12 comentarii. Scrie și tu!

EXCLUSIV Interviu cu Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi: „Visul meu e să jucăm în Europa la Sf. Gheorghe. Cu Dudelange, cu pescari, cu oricine”

Patronul lui Sepsi vrea să răstoarne ierarhiile din fotbalul românesc și să propulseze formația din Ardeal în cupele europene

Articol de ,
vineri, 31 mai 13:38

DIN CUPRINS
 Cât mai valorează Tandia, vedeta celor de la Sepsi;
 De ce compară fotbalul cu jocurile de noroc;
 Un dinamovist este fotbalistul preferat din Liga 1 al lui Dioszegi;
 Câți bani primește Sepsi de la guvernul maghiar;
 3 povești amuzante cu patronul lui Sepsi.

Patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, a făcut o analiză a sezonului, explicând cum a decurs despărțirea de Neagoe și situația lui Tandia



De la brutărie la fotbal sunt doar câțiva pași. Mai ales că și de la casa lui la stadion sunt tot atâția. „Eu am fost și-am rămas un fan al acestui sport și-al echipei orașului meu. De aceea mi-am făcut casa lângă arenă, de la mine până la stadion sunt 20 de metri, trec direct printr-un culoar, ajung imediat”, a început povestirea Laszlo Dioszegi. Numele și l-a făcut, inițial, prin brutăria pe care o are în Sfântu Gheorghe, în urbea natală, și pâinea pe care o face, care a ajuns printre cele mai apreciate din țară. În 2011 a fondat Sepsi OSK, alături de un prieten, o echipă în liga a cincea din Covasna. „Niciodată n-o să regret, a fost și-a rămas un hobby, o pasiune de copil”, a explicat omul de afaceri în vârstă de 48 de ani. În 2019, a dus în premieră echipa lui și-a orașului în play-off-ul Ligii 1. Și mai are un vis mare de îndeplinit, rămâne să-l descoperiți!

 

Domnule Dioszegi, erați supărat acum câteva săptămâni că ați obținut doar un punct în play-off și le atrăgeați atenția jucătorilor în Gazetă că-i veți duce la brutărie, la schimbul trei, să vadă cât de greu se câștigă un ban. Regretați vreun pic că v-ați implicat în fotbal?

Niciodată nu regret, e un hobby. Alții se duc în cazinouri, la restaurante, la chefuri. Pentru mine, fotbalul e cazinoul, e cheful. 

Băieții cum v-au explicat fotbalul practicat în play-off?

„Noi suntem frânți, suntem foarte, foarte obosiți. Fizic și mental”. Au zis că s-au consumat la ultimele meciuri până să intre în play-off. N-au dat vina pe nimeni, antrenor, preparator, doar atât au spus: „Suntem obosiți”. Băieți tineri... Și noi am fost în Antalya, știu că acolo a plouat mult, dar a plouat pentru toată lumea, însă numai ai noștri au fost frânți.

„Și calul trage, dar nu dă lapte”

A existat tentația, ca patron, să sunați pe bancă antrenorul sau să vorbiți cu el, cu vreun colaborator, să-l bage pe unul sau pe altul?

Nu se pune problema așa... Poate nu credeți, dar eu am altă mentalitate. La mine, nici prin gând nu-mi trece planul financiar. Nu văd câștigul în față, ci doar să am fotbal. Gândesc ca un suporter.

Ca microbist atunci, ce părere vă face Gigi Becali ca patron?

Nu vreau eu să vorbesc despre domnul Gigi Becali. Eu sunt la început. Nu, nici nu pot fi la fel ca dânsul, eu sunt mai blând din fire. Dar dânsul e de mai mult timp în fotbal. Eu am intrat în vestiar de două sau de trei ori ca să anunț o primă dublă pentru un meci sau altul. Și-am plusat când era să picăm din prima divizie, atât.

Ce vă place și ce nu vă place la un fotbalist?

Eu, în inimă, am rămas ca un suporter. Gândesc și ca spectator, și ca om de afaceri. Vreau ca fotbalistul să tragă și să facă fotbal spectacol. Apoi, și calul trage, dar nu dă lapte. Ar fi bine să se găsească o cale de mijloc, jucătorul să și pună osul, să și fie eficient.

Cât mai costă Tandia acum

De Eugen Neagoe când v-ați despărțit spre finalul sezonului, ați gândit mutarea ca patron sau ca suporter?

Eu am luat decizia de a ne despărți omenește de Neagoe. I-am spus că era o tensiune internă, și la club, și la spectatori. Atunci am fost acuzat că sunt ca Gigi Becali. Eu am zis că șocul poate aduce rezultate. Neagoe a fost bun, excelent. Chiar îi spuneam: „Poate că niciodată n-o să mai am un antrenor ca tine!”. Am discutat cu cinci oameni din club, toți au zis că e o hotărâre înțeleaptă, dar când a venit vorba să vorbesc cu Neagoe, toți au dispărut de lângă mine! A fost o lecție. Eu cred că și el a înțeles, nu suntem dușmani. 

Nu vă pare rău acum că nu l-ați dat pe Tandia în iarnă, când era în vogă?

Craiova a oferit ceva ferm, 700.000 de euro. Atât. O parte din bani se duceau la agenții lui, așa a fost înțelegerea. Dar noi vizam play-off-ul, cum să-l dăm pe cel ce conducea mașina? Eu am avut încredere în el, încă mai am, cred că rămâne un zecar cum nu prea este în România. Din păcate, după ce-a avut acea infecție cu gingiile, n-a mai jucat nimic. Nu știu cât am mai putea lua pe el. Capul lui nu mai e la Sepsi, dacă primim ofertă bună, luăm în calcul. Eu stau jos la masă cu oamenii din fotbal de la club și stabilim prețul. 

Care ar fi prețul din prezent?

Un loc diferență în prima ligă e 130.000 de euro, cu TVA e 170.000 de euro. Mă raportez la ce iei din drepturile TV dacă ieși pe 6 în loc de 7 de exemplu. Banii ăștia îți vin. Un jucător dacă e bun, gen Nistor la Dinamo sau Tandia la noi, te poate ridica mai mult de un loc. Și câștigi și spectatorii pe care el îi aduce la stadion. Cum să dau un fotbalist bun cu o sumă până în 200.000 de euro? Când vom avea ceva clar pe Tandia, atunci vom vedea. 

„Am aflat abia spre final că aveam dreptul de a-i penaliza pe jucători cu 25 la sută din salariu dacă nu joacă bine. Nu știam. Ar fi trebuit, poate, să apelez și la asta. Eu am vrut să mă despart civilizat de ei”

„Este greu să faci performanță cu salarii de 3.000 de euro pe lună. Unul singur, Tandia, are salariu din cinci cifre, adică 10.000 de euro. Dar vom plăti sume mai mari de 5.000 de euro doar în cazuri excepționale”

4.400.000 €a fost bugetul lui Sepsi în actuala ediție, salariile reprezentând 120.000 de euro pe lună

„Visul meu e să jucăm cupe europene la Sfântu Gheorghe. Cu Dudelange, cu pescari, cu oricine” 

Dioszegi a explicat ce vrea de la fotbal și cum stă treaba în privința relațiilor lui Sepsi cu Guvernul maghiar.

Vă mai aduceți aminte când ați văzut primul meci de fotbal?

În 1977, Oltul Sfântu Gheorghe era pe atunci și-am câștigat cu 6-0 cu Minerul Bălan. Aveam echipă de divizia a doua, a treia. 

Aveați vreo echipă preferată?

Echipa orașului, normal. Poate de aceea mi-am făcut casă la 20 de metri de stadion, am o poartă și intru direct pe stadion. Mai îmi plăcea de ASA Târgu Mureș.

De ce?

A venit într-un an la un amical și am reușit să dau mâna cu Ladislau Boloni. Eram copil, am obținut un autograf de la el, eram foarte fericit. Era la începutul anilor '80. ASA avea o echipă de aur. Eu, niciodată, n-am ținut cu echipele astea mari, Barcelona, Real, Liverpool, le prefer pe cele mici, cu ele țin. Dacă joacă Huelva cu catalanii, țin cu Huelva. Aaa, și-mi mai plăcea într-o perioadă Sampdoria. 

„Ai pus banii la fotbal, e ca la cazinou, nu-i mai vezi”

Care este visul pe care nu vi l-ați îndeplinit ca patron?

Să joc un meci internațional, în cupele europene, la Sfântu Gheorghe. Nu contează cu cine, Dudelange, islandezi, feroezi, pescari, doar să jucăm în casa noastră. 

La anul? 

Pff, cam greu, aș zice nu cred, însă nu vreau să arăt ca un pesimist. Bine, hai să spunem că vom încerca. Noi dacă reușim să fim iar în primele șase la anul, e foarte bine. Pentru Sepsi să fie în play-off e ca și cum alții, CFR Cluj, FCSB, Craiova sau Dinamo, câștigă campionatul!

Până acum, din ce ați investit, sunteți pe plus sau pe minus?

În afară de FCSB / Steaua sau Viitorul lui Hagi nu cred că vreo echipă poate spune că e pe plus în România. Ai dat banii, ai pus ca la cazinou. Nu-i mai vezi! Prin fotbal, eu cred că poți face un cadou oamenilor din comunitate, asta să fie bucuria. 

Ce vreți de la Sepsi în ediția următoare?

Eu vreau ca echipa să joace mai frumos, visul meu e să fie ofensivă. Mie mi-au plăcut mereu numerele 10. Fotbalul înseamnă goluri, spectacol, faze. Chiar dacă rezultatele vor fi mai slabe, măcar să facem spectacol în atac. 

La antrenorul Laszlo Csaba cum ați ajuns?

Auzisem de dânsul de multă vreme și chiar am vrut să îl aduc la echipă în urmă cu doi ani, dar atunci a ales să meargă la Dundee United. Normal, era alt nume, alt fotbal, mai atractiv. Dar mă bucur că am reușit să îl conving acum. Am vorbit, știu cum gândește fotbalul, are un stil ofensiv, vrea să marcăm mult. E fotbalul care place și sper să îl poată pună în aplicare și la noi. 

„N-am nici inamici, dar nici prieteni”

De când ați intrat în prima ligă, aveți mai mulți amici sau dușmani în fotbal?

N-am niciun inamic, niciun prieten. Nu pot să dușmănesc pe nimeni. Eu și-n viața de zi cu zi, n-am o sută de amici. Când echipa merge bine, am sute, mii de like-uri. Când pierzi, sunt unii cu prostii, te acuză de orice.

Vă afectează sau treceți peste critici?

Nu poți să devii imun, n-ai cum. Și soția-mi zice să închid Facebook-ul, că mă doare ce citesc. Pentru mine, fotbalul e ca familia, mă consumă. Și media mai fabulează, că poate ăla a jucat la pariuri sau cedează meciuri. Și-acum am auzit că unii au spus că Barcelona a pierdut voit returul cu Liverpool. 

A venit vreun conducător vreodată la dumneavoastră să încerce vreo prietenie? Vă întreb de la liga a cincea începând.

N-a venit nici măcar lângă mine, darămite să vorbească. Și cu CFR s-a zis c-o fi, c-o păți. Eu i-am rugat pe jucători să joace și pentru mine la partidele cu clujenii, uite, să-i întrebați! Voiam să-i bat și fiindcă sunt cei mai buni și ca să arăt că n-am nicio treabă. Iar când am vrut meci cu cei de la CFR m-am interesat de un singur lucrur: unde sunt poziționați oamenii de la acel club în tribune ca să stau cât mai departe, să nu se interpreteze cumva. 

nistor

Cât ar plăti pe Nistor

Aveți vreun fotbalist preferat din Liga 1?

Îmi place de mult timp de Nistor, de la Dinamo, e unul dintre puținii fotbaliști care și gândesc, chiar dacă are și unele defecte. Vorbesc de teren. Nu mai zic de Ianis Hagi... Îmi mai place Marc, de la Chiajna.

Ca un exercițiu de imaginație, cât ați fi dispus să plătiți pe un fotbalist precum Dan Nistor?

Noi am cumpărat trei jucători cu sume de până într-o sută de mii de euro, nu-mi trece prin cap să dau sume mari pe fotbaliști. L-am luat pe Dylan Flores de la Iași pe 90.000 de euro și n-a reușit să dea o pasă... Vreau să ținem salariile la un nivel corect. Un jucător care ia 5.000 de euro pe lună eu zic că e foarte bine plătit. Aaa, la un număr 10, la un atacant, care-ți produce spectacol, mai poți sări.

De ce credeți că fotbaliștii români nu sunt la mare preț precum alții?

Românii, ca fotbaliști, se lasă învinși la 0-2. Nu credem în noi, în general, de aceea pierdem. Și când ajung afară, se lasă doborâți de multe nimicuri de zi cu zi. 

„N-am haină și adidași de sute de euro”

Cum este Laszlo Dioszegi în viața de zi cu zi?

N-am bodyguard, sunt un om simplu, n-am o haină de o mie de euro sau adidași de 200 de dolari. Sunt foarte simplu, nu vreau publicitate, eu merg și-n trening la meciuri, pe stradă, în timpul liber.

Cine v-ar putea servi ca model?

Stai să mă gândesc. Uite, de exemplu, avem un domn, un antrenor pe partea tehnică, e un bătrân înțelept pe care l-am adus de la Academia Pușkaș. Are 74 de ani, se numește Șandor Istvan,e consilierul nostru. El are origini ucrainene, a stat lângă Valeri Lobonovski pe vremuri. „Totdeauna, să priviți omul în față și să vorbiți drept”, ne spune, referitor la fotbaliști, dar și la oameni. „Să nu aduceți pe alții să vorbească în locul vostru. Așa veți fi respectați mai mult. Fotbalul te premiază dacă ești corect, altfel vei pierde”. Sunt lucruri adevărate. Vă spune asta un om, eu, care a învățat să facă pâine și de la bătrâni de 70 de ani de prin sate uitate de lume. 

23.000 de pâiniscoate brutăria lui Dioszegi zilnic, iar produsul finit este la vânzare în 12 județe, inclusiv București

„Noi doar depunem proiecte pentru juniori”

Câți bani ia Sepsi de la Guvernul maghiar?

Sepsi nu are nicio relație cu Guvernul maghiar. Academia noastră de fotbal e înfrățită cu Academia „Pușkaș”, care are sucursală la Miercurea Ciuc. Noi putem depune proiecte pentru infrastructură la copii și juniori. Sepsi este o firmă, academia e alta, două entități total diferite. Tocmai de aceea am făcut în așa fel încât banii care vin pentru infrastructură să meargă direct la academie, ca să nu existe interpretări. 

Și nici din sezonul viitor nu se va finanța Sepsi cu bani de la forul condus de Viktor Orban?

Ce guvern poate finanța o echipă de fotbal?! Nici ei nu sunt proști... Orice guvern din orice țară este controlat. Azi ești la putere, mâine nu mai ești, nu riscă nimeni, mai ales pentru niște străini. De la început a fost discuția pe proiecte și fără a se sugera măcar că trebuie să fie copii de etnie maghiară. Orice copil e binevenit la academie, la club, la stadion. Vin și din Brașov și sunt mândru că românii, brașovenii, ajung la fotbal la Sfântu Gheorghe.

"Fotbaliștii de azi sunt prea comozi. Străinii sunt și mai comozi. Românii au mai prins momente grele. Ce motivație să mai aibă când tata îi ia o mașină că a ajuns copilul în prima ligă?! A jucat 10 minute în prima divizie și are mașină de zeci de mii de euro" Laszlo Dioszegi

„Cei 7 ani de acasă pentru copii”

S-a vorbit, s-a scris, că primiți 3,6 milioane de euro pentru stadion.

Guvernul maghiar dă bani cât timp noi depunem proiecte. Cu suma de 3,6 milioane de euro nu se construiește niciun stadion sau poate doar o arenă pe la Clinceni. Noi încă n-am ajuns la faza de a depune proiect pentru o arenă a academiei. În decembrie vom mai depune un altul, iar dacă se va considera necesar vom primi bani pentru infrastructură. Oricum, noi în fiecare lună depunem decontul. 

Statul român v-ar ajuta dacă ați depune proiecte?

Ați auzit vreo echipă din țară care să fie sprijinită? Domnul Hagi, pe care eu îl stimez foarte mult, e cel mai în măsură să spună cu cât a fost ajutat. Cu nimic! Aș depune un proiect și mâine la Guvernul României, dar nu există așa ceva. Academia lui Sepsi depune proiectele la federația maghiară de fotbal, pe urmă ajunge la Guvern. Abia apoi banii oferiți de maghiari se împart în mod egal, prin intermediul aceleiași federații, tuturor sucursalelor din afara Ungariei care au depus proiecte viabile. Mai sunt academii în Serbia, în Slovacia, în Croația, mai sunt în România. La Osijek sunt 250.000 de locuitori, dintre care 3.000 sunt maghiari. Dar dacă proiectul e serios, e viabil, Guvernul maghiar nu va spune: 1Le dăm bani doar dacă aduc unguri la academie!”. Fiecare nație, guvern, ar trebui să sprijine comunitățile țării lor și din afara granițelor! 

Ce le transmiteți puștilor crescuți la academia clubului?

Eu am o singură cerință, român, ungur, neamț, ce-o fi. Vreau educație! Le-am zis antrenorilor asta. De fiecare dată când un copil vede un matur să dea bună ziua. Să știe să salute. Apoi, tot ce ține de vestiare, de sala de mese, să facă ei curățenie. Să nu aștepte să vină cineva, să strângă ei. Dacă unii n-au putut primi cei 7 ani de acasă, să le oferim noi. Avem peste 300 de copii la centru. Nu toți vor ajunge fotbaliști, dar măcar să punem baza educației pentru viitor, pentru că la noi vin puști de la 6 - 7 ani.

900 €este bonusul de punct pentru orice fotbalist al lui Sepsi la orice victorie din campionat

3 POVEȘTI AMUZANTE

Cum s-a lăsat de „pariuri”

Dioszegi a mărturisit că nu-l atrag jocurile de noroc și-a povestit râzând cum a ajuns să fie „anti”. Iată povestea bărbatului de 48 de ani: „Din 1987, nu mai joc nimic. Am nimerit 13 rezultate la Pronosport. Eram mândru de mine. Bucuros. Noi n-aveam autoturism în familie. Am venit acasă și i-am zis tatei: «O să avem o Dacie, am 13 rezultate corecte!». Nici n-am putut dormi de fericire. M-am dus la școală și i-am spus unui coleg. «Păi cum? Și tata are 13 rezultate corecte. A băut șampanie de bucurie de vreo trei, patru sute de lei». Hopa! Mi-am zis: «Dacă într-o clasă cu câțiva copii sunt două variante cu 13 rezultate corecte, atunci...». Au fost 44.000 de câștigători cu 13 rezultate corecte și peste o sută de mii cu 12 rezultate... Așa că am câștigat doar 110 lei. Atunci am decis, la 16 ani, să nu mai joc nicăieri, nimic. Am avut o mare decepție”

Cum să arzi orezul și să fii aclamat de soldați

Gătitul e o pasiune a patronului. „Am lucrat la măcelărie, înainte să plec în armată. Am făcut armata în Sinaia, aproape de cota 2000. Și acolo m-am băgat în bucătărie. Pe atunci nu era internet și-a trebuit să învăț să fac mâncare. O singură dată am dat chix. Iubeam fotbalul, mai și știam să joc. Am ieșit cu ceilalți băieți la fotbal, am uitat orezul pe plită, s-a ars! Și era tărăboi, 50 de oameni rămași fără orez. Am vorbit cu căpitanul, mi-am recunoscut vina. El era fericit că echipa lui a învins și a adus conserve de carne, chinezești. Atunci soldații mi-au zis: «Hai și mâine la fotbal, să arzi orezul, să mai mâncăm și noi bine!»”.

Ex-atacant convertit în fundaș

Tânărul Laszlo a cochetat și el cu fotbalul. „Am jucat și eu, atacant, problema la mine e că eram lent. Am fost mereu mare. Dar fiindcă nu mâncam legume, ca și acum de altfel, nu aveam energie. Mama mă păcălea și-mi punea castraveți în feliile de pâine, mă enerva asta. Revenind la fotbal, fiind lent aveam probleme cu fâșneții, că ei luau mingea. M-am retras fundaș central și libero, dar mi-a rămas mentalitatea ofensivă. De aceea mi-au plăcut mereu cei cu numărul 10”, a dezvăluit businessman-ul.

Comentarii (12 ) Adaugă comentariu

fairplayromania  •  01 Iunie 2019, 04:17

Felicitări !!! Cît timp staţi departe de "omenii" vă respectăm. Bravo.

luisharcsa  •  31 Mai 2019, 21:44

Postat de stfb pe 31 Mai 2019, 20:38

Diferenta dintre Gigi BECK ALI si Dioxidi de Cabron e facuta de afilierea la servicii . geegee e la serviciul secret al armatei iar asta al tau la IH(Információs Hivatal) si SRI.

Tu chiar crezi ce ai scris?Daca da,ai probleme.

stfb  •  31 Mai 2019, 20:38

Postat de luisharcsa pe 31 Mai 2019, 20:25

Scuze ptr greseli.Le-am vazut.

Diferenta dintre Gigi BECK ALI si Dioxidi de Cabron e facuta de afilierea la servicii . geegee e la serviciul secret al armatei iar asta al tau la IH(Információs Hivatal) si SRI.

Vezi toate comentariile (12)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase