O călătorie specială! Un urs koala printre pasagerii unui zbor

Articol de GSP joi, 16 august 08:30

Tanami, un urs koala de 19 luni, a făcut o călătorie de peste 1.100 km, cu avionul, pe ruta Düsseldorf- Edinburgh, pentru a ajunge în grădina zoologică din oraşul scoţian.



Tanami a părăsit grădina zoologică din Duisburg ( Germania), și a călătorit peste 1.100 km, spre zoo din Edinburgh (Scoţia). Ceea ce a surprins a fost faptul că marsupialul s-a aflat într-o cușcă, dar nu într-un sector special al avionului rezervat animalelor, ci pe un scaun, la fel ca restul pasagerilor.

"Urşii koala sunt animale foarte sensibile, deci trebuie luate măsuri speciale atunci când sunt transportate. Ei călătoresc în cabină, la fel ca ceilalţi pasageri, astfel încât persoanele care îi îngrijesc să se poată asigura că totul merge bine în timpul zborului", a declarat Darren McGarry, oficialul grădinii zoologice din Edinburgh.

Tanami va face schimb de locuri cu Toorie, un tânăr koala mascul care trăieşte la grădina zoologică din Edinburgh şi care va călători cu avionul săptămâna viitoare în Germania. "Toorie ne va lipsi tuturor la grădina zoologică din Edinburgh, dar suntem mândri să-l vedem că îţi va face treaba pentru conservarea speciilor", a spus Darren McGarry.

 O călătorie specială! Un urs koala printre pasagerii unui zbor