Articol de GSP - Publicat marti, 18 aprilie 2017 16:57
Cu șanse din ce în ce mai mici să prindă Europa la finalul acestui sezon, Fiorentina pregătește o remaniere serioasă de lot în pauza competițională din vară.
Site-ul fiorentina.it a scris recent că toscanii vor renunța la mai mulți jucători, în special la fotbaliștii de profil ofensiv.
Totuși, în opinia jurnaliștilor italieni, Ianis Hagi are șanse mari să rămână la Florența și din sezonul următor.
"Este singurul jucător ofensiv ce are certitudinea că va rămâne și în sezonul următor la Fiorentina", au scris italienii.
Ianis Hagi a bifat un singur meci pentru Fiorentina în acest sezon, în marea majoritate a partidelor fiind doar rezervă.
800.000 €i-a plătit Fiorentina lui Viitorul pentru Ianis Hagi în vara lui 2016