Henrik Larsson se destăinuie la 8 ani de la retragere într-un interviu spectaculos: ”Am semnat cu Barcelona și brusc nu mai eram văzut așa slab”

Înainte de Zlatan a fost Henrik. Nu la fel de controversat, dar carismatic și îndrăgit de suedezi și nu numai. Cine poate uita pletele sale din tinerețe? :)

Să nu credeți însă că s-a remarcat doar cu frizura excentrică. Larsson, ajuns la 45 de ani, a fost un atacant cu un killer instinct în fața porții. A făcut istorie în tricoul lui Celtic, unde marca în același ritm în care o fac astăzi Ronaldo și Messi. Sigur, campionatul Scoției nu era nici atunci la același nivel cu cel al Spaniei, iar oameni care să îi conteste calitățile erau destui. Le-a răspuns perfect când a câștigat trofeul Ligii Campionilor alături de Barcelona.

Noi îl ținem minte și altfel pe Henrik. E cel care, la 22 de ani pe atunci, a transformat penalty-ul de 5-4 împotriva României în sferturile Mondialul din 94. E demonul lățos care a mutat toată presiunea pe umerii lui Belodedici, care n-a mai reușit să țină România în joc. Larsson a privit însă de pe bancă semifinala cu Brazilia, 0-1, urmărind neputincios cum colegii săi se lovesc de un zid invizibil în fața viitoarei campioane mondiale.

S-a revanșat 12 ani mai târziu, când a început de pe bancă și finala de Ligă dintre Barcelona și Arsenal, 2-1. A primit jumătate de oră, timp în care a pasat decisiv la cele două reușite care au întors rezultatul și au adus trofeul catalanilor. La 34 de ani, Larsson închidea gura celor care îi contestau rezultatele și punea Europa pe gânduri. Ce-ar fi fost dacă pleca de la Celtic mai devreme?

La finalul acelui sezon s-a despărțit de Barcelona pentru a-și încheia cariera în Suedia, la Helsingborg, echipa la care se consacrase. A lăsat în urmă un Ronaldinho trist: ”Când a venit la Barcelona, Henrik a spus multe lucruri frumoase despre mine. Până a plecat a devenit idolul meu. De fapt, era dinainte. Îmi amintesc de meciurile lui la Mondialul din '94. Henrik m-a învățat multe despre fotbal și am învățat și mai multe de la el ca om. Am fost dezamăgit să aflu că pleacă. Mi-aș fi dorit să jucăm mai mult timp împreună”.

Vorbele lui Ronaldinho veneau la un an distanță de la plecarea lui Larsson, când suedezul, 35 de ani atunci, era împrumutat în pauza competițională din Suedia de Manchester United. De altfel, după cum vom afla din interviul oferit pentru , cel mai mare regret al lui Larsson se leagă de ”diavolii roșii”.

Ce fotbalist te-a inspirat în copilărie?

Aveam un filmuleț cu Pele la care mă uitam tot timpul. Veneam de la școală și mă uitam la el înainte de antrenament. Ne-am întâlnit de câteva ori, în 1998 și în urmă cu câțiva ani. Am vrut neapărat să fac o poză cu el, chiar dacă aveam 41 sau 42 de ani!

Cât de aproape ai fost să te lași de fotbal când ai văzut că nu reușești să joci la juniorii lui Hogaborgs?

Nu m-am gândit să renunț. A fost o perioadă dificilă. Mereu am fost mai mic, ceilalți copii au crescut mai repede decât mine. Iubeam prea mult fotbalul ca să renunț. Mulți au făcut-o când au dat de obstacole, dar trebuie să fii perseverent dacă vrei să reușești. La 18 ani am fost în probe la Benfica, în perioada în care antrenor era Sven-Goran Eriksson. La 21 de ani încărcam legume în tir. Nu era chiar ce voiam să fac. Am primit însă un telefon de la Helsingborg. Voiau să joc pentru ei. A fost extraordinar, restul e istorie.

Chiar ai împins un ziarist într-o piscină în perioada aia?

Da! (râde) Pe atunci puteai să mai glumești cu ziariștii locali. Bine, n-am făcut-o doar eu. Au mai fost și alți jucători implicați și împreună am decis să ne amuzăm și să îl aruncăm în apă. Era îmbrăcat, altfel n-ar mai fi fost amuzant. Mă criticase când eram mai tânăr, dar nu de asta am făcut-o. Încă mai râdem de faza aia când ne întâlnim.

Ai terminat pe 3 la primul tău Campionat Mondial. E acea echipă văzută drept cea mai bună din istorie a Suediei?

În istoria modernă, da. De fiecare dată când se apropie un Mondial, lumea își readuce aminte de ea. Aveam 22 de ani și să joc la un Mondial a fost visul meu când eram mic. Iar să terminăm pe trei a fost fantastic. Am și marcat în finala mică, un sentiment minunat și am înscris și la penalty-uri în sferturile cu România. Presiunea era mare, dar executasem acel penalty de când aveam șase ani. Deși mingea s-a dus cam prea aproape de bară. Momentele ca acela sunt cele care te urcă sau te doboară. Pe mine m-a ajutat, pentru că în anii ce au urmat am putut privi înapoi și să spun ”nu există altă situație care să pună mai multă presiune pe mine ca acel penalty”.

Debut ratat la Celtic

Cât de ciudat a fost să te judeci cu Feyenoord ca să obții permisiunea să pleci la Celtic?

A fost tare ciudat! Feyenoord interpreta o clauză din contractul meu într-un fel, dar eu și cu avocatul meu știam care era adevăratul sens al ei. Nu eram mulțumit de club la acea vreme, dar azi nu mai sunt probleme între noi. Mă înțeleg bine cu oamenii de acolo. Lucrurile n-au mers mereu bine pentru mine la Feyenoord așa că am plecat în Scoția. Am fost fericit când am ajuns pentru că l-am întâlnit pe Wim Jansen. El m-a dus, inițial, în Olanda și știa ce cumpărase.

Cum te-ai simțit când la primul meci pasa ta greșită a făcut ca Celtic să piardă?

Nu era exact startul pe care mi-l doream, dar trebuie să arunc o parte din vină și pe Darren Jackson. Se întâmplă. După meci am ieșit în față și am spus la interviuri: ”E vina mea, îmi asum greșeala”, deși nu credeam că era cazul. Astăzi dau vina pe Darren Jackson, i-am și zis asta. Dar așa funcționează lucrurile.

Care e cea mai plăcută amintire din perioada ta la Celtic?

Sunt atât de multe! Ziua în care am oprit-o pe Rangers din drumul spre al zecelea titlu la rând, cea în care am făcut Tripla și cea în care ne-am calificat în finala Cupei UEFA. Cred că am sărit alte 50 de momente. Nu știam multe despre Celtic când am ajuns. Eram 7 jucători noi la echipă și nu prea înțelegeam presiunea. Era un moment în care trebuia să o oprim pe Rangers, să nu o lăsăm să ia al zecelea titlu la rând. Ar fi fost prima echipă care face asta. Nu prea înțelegeam toate astea, cred că de asta am și reușit să rămânem concentrați. Dacă am fi fost la echipă de mai mult timp și am fi știut ce trebuia să facem, atunci ar fi fost și mai dificil.

242 de goluria marcat Larsson în toate comptețiile în cele 8 sezoane pentrecute la Celtic (1997-2004)

Care a fost cel mai bun antrenor pe care l-ai avut în carieră?

Am avut foarte mulți antrenori valoroși: Wim Jansen, Martin O'Neill, Frank Rijkaard și Sir Alex Feguson ar fi câțiva. Martin știa cum să motiveze pe toată lumea. Îmi amintesc când urma să jucăm cu Liverpool în sezonul în care am ajuns până în finala Cupei UEFA. Veneam după 1-1 acasă, așa că trebuia să dăm gol pe Anfield. Discursul dinainte de meci a făcut totul pentru mine. Mi-am zis: ”La naiba, nu o să regret nimic după meciul ăsta”.

”Nu poți înțelege dacă n-ai fost în situația mea”

În 1999 a apărut o poză șocantă cu piciorul tău rupt. S-a simțit acea accidentare horror la fel cum arăta?

Mi-a spulberat posibila carieră de model pentru picioare. Mi s-a spus că am picioare superbe! (râde) Încă mai am o tijă de titan în picior. Am făcut două lucruri după ce mi-am rupt piciorul. Eram arbitrați de un olandez, așa că i-am zis ”cred că mi-am rupt piciorul” în olandeză. Când l-am ridicat, o parte din el atârna în direcția greșită. Apoi, cât am stat întins pe gazon, am început să număr lunile până la Euro. Era octombrie, iar Euro 2000 urma în aceaa vară. Acesta era obiectivul meu și mi l-am îndeplinit. Trebuie să mă înțelegi. Sunt mulțumit că mi-am rupt piciorul în 1999, nu în '87 sau '79. Nu aș mai fi jucat fotbal dacă se întâmpla atunci.

Ai revenit pe teren mai bun ca niciodată. Cum ai reușit asta?

Mulți oameni au făcut totul ca eu să mă întorc mai bun: chirurgul Bill Leach, fizioterapeuții Brian Scott și Kenny McMillan, masorul Graham Quinn și preparatorul fizic Jim Hendry. Mă chinuiam cu lucruri simple ca mersul la toaletă. Nu cred că cineva care n-a fost în situația asta poate înțelege. Lucrurile de genul ăsta m-au făcut să lupt și mai tare ca să revin, să joc fotbal și să dau tot ce pot.

Eto'o? Ibrahimovici? Ronaldo? Nu, Chris Sutton! :D

La primul tău sezon după accidentare ai câștigat Gheata de Aur. Cât de mândru ești de trofeu?

Nici un alt jucător scandinav n-a mai reușit asta și au fost destui valoroși. Am marcat 53 de goluri în acel sezon, 35 numai în campionat. Sunt foarte mândru, dar nu aș fi reușit fără colegii mei: Chris Sutton, Tom Boyd, Alan Thompson, Didier Agathe, Regi Blinker, Jackie McNamara și Lubo Moravcik. Au contribuit și ei la acest succes.

Ai spus că perechea ta preferată în atac a fost Chris Sutton, deși ai jucat cu atâția atacanți mari. De ce?

Da, e adevărat. Chris și cu mine am făcut un cuplu de atacanți foarte bun. Era scutul meu. Ne înțelegeam și aveam o relație extraordinară, la fel și familiile noastre. Încă ne înțelegem foarte bine.

Care e cel mai ciudat lucru care s-a încurcat în părul tău?

Fundașii! Întotdeauna încercau să mă apuce de codițe. Dread-urile erau ușor de întreținut. Mă trezeam dimineața și îmi scuturam părul. Dacă era prea lung, dădeam dread-urile jos din când în când. La un moment dat însă am devenit prea bătrân să le mai port.

De ce scoteai limba după ce marcai?

Se întâmpla. Am văzut o poză după un meci în care marcasem și mi-am zis ”De ce să n-o faci mereu?”. Am început să primesc scrisori de la părinți, erau supărați pentru că mă imitau copiii lor. Primeam prea multe și n-am mai rezistat, am renunțat să mai scot limba după goluri.

La Mondialul din 2002 ai jucat alături de Zlatan Ibrahimovici. Era la fel de nebun și la primul său turneu major?

Era mai naiv atunci, dar tot avea o personalitate puternică. Avea talent, dar încă nu era complet. Am fost întrebat atunci cât de bun poate ajunge și am spus că totul depinde de el pentru că are totul. Acum e unul dintre cei mai buni atacanți din lume.

”Mai mult de 30 de echipe care m-au vrut”

E finala de Cupa UEFA pierdută în 2003 cu Porto cea mai urâtă zi din viața ta?

Da. Am marcat două goluri, dar tot n-am reușit să câștigăm. A fost greu de suportat. Să câștigăm un trofeu european cu Celtic ar fi însemnat atât de mult pentru noi și pentru fani. Au fost atât de mulți oameni care au venit în Spania, deși nu aveau bilet la meci. Voiau doar să fie în Sevilla și să ne vadă câștigând... (pauză lungă) dar n-am reușit. Încă mă trec fiori când vorbesc despre asta. Porto a câștigat în anul următor Liga Campionilor. Asta spune multe despre cât de bună era când am întâlnit-o.

Cât de grea a fost decizia de a pleca de la Celtic la Barcelona?

A fost dificilă, dar am simțit că dacă se va întâmpla să nu marchez în câteva meciuri, presa va spune că ”nu mai e același Larsson” și am vrut să plec când încă eram pe val. Mai aveam un an de contract și, ca să pun capăt speculațiilor, am vrut să anunț cât mai din timp că nu îmi voi prelungi contractul cu Celtic. Nu am vrut ca lumea să interpreteze greșit. Mai mult de 30 de echipe m-au vrut. Mă orientasem spre Spania pentru că visul meu era să joc undeva unde era cald. Nu voiam să mă lupt la retrogradare, așa că mă gândeam că o să fiu mulțumit și la o echipă de mijlocul clasamentului. Dar a venit oferta de la Barça și am spus DA imediat.

”Hey, idolo, idolo!”

După finala Ligii din 2006, Thierry Henry a spus: ”Oamenii vor vorbi mult de Eto'o și Ronaldinho, dar ar trebui să vorbească de jucătorii care au făcut diferența, de pasele decisive ale lui Henrik Larsson”. Cum te-ai simțit atunci?

A fost minunat să aud asta de la un jucător ca el. Să intru și să contribui la întoarcerea rezultatului a fost fantastic. Când Eto'o și Belletti au marcat, mi-am zis ”DAAA!”. Când eram copil visasem la Liga Campionilor. A fost cel mai tare moment al carierei mele, fără îndoială.

Ronaldinho a spus că ești idolul lui. Cum a fost relația ta cu el?

Glumea în fiecare dimineață cu mine: ”Hey, idolo, idolo!”. Era minunat! Nu era fantastiic doar pe teren. Trebuie să înțelegi că la un club ca Barcelona el avea o presiune enormă pe umeri. Îmi scot pălăria în fața lui pentru că reușea să vină în fiecare dimineață cu un zâmbet mare pe față. E un om minunat.

Știai atunci cât de bun va ajunge Messi când abia își făcea loc în primul ”11” al Barcelonei?

Îmi amintesc că eram în Asia, în presezon, și l-am întrebat pe Giovanni van Bronckhorst: ”Cine e tipul ăla?”. Când l-am văzut la antrenamente mi-am spus: ”WOW!”. Avea control, echilibru, puteai să îți dai seama. Era bun atunci, acum e uriaș. Nu avea toate calitățile să facă tot ce face acum, dar tot te gândeai la antrenamente: ”Woah, la naiba!”.

De ce ai plecat de la Barcelona?

Nu mai voiam să fiu rezervă. Simțeam că mai am niște ani buni în mine și voiam să joc. De asta am revenit în Suedia, plus că voiam ca fiul meu, 10 ani atunci, să aibă un loc pe care să-l numească acasă. Am luat decizia corectă. Am câștigat Cupa Suediei cu Helsingborg, dar, și mai important, când mă uit la fiul meu văd că acesta e orașul lui, are prieteni aici și se bucură de viață.

Cel mai mare regret al carierei

Fiul tău e la Helsingborg și a atras interesul lui Rangers. L-ai dezmoșteni dacă ar semna cu ei?

N-ar face niciodată așa ceva!

Dar dacă ar fi dorit de Celtic?

Depinde de el să facă ce vrea. Dacă va fi suficient de bun, atunci va primi o șansă. Promite, sigur, dar e mai multă presiune pe el decât pe oricare alt puști de 19 ani din Suedia.

Regreți că ai stat numai două luni la Manchester United în 2007?

Da, este singurul lucru pe care îl regret din cariera mea. Trebuia să mai rămân, aș fi luat și eu o medalie pentru acel titlu și aș mai fi rămas un sezon. Mai aveam însă contract cu Helsingborg și cred că atunci când semnezi un contract trebuie să îl duci până la capăt. Totul era profesionist la United. Când a trebuit să ajung la botezul nepotului meu, clubul mi-a pus la dispoziție un charter imediat după meci. United știe să aibă grijă de jucătorii ei.

"Întotdeauna l-am admirat pe Larsson. Am încercat să îl transfer de când era la Celtic, dar au reușit să-l convingă să rămână" Sir Alex Ferguson

Care e cel mai tare gol pe care l-ai marcat?

Aș spune că lobul reușit cu Rangers. E special pentru mine pentru că am reușit să îi trec mingea printre picioare lui Bert Konterman. Stefaan Klos ieșise din poartă să mă blocheze, dar era clar că va fi gol de când a plecat mingea din gheata mea. Oamenii încă vorbesc despre acel gol.

Chiar dacă ai obținut niște performanțe fantastice, crezi că ai stat prea multe sezoane în Scoția?

Nu, nu mă gândesc la asta. Am jucat în cele mai importante competiții în acea perioadă, Liga Campionilor, Cupa UEFA, Campionatul European, Campionatul Mondial, am marcat peste tot. Apoi, la 35 de ani, am arătat că încă mai sunt capabil să joc la un club ca Manchester United, deși nu mai eram în vârful carierei.

Old Firm peste El Clasico

Voiai să dovedești ceva când ai mers la Barcelona și la United?

Nu, arătasem deja ce pot la Mondialul din 2002, când am înscris trei goluri. Cred că am fost printre cei mai buni atacanți de la Euro 2004. Am semnat cu Barcelona și brusc lumea a început să spună: ”Poate nu-i chiar așa slab”. Dacă te pricepi la fotbal, atunci îți dai seama că am fost bun.

Ai jucat în trei dintre derby-urile mari ale fotbalului: Ajax - Feyenoord, Celtic - Rangers și Barcelona - Real Madrid. Unde ți s-a părut că e pasiunea mai mare?

La Old Firm, fără îndoială. Zgomotul era incredibil. Nu ne auzeam pe teren dacă eram la o distanță mai mare.

Peste El Clasico?

Da. Old Firm e intens. Te simți fabulos când câștigi, iar eu am mai multe victorii decât înfrângeri. Cred că am marcat 15 goluri în 30 de meciuri, un palmares destul de bun!

Ai accepta să o antrenezi pe Celtic sau ți-e teamă să nu îți strici reputația pe care o ai acolo?

Cât timp voi lucra în fotbal o să am o legătură cu Celtic, dar acum au un antrenor bun. Am discutat acum doi ani despre post, dar nu era timpul potrivit. La Helsingborg au fost urcușuri și coborâșuri, dar fac parte din meserie. Trebuie să înveți să le faci față. Ambițiile mele ca antrenor sunt aceleași ca atunci când eram jucător: să fiu cât de bun pot și să ajung la echipele mari din campionatele importante.

Și-a dat demisia de la Helsingborg

Larsson a renunțat la postul său de antrenor la Helsingborg, în noiembrie, când echipa a retrogradat după ce a pierdut play-off-ul cu Halmstad, 1-2. Fostul atacant și Jordan, fiul său care evoluează tot ca vârf pentru Helsingborg, au fost agresați de un grup de fani mascați la finalul partidei. Gestul l-a determinat să își anunțe demisia după aproape doi ani petrecuți la echipă.

Cine e Henrik Larsson?

• atacant
• născut pe 20 septembrie 1971 în Helsingborg, Suedia
• 1,75m înălțime
• a jucat pentru Hogaborgs (1988-1992), Helsingborg (1992-1993), Feyenoord (1993-1997), Celtic (1997-2004), Barcelona (2004-2006), Helsingborg (2006-2009), Manchester United (2007), Raa (2012), Hogaborgs (2013)
• a câștigat Cupa Olandei de două ori (94, 95), campionatul în Scoția de patru ori (98, 01, 02, 04), Cupa Scoției de două ori(01, 04), Cupa Ligii Scoției de două ori (98, 01), La Liga de două ori (05, 06), Supercupa Spaniei (05), Liga Campionilor (06), Cupa Suediei (06), Premier League (07)
• 37 de goluri în 106 meciuri la națională, alături de care a câștigat bronzul la CM 1994
• a participat la 3 Mondiale și 3 Europene
• Fotbalistul Suedez al Anului (98, 04), golgeterul primei ligi din Scoția în cinci sezoane (99, 01-04) și Gheata de Aur a Europei în 2001
• a debutat ca antrenor în liga a doua suedeză, la Landskrona BolS (2010-2012), după care a continuat la Falkenberg (2014) și Helsingborg (2015-2016)