INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SERIE A

Variantă-bombă pentru Răzvan Lucescu » Ar putea ajunge în Serie A: „Următoarele 24 de ore sunt cruciale”

Răzvan Lucescu
Răzvan Lucescu

Articol de GSP - Publicat sambata, 17 aprilie 2021 10:14 / Actualizat sambata, 17 aprilie 2021 11:18

Liber de contract din februarie, după despărțirea de Al Hilal, Răzvan Lucescu (52 de ani) ar putea prelua un club din Serie A, sau pe AEK Atena.

Răzvan Lucescu continuă să se afle pe lista grecilor de la AEK Atena. Clubul din Capitală este condus în prezent de Manolo Jimenez, dar este puțin probabil ca spaniolul să continue în sezonul viitor.

Răzvan Lucescu, în Serie A?

Presa din Grecia anunță că Lucescu jr. ar putea ajunge la un club din Serie A, în caz contrar urmând să devină favoritul pentru a o prelua pe AEK din vară. Asta în ciuda faptului că Răzvan a pregătit-o timp de doi ani pe PAOK, perioadă în care s-a contrat dur cu patronul lui AEK, Dimitris Melissanidis!

„Următoarele 24 de ore sunt cruciale. Asta pentru că Lucescu are o întâlnire cu un club din Italia, pentru a putea vedea dacă poate lucra în Serie A. Dacă discuțiile nu vor merge bine, atunci AEK va fi favorită să îl aducă pe antrenorul român, cu care a negociat și în 2017. Atunci discuțiile nu s-au materializat, dar acum situația s-a schimbat, Lucescu este liber, iar Melissanidis a pus deoparte vechea rivalitate care a erupt și îl consideră pe român potrivit pentru club”, scrie Enwsi.gr.

Răzvan Lucescu, scandal în Grecia

Nimeni nu uită în Grecia ce s-a întâmplat în 2018. Atunci, Răzvan putea cuceri titlul în Grecia chiar de la primul sezon la PAOK, dar două înfrângeri la rând, la masa verde, ambele acasă, în cele mai importante partide, l-au făcut să piardă locul 1.

  • 25 februarie: 0-3 cu Olympiakos. Înaintea jocului, Óscar García, antrenorul oaspeților, a fost lovit în cap cu o rolă de hârtie și Comisia de Disciplină a hotărât eșecul lui PAOK.
  • 11 martie: 0-3 cu AEK. La 0-0, în ultimul minut, Varela a marcat pentru PAOK, gol anulat de arbitru. Moment în care patronul alb-negrilor, Ivan Savvidis, a pătruns pe teren cu pistolul la centură. Din nou, 0-3 la comisii!

Război al lui Răzvan Lucescu cu patronul lui AEK

Atunci, AEK a devenit campioană după 24 de ani (șase puncte avans, 70-64), iar Lucescu a acuzat Grecia că a conspirat pentru triumful echipei ateniene. Și a folosit cuvinte extrem de dure în toate declarațiile lui ulterioare, chiar și după ce a cucerit titlul cu PAOK, în 2019: „A fost un jaf! Ceea ce s-a întâmplat nu se va schimba niciodată. Noi am fost primii și în 2018, dar nu am putut sărbători. A fost un furt”.

Proprietarul lui AEK, Dimitris Melissanidis, i-a răspuns jignitor, într-un derapaj foarte urât: „Lucescu spune că am furat campionatul? Korydallos e plină de români. Și-au dat doctoratul în jaf?”. Korydallos fiind cea mai mare închisoare din Grecia, aflată în portul Pireu.

Rapid, FC Brașov, El Jaish, Petrolul, Skoda, PAOK și Al Hilal sunt echipele pregătite de Răzvan Lucescu. Acesta a antrenat și echipa națională a României.

VIDEO. Răzvan Lucescu a dezbătut alături de jurnaliștii GSP o eventuală revenire în fotbalul european

Citește mai multe știri din fotbalul european:

Gest superb al atacantului de la AC Milan: a refuzat să primească salariul cât a fost accidentat!

Harry Kane, în istoria Premier League » Căpitanul lui Tottenham s-a accidentat în finalul partidei cu Everton

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (6)
1055832577830821
Mircea Gabriel Bleoca  •  17 Aprilie 2021, 14:45

Moare cineva de sunt astea 24 de ore cruciale?

persanu
persanu  •  17 Aprilie 2021, 13:03
Postat de dakesis pe 17 Aprilie 2021, 11:27

Strălucescu asta ori e bătut in freza, ori se preface. Cum se poate explica faptul ca ne lămurește el cât de dificil e campionatul camilelor? Ca, iaca, el s-a duelat cu antrenori francezi, germani, spanioli, si de-asta e campionatul tare:))) pai, bastane, joaca antrenorii?? Aia sunt si ei niste disperati dupa bani, ca si tine, nu sunt indeajuns de buni sa razbeasca in Europa si nici nu vor sa o faca, de vreme ce emirii ii platesc regeste ca sa antreneze niste gloabe. Asa ca mai scuteste-ne cu motivarile puerile. Ca antrenor nu existi daca nu antrenezi sau ai antrenat in primele 6-7 campionate din Europa. In rest, sunt baloane de sapun si batai pe spate intre tine si Oli. Va pacaliti unul pe altul si noi tre sa va credem...

Inca nu ai inteles ca sunt declaratii diplomatice. Ce antrenor spune despre un campionat ca este slab atata timp cat a castigat o groaza de bani acolo si vrea sa mai tina usa deschisa ???? Ce sa zica ??? Ca e campionatul slab ??? Nu , o baga paia ca m-ai aduc aia cate 2,3,5 super jucatori de clasa din europa dar care sunt aproape sa se lase de fotbal , mai aduc cativa antrenori ramoliti , depasiti de fotbalul european dar care au totusi un nume ... pentru ca aia aduc nume sa se dea mare intre ei , cum fac romii la noi , aia cu bani , fiecare isi face casa mai mare ca a lu vecinu , mai stralucitoare ca a lu vecinu si mai inalta ca a lu vecina ca sa arate ca el e cel mai cel mai ... cam asa e si la arabi cu numele aduse ... ca vin antrenorii si se vopsesc singuri ... :) Asta e de copii mici ... poate doar aia sa-i mai creada. Imi aduc aminte de sumudica la arabi dar si la turci ... campionatul Turciei din ultimii ani este la fel ca cele arabesti , si mentalitatea roma , pe plan extern sunt ZERO ... Dar vin marii antrenori si vopsesc ei campionatul ca sa se vopseasca si pe ei , un articol comandat de sumudica spunea ca Fanii lui Fenerbahce Besiktas si Galatasaray il vor pe Sumudica antrenor ... iti dai seama ? Au scris 5,6 ametiti prin subsolurile ziarelor , si aia cancanisti ca si astia de la noi au facut stire din 5,6 comentarii ... si astia de la noi au preluato. Cum se umfla Reghe cu rezultate in Arabia dar nu stia ca FLASHSCORE arata rezultatele :)))))))) Doamne fereste ..

1ianuarie
1ianuarie  •  17 Aprilie 2021, 12:56
Postat de dakesis pe 17 Aprilie 2021, 11:27

Strălucescu asta ori e bătut in freza, ori se preface. Cum se poate explica faptul ca ne lămurește el cât de dificil e campionatul camilelor? Ca, iaca, el s-a duelat cu antrenori francezi, germani, spanioli, si de-asta e campionatul tare:))) pai, bastane, joaca antrenorii?? Aia sunt si ei niste disperati dupa bani, ca si tine, nu sunt indeajuns de buni sa razbeasca in Europa si nici nu vor sa o faca, de vreme ce emirii ii platesc regeste ca sa antreneze niste gloabe. Asa ca mai scuteste-ne cu motivarile puerile. Ca antrenor nu existi daca nu antrenezi sau ai antrenat in primele 6-7 campionate din Europa. In rest, sunt baloane de sapun si batai pe spate intre tine si Oli. Va pacaliti unul pe altul si noi tre sa va credem...

Conform raționamentului tău,România nu are antrenori. Ce bine că ne-ai luminat! Eu credeam că Gigi Becali e cel mai bun,așa că l-am șters.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează