INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ISRAEL

UPDATE Gabi Tamaș, la tribunal în Israel, după ce a fost prins gonind cu 205 km/h și cu o alcoolemie care în România se pedepsește cu închisoarea! » Noutăți de la corespondentul GSP

Gabi Tamaș // FOTO: sport1.maariv.co. +4   FOTO
Gabi Tamaș // FOTO: sport1.maariv.co.

Articol de - Publicat marti, 26 martie 2019 14:38

Gabi Tamaș, fundașul de 35 de ani al celor de la Hapoel Haifa, se află în centrul unui uriaș scandal în Israel, după ce a fost prins beat la volan. 

update 18:00

Potrivit corespondentului GSP din Israel, Gabi Tamaș riscă o amendă usturătoare, fiind, de asemenea, pasibil de închisoare cu suspendare. El riscă să rămână și fără permisul de conducere. 

UPDATE 16:55

Surse neoficiale din anturajul fotbalistului afirmă că lui Gabriel Tamaș i-ar fi fost refuzată cererea de eliberare și de arest la domiciliu. Fotbalistul ar rămâne astfel reținut la Petah Tikva timp de 24 de ore, până miercuri, când ar trebui să se prezinte din nou în fața judecătorilor.

 

UPDATE 15:30

Presa din Israel a publicat prima imagine cu Gabi Tamaș la tribunalul din Petah Tikva, însoțit de polițiști. Fundașul va fi audiat în curând și își va afla pedeapsa.

gabi tamas +5 FOTO
FOTO: sport1.maariv.co.il

Știrea inițială:

Poliția din regiunea de Nord din Israel a urmărit o mașină ce gonea cu 205 km/h, pe autostradă, într-o porțiune unde limita era de numai 90 km/h.

După câțiva kilometri, oamenii de ordine au reușit să oprească mașina și au simțit miros de alcool când au ajuns în dreptul geamului șoferului. După testele efectuate, a reieșit că acesta avea o concentrație alcoolică de 0.77 mg/l alcool pur în aerul expirat, de 3 ori mai mare decât limita legală în Israel.

tamas
Radarul, rezultatul testului și mașina fotbalistului // FOTO: sport1.maariv.co.il

Chiar dacă oficial nu a fost publicat vreun nume, indiciile din comunicatul poliției israeliene nu lasă loc de vreun dubiu: „un jucător străin al echipei Hapoel Haifa, născut în 1983”. Gabi Tamaș e singurul din lot care corespunde descrierii. 

„Am aflat și eu din presă. Am încercat să-l sun. Nu îmi răspunde nici mie la telefon”Florin Manea, fostul impresar al lui Tamaș, pentru GSP.RO

Fotbalistul se află în prezent la tribunalul din Petah Tikva, unde așteaptă să fie judecat. Alături de el se află directorul sportiv al echipei. Stoperului i-au fost reținute permisul și telefonul.

Tamaș este unul dintre cei mai importanți jucători de la Hapoel Haifa, echipă la care joacă din 2017.

„Nu e treaba nimănui cât beau eu, e important s-o fac cu măsură. Unde scrie că nu ai voie să ieși în oraș dacă pierzi un meci? Nu ești la pușcărie” Gabi Tamaș în decembrie 2018, într-un interviu în presa din Israel

AR FI FOST La restaurant cu soția

Tamaș ar fi mers luni seară, înainte de incident, la restaurantul Nammos, din apropiere de Tel Aviv. Cel puțin asta arată un InstaStory postat de soția fundașului. 

 

ÎN ROMÂNIA RISCA ÎNCHISOAREA!

În România, fapta de a conduce un autovehicul peste 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

În septembrie 2014, Tamaș a primit o condamnare în țară, de 8 luni cu suspendare, după ce a distrus ușa de la intrarea într-o scară de bloc

EPISOADE INTERMINABILE "MARCA" TAMAȘ

  • decembrie 2004: a devastat un restaurant din Poiana Brașov alături de mai mulți prieteni, fiind sub influența băuturilor alcoolice
  • septembrie 2005: a petrecut toată noaptea, iar după ce s-a îmbătat, a decis să vină la antrenamentul lui Dinamo cu autobuzul
  • noiembrie 2005: a făcut scandal la un club din Brașov, după o remiză a lui Dinamo, 1-1, cu Jiul
  • septembrie 2008: a mers la un club de bowling și-a plecat cu troleibuzul încălțat în adidașii speciali pentru accesul în sală
  • octombrie 2008: după o noapte de beție, l-a sunat pe Nicolae Badea: "Eu de azi mă apuc de K1. Nu mai vreau să joc fotbal"
  • februarie 2009: beat fiind, a făcut scandal în cantonamentul lui Dinamo, a chemat masorii la trei dimineața să-i facă masaj
  • iulie 2010: a sărit să bată ospătarii de la nunta fratelui său, după ce nu l-au mulțumit cum au servit
  • iunie 2011: a făcut un chef de zile mari până dimineața și a ratat turneul echipei naționale din America de Sud
  • august 2011: a băut cu Mutu până dimineața înaintea meciului România - San Marino și a fost exclus din lot
  • mai 2013: fiind în stare de ebrietate, a spart cu piciorul o ușă de termopan a unui bloc din București și s-a culcat pe un preș
  • octombrie 2013: a fost dat afară de la CFR Cluj, după ce-a petrecut până dimineața într-un restaurant din Cluj
  • octombrie 2013: după ce-a băut cu Pancu, i-a dat doi pumni și i-a spart nasul fostului atacant al Rapidului
  • februarie 2015: s-a îmbătat și a făcut un scandal monstru la nunta lui Bourceanu, certându-se cu fratele acestuia
  • iulie 2015: după o noapte de beție, nu s-a trezit, nu s-a prezentat la antrenament și nici nu a răspuns la telefon pentru a pleca la Severin în vederea meciului cu Pandurii, iar Rădoi l-a exclus din lot
  • august 2016: a petrecut în Centrul Vechi până la 9 dimineața, i-a smuls unei persoane care-l filma telefonul din mână, după care i l-a spart de aleea pietruită
  • februarie 2017: s-a îmbătat în cantonamentul din Turcia și a fost trimis acasă de Reghe, doar că Becali a insistat ca acesta să rămână în Antalya

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Ședința s-a încheiat! Cristiano Bergodi a plecat OFICIAL de la Rapid: „Mulțumim pentru momentele frumoase”


Comentarii (65)
1013850201981154
Mircea Gabriel  •  26 Martie 2019, 23:44
Postat de popescu222 pe 26 Martie 2019, 22:26

Daca a conduce beat cu 200/h genereaza respect in Romania, nu e de mirare ca suntem unde suntem. A-ti trai viata poate sa insemne o multime de lucruri, dupa gustul si capacitatea financiara a fiecaruia, dar nu ce face Tamas.

Nu poti sa ai respect pentru un om care pune in pericol viata altor oameni, constient de consecinte. Un distrus, un om fara caracter, o nulitate. La cati *** functionali zac in online....e normal sa il mai auzi, pe cate unul, latrand in pustiu.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

popescu222
popescu222  •  26 Martie 2019, 22:26
Postat de ge3orge3 pe 26 Martie 2019, 18:14

RESPECT TAMAS. UN OM CARE SI A TRAIT VIATA .

Daca a conduce beat cu 200/h genereaza respect in Romania, nu e de mirare ca suntem unde suntem. A-ti trai viata poate sa insemne o multime de lucruri, dupa gustul si capacitatea financiara a fiecaruia, dar nu ce face Tamas.

883758598355956
Adrian Fulgos  •  26 Martie 2019, 19:22
Postat de sadomarxist pe 26 Martie 2019, 17:44

la volan, niciodata baut, regula de fier. in rest, beau si eu un pahar in sanatatea lui gabi tamas, cel mai talentat fundas de la belo incoace. iar puritanilor...sa nu uite vorba lui danut lupu: "apa bei, apa joci".

Pe aceeasi nota. Volan - alcool - viteză, zero toleranță. Cind vine vorba de fotbal, in schimb, nici macar unul de dupa generatia idolatrizată nu s-a ridicat la valoarea lui si a lui Chivu, in defensivă. Chiricheş si Gardoş sint pîrțuri in comparatie. Oricum in cazul lui cînii latră; ursu' trece... Ne se va schimba.

Vezi toate comentariile (65)
Comentează