SPECIAL » "Paralizam, iar ei trăgeau de mine să joc!" » O mărturie cum nu ai mai citit a unui spaniol, despre risipa și excesele fotbaliștilor: "Luam avionul privat, aruncam banii pe cine scumpe și mi se părea normal"

Calvarul lui Alvaro a început în mai 2015, iar în 2017, s-a retras din fotbal și a acuzat-o pe Gladbach pentru felul în care l-a tratat când au apărut problemele de sănătate. Alvaro dezvăluia într-un interviu acordat publicației spaniole Marca perioada dificilă prin care a trecut și cum a fost nevoit să-și plătească recuperarea din banii proprii, pentru că nemții au refuzat s-o facă.  

226 de meciuri
a adunat, în total, Dominguez la Atletico Madrid și Borussia Mönchengladbach

Fostul fundaș spaniol, care are în palmares în tricoul lui Atletico Madrid, două trofee Europa League (2009/2010 și 2011/2012) și o Supercupă a Europei (2010), plus Europeanul cu Spania U21 în 2011, e un tip oarecum atipic. Interviul acordat pentru El Mundo poate fi o lecție pentru orice sportiv. 

13 selecțiipentru Spania U21 și două partide amicale cu "La Roja" are Dominguez

În ligile americane, procentajul de foști sportivi care au ajuns ruinați financiar e foarte ridicat. Se întâmplă la fel și în fotbal?
În fotbal, procentul e mai mic, dar nu cu mult. Un sportiv din elită trece de la o viață în care îi e indiferent dacă el cheltuiește câteva mii de euro mai mult sau mai puțin la a nu mai avea un venit. Pentru prima dată, trebuie să facă niște calcule pe termen lung. Dacă nu a avut parte de o educație bună sau de o familie care să-l consilieze, nu e pregătit pentru acest salt și, în loc să-și exploateze bunurile, ajunge să-și irosească economiile. Asta presupunând că nu și-a risipit aproape toți banii înainte.

Nu crezi că ar trebui să se ocupe cluburile de consilierea jucătorilor?
Un club are suficiente probleme ca să se mai ocupe și de viața personală a angajaților săi. Asta e treaba unui reprezentant, dar 99% dintre aceștia nu o fac. Eu aveam contract cu una dintre cele mai bune agenții (Bahia) și am reziliat pentru că asta e părerea mea, că trebuie să se ocupe de mult mai multe aspecte, decât de contract, procente și comisioane. Dacă părinții nu au pregătirea necesară pentru a-și sfătui copilul în chestiuni legate de impozite și alte lucruri de genul ăsta, atunci trebuie să se ocupe impresarii. Dar ei nu fac asta, iar jucătorul rămâne neajutorat.

Se întâmplă asta doar în Spania?
Modul de lucru al cluburilor și impresarilor spanioli e un pic nebunesc. Sunt impresari care iau comisioane în numerar de la jucători din prima ligă, e de râs! În Germania, totul e mai profesionist. Când am primit în prima lună tot salariul și primele, mi-am sunat părinții foarte surprins. Dar fiecare țară are propriul sistem. De exemplu, acolo nu concep că e posibil să ai hernie de disc și probleme la spate la 27 de ani din cauza fotbalului, astfel că nu primesc banii pe care i-aș primi în Spania. În general, această lume nu se ridică la nivelul banilor care se mișcă în fotbal.

8 milioane de €i-a plătit Gladbach lui Atletico Madrid, în 2012, pentru transferul lui Alvaro Dominguez

Când un jucător nu-și plătește impozitele, e vinovat el sau cei care-l consiliază?
Un fotbalist știe perfect ce face consilierul său. Acesta nu ia nicio decizie fără să-i spună jucătorului despre riscurile pe care le implică. Dacă el comite o infracțiune, e cu acceptul jucătorului.

De ce crezi că sunt atât de puțini jucători care studiază?
Pentru că și dacă se antrenează și joacă doar câteva ore, presiunea e permanentă și incredibilă. Eu am studiat ca oricare alt copil: bacalaureat, universitate. Dar a venit o zi, când deja jucam la Atletico, când n-am mai avut timp. Voiam doar să mă relaxez. Mă jucam pe consolă, pariam, stăteam cu amicii, mă uitam la filme, orice. E foarte greu să-ți asumi presiunea din două părți în același timp.

Cum e prima zi când te uiți în cont și ai sute de mii de euro?
E o schimbare radicală și, fără educație, e foarte dificil să administrezi acești bani. Fotbaliștii sunt foarte criticați, dar hai să dăm oricărui puști de pe stradă, care trage de bani la final de lună, 1 milion de euro să vedem cum îi administrează. Nu cred că va acționa mai bine decât oricare fotbalist.

Cum se cheltuiește un milion de euro?
Mașini din ce în ce mai scumpe, ceasuri din ce în ce mai mari. Când ești fotbalist nu pui preț pe bani. Iei un avion privat ca să mergi să iei cina și consideri că e ceva normal. Și eu am făcut asta. Am ieșit într-o seară cu prietenii mei și am plătit o notă de 15.000 de euro. E normal ca cei care citesc asta să creadă că sunt un prost. Și nu sunt, pentru că e ceva ce faci o dată în viață ca să vezi cum e, dar trebuie să ții cont că realitatea nu e asta. Problema e că mulți pierd perspectiva și transformă excepția în regulă.

Sunteți înconjurați de oameni care încearcă să profite de banii voștri și de naivitatea voastră?
Da, permanent. Eu am avut norocul că părinții mei mă verificau atât pe mine, cât și banii mei. Dar nu e ceva obișnuit, iar mulți fotbaliști sunt o pradă ușoară.

Deci părinții sunt salvarea?
Depinde. În realitate, pericolul principal pentru un adolescent care promite mult sunt chiar părinții. Sunt mulți care își văd copiii drept o găină cu ouă de aur și sfârșesc prin a le distruge cariera.

Există un obstacol de care un fotbalist să se împiedice de o mie de ori?
Căsătoria. Fotbaliștii se căsătoresc foarte devreme, sunt foarte naivi, de cele mai multe ori cu persoane pe care nu le cunosc bine... Nu au nici cea mai vagă idee ce înseamnă separarea bunurilor sau alte lucruri de genul ăsta care pot veni ca niște lovituri dureroase.

Ce sfat i-ai da unui fotbalist tânăr?
Să se informeze despre tot, să-și aleagă bine sfătuitorii, să-i asculte și să vadă întotdeauna tabloul întreg, să pună răul înainte. Ce se va întâmpla dacă mă accidentez? Dacă în loc de prima ligă voi ajunge să joc în liga a doua? Trebuie să aibă un plan B.

Ce rămâne după fotbal?
Cazul meu e unul special, pentru că am suferit atât de mult în ultimii ani din cauza problemelor la spate, încât retragerea a fost o eliberare pentru mine. Să merg să mă antreneze era un coșmar și jucam cu frâna de mână trasă. Apoi, operația și recuperarea au fost o luptă îngrozitoare cu durerea și frustrarea. Durerea persista și, timp de doi ani, am vrut doar să stau în pat. Nu voiam să trăiesc așa și am decis să mă retrag. Chiar și așa, sunt zile în care nu știu ce să fac, mă simt complet gol, epuizat. Sunt momente dure, dar eu aveam și alte interese dinainte. Din nefericire, eu sunt excepția. Pe mulți, astfel de momente în distrug.

Acum ai 28 de ani și o nouă viață înainte. Ce planuri ai?
A doua zi după operație mi-am dat seama că nu voi mai juca fotbal. Mi-am sunat părinții din spital pentru a-mi explica ce dețineam cu exactitate: bani, proprietăți, tot. Pentru că, până în acel moment, ei s-au ocupat de tot. Când ești fotbalist nu știi prea bine ce ai și cât câștigi, nu te intereseză să știi pentru că știi că ai destui bani. Am început să mă informez cum îmi pot exploata bunurile ca să pot trăi fără să încep să vând din ce am sau să mă angajez. Nu pentru că n-aș vrea să muncesc, ci pentru că vreau să fac ceea ce-mi place fără să mă intereseaze dacă primesc o mie sau 10.000 de euro în schimb. Mi-am cumpărat case, le-am renovat, am investit... Suntem privilegiați și ne permitem, dar nu mulți se bucură de asta. În general, un fotbalist retras din activitate trăiește din ce vinde și nu din exploatarea posibilităților pe care le are.

Și care e jobul care îți place despre care vorbeai?
Nu aș putea fi antrenor pentru că mi-e greu să fiu pe teren din cauza problemelor de sănătate care încă mă torturează. Vorbesc engleză, franceză, germană... Mă vedeam în conducerea sportivă și Atleti mi-a oferit un post, dar nu vreau să lucrez pentru un singur club și să nu mai exploatez și celelalte relații pe care le am. Așa că mă voi implica în impresariat, dar unul bine făcut. Un jucător trebuie să fie sfătuit în tot, nu numai în privința contractului. De asemenea, în teme medicale, de nutriție, fiscale etc. Absolut tot ce are nevoie un jucător pentru a scoate maximum din cariera sa și pentru a evita eventuale probleme în viitor. Dar pentru asta nu poți avea sub contract mai mult de 3 jucători. Cei care au 20 de fotbaliști sub contract nu vor avea grijă de ei. Iar ăsta e obiectivul meu: o treabă bine făcută.

"Gladbach mi-a cerut să joc, deși riscam să rămân paralizat!"

Alvaro Dominguez a povestit, în urmă cu un an, un episod tulburător trăit în Germania. Spaniolul a fost dezamăgit de atitudinea Borussiei Mönchengladbach în perioada în care avea probleme, astfel că a căutat ajutor în afara clubului. "Am vorbit cu un prieten când încă eram la Gladbach și m-a sfătuit să merg la medicul lui Bayern Munchen să mă consulte. Când i-am spus ce probleme am și și-a pus mâinile-n cap și mi-a zis: «Tu chiar ai jucat fotbal așa?» Și i-am zis că da.
Și el zice: «Și cum ai putea tu să te bucuri de fotbal în halul în care ești?»

Eu trăiam un coșmar în ultimele luni înainte să iau decizia de a pune capăt carierei.
Medicul lui Bayern m-a trimis să fac o rezonanță magnetică, iar când au venit rezultatele m-a trimis direct la operație. Am sunat la clubul meu și le-am spus că trebuie să mă operez, iar directorul sportiv nu înțelegea de ce să mă operez. M-am întâlnit cu el, cu președintele clubului, antrenorul, vicepreședintele și doctorul. Le-am explicat că risc să rămân paralizat dacă voi continua să joc, iar ei mi-au zis: «Da, dar avem meciuri importante. Nu poți să amâni un pic operația? Avem nevoie de ajutorul tău». Iar eu le-am zis că abia mai pot să merg. În final, când doctorul de la club a văzut rezultatul analizelor a zis: «La naiba!» Au fost lipsiți de umanitate în ce mă privește. Nimeni nu s-a preocupat de starea mea, nu s-au oferit să mă ajute. Nimeni nu merită un astfel de tratament".

Tradus și adaptat după interviul din El Mundo: Álvaro Domínguez: "Un futbolista sabe perfectamente lo que hace su asesor fiscal"