Steaua, era aceeaşi atmosferă excelentă cum este acum la Palermo", a spus Goian, conform sursei citate şi preluate de Mediafax.

Referitor la meciul cu Livorno, de duminică, din runda a XXVI-a din Serie A, Goian a precizat că cel mai important lucru pentru formaţia din Palermo este că a obţinut toate cele trei puncte.

"Cred că am jucat bine şi că nu am dezamăgit publicul. Regret că nu am înscris la meciul cu Livorno, sper să o fac data viitoare. Acum simt suportul fanilor, care au început să mă cunoască şi să mă aprecieze, iar acest lucru este un element foarte important pentru orice jucător", a adăugat internaţionalul român.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
steaua_club_oslo
steaua_club_oslo  •  08 Martie 2010, 18:21

Bafta multa in continuare Goe,sa te tina Dumnezeu sanatos!

 •  08 Martie 2010, 18:05

Dorine stai cuminte acolo, ca o sa-ti fie bine, fi baiat serios si ai numai de castigat! Succes!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează