0 comentarii. Scrie și tu!

Investigațiile Gazetei din sănătate au ajuns studiu de caz într-un proiect finanțat de Uniunea Europeană

Titlul studiului este "Bacteristan: deconspirarea unei scheme care a durat ani întregi de corupție și neglijență din sistemul de sănătate din România"

ANTICORRP, proiect finanțat de Comisia Europeană, analizează politicile anticorupție, precum și factorii care promovează sau ajută la dezvoltarea unor politici coerente de luptă împotriva corupției.



ANTICORRP "reunește expertiza a 21 de grupuri de cercetători din 16 țări europene" și subliniază cazurile ce duc la progres în lupta anticorupție în diferite colțuri ale lumii.

În cadrul acestui proiect, Ioana Avadani, director al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), a publicat un studiu de caz despre corupție și jurnalismul din România, iar una dintre părți vizează investigațiile GSP privind dosarele Hexi Pharma, Monica Iacob-Ridzi sau Gala Bute.

Întins pe 15 pagini, studiul detaliază modul în care echipa de investigație a Gazetei Sporturilor, condusă de Cătălin Tolontan, a dezvăluit unele dintre cele mai de impact cazuri de corupție din România.

Studiul integral poate fi citit AICIMai jos puteți citi traducerea integrală a părții ce implică investigațiile Gazetei Sporturilor: 

Bacteristan: deconspirarea unei scheme care a durat ani întregi de corupție și neglijență din sistemul de sănătate din România

  • Descriere: O publicație sportivă de renume a angrenat o echipă solidă de investigație și a demascat cazuri grave de corupție, care merg dincolo de domeniul sportiv.

  • Motto: "Din nefericire, există presa sportivă care e cu ochii pe noi" - Monica Iacob-Ridzi, la acel moment Ministru al Tineretului și Sportului, iunie 2009, citată de GSP

  • Povestea: Pe 30 octombrie 2015, clubul Colectiv găzduia un concert iar artificiile pregătite pentru eveniment au pornit un incendiu în clubul plin ochi de fani, majoritatea lor tineri.

Aproximativ 30 de persoane au murit pe loc sau imediat după aceea, la spitale. Numărul de victime a continuat să crească pe măsură ce trecea timpul, ajungând la 64 până în martie 2016. Alte 160 de persoane au necesitat îngrijire medicală și au fost internați în spitale. Incendiul din Colectiv a stârnit un scandal public de proporții. Zeci de mii de persoane au ieșit în stradă în marile orașe în ziua care a urmat, într-un marș în tăcere, pentru a comemora victimele, într-o manifestare de solidaritate rar întâlnită.

După primele ore de confuzie, autoritățile române din domeniul sănătății au demarat o campanie susținută de comunicare, declarând că dețin controlul asupra cazului iar spitalele publice și personalul medical pot face față cu succes situației. În același timp, pe rețelele de socializare, în special pe Facebook, persoanele cereau public ajutorul pentru medicii și asistentele din acele spitale (unii dintre aceștia lucraseră trei zile în șir) și pentru proviziile medicale de care era atâta nevoie.

Persoanele preocupate (multe dintre acestea nefiind afectate în mod direct de incendiu) s-au organizat pentru a duce hrană și apă atât pentru personalul medical cât și pentru familiile blocate în spitale, precum și produse medicale și medicamente necesare pentru victimele cu arsuri grave.

Companiile private și-au adus contribuția cu diverse bunuri și produse medicale, precum și alimente, băuturi sau bani.

Abia după patru zile România a cerut sprijin internațional disponibil prin planurile de urgență UE. Unii dintre cei răniți au fost transferați la spitale din Austria, Belgia, Germania, Olanda, Anglia, Israel și Norvegia.

Din aceste surse a aflat publicul român că mulți dintre răniții care au fost transferați de la București sufereau de infecții nosocomiale (infecții de la bacterii din spitale) care le puneau viața în pericol.

În România, cauzele principale de deces menționate de personalul medical au fost căi respiratorii arse, asfixiere, intoxicație cu fum și otrăvire cu gaze toxice. Cu toate acestea, știrile despre oameni care mureau de septicemie au început să iasă la iveală.

De asemenea, diverse detalii ale cazului au fost dezbătute de publicul larg, cum ar fi că locația clubului era supraaglomerată (la fel cum sunt multe astfel de cluburi în București), că nu avea autorizațiile necesare, în principal cea de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (inclusiv cea de la departamentul pentru incendii) și că prevederile de siguranță și normele de funcționare au fost trecute cu vederea în schimbul mitei.

În ziua care a urmat dezastrului, Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4 unde era localizat clubul (în incinta abandonată și recondiționată a unei fabrici de încălțăminte sportivă din perioada comunistă), a declarat public că nu are ce să își reproșeze de vreme ce, din punctul său de vedere, clubul avea toate autorizațiile necesare.

A susținut că membrii echipei sale au vizitat clubul de mai multe ori și că din moment ce inspectorii lucrau până la 5 după-amiaza iar clubul se deschidea de la 8 seara, controalele nu puteau fi desfășurate.

Declarația lui Popescu a generat furia masivă a publicului iar pe 3 noiembrie 25.000  de persoane au ieșit din nou în stradă în București și în alte orașe din România, cerând demisia guvernului din cauza slabei sale reacții în managementul crizei.

Mai important, protestatarii au declarat responsabilă pentru acest eveniment întreaga clasă politică datorită atitudinii sale tolerante față de corupția tot mai înfloritoare de-a lungul anilor.

Au fost cele mai de anvergură proteste stradale din 1989 având ca țintă principală corupția – principalul slogan utilizat a fost “Corupția ucide”. Pe 4 noiembrie, 2015, prim-ministrul Ponta (el însuși sub acuzare de fapte de corupție din iunie 2015) a demisionat.

Cu toate acestea, protestele au continuat iar presiunea a fost pusă pe partidele politice pentru a numi un guvern responsabil, necorupt și tehnocrat.

Niciun partid politic nu și-a manifestat interesul de a prelua conducerea la acel moment, cu doar un an înaintea alegerilor legislative normale din toamna lui 2016.

Pe 10 noiembrie, după “consultări” cu “reprezentanții străzii” (o mișcare și o ”reprezentare” destul de contestate), președintele Klaus Iohannis l-a numit în funcția de prim ministru pe Dacian Cioloș, fost comisar UE pentru agricultura.

Guvernul său de ”tehnocrați”, persoane fără legături vizibile cu mediul politic, a intrat în funcție pe 17 noiembrie, 2015. A fost denumit “guvernul străzii”, pentru a semnala faptul că întruchipa cel puțin speranța dacă nu dorințele protestatarilor din stradă.

Investigațiile penale au fost demarate imediat după incendiu. Unul după altul, directorii și proprietarii clubului, primarul Popescu Piedone, compania care a furnizat artificiile, compania care a construit și a decorat clubul au fost interogați de procurori.

Primarul și cei trei proprietari ai clubului au fost reținuți în așteptarea procesului (primarul a fost eliberat în noiembrie iar proprietarii clubului au fost trimiși în arest la domiciliu la finalul lui decembrie 2015). În aprilie 2016, Cristian Popescu Piedone și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat de primar în alegerile locale planificate pentru iunie.

Candidatura sa a fost respinsă de tribunal, pe motive procedurale (nu fusese susținut în mod adecvat de către partidul său).

Așa cum era de așteptat, tragicul incendiu și perioada agonizantă care i-a urmat au fost acoperite pe larg în media.

Tonul acestor reacții a fost unul extrem de emoțional și vindicativ, atât jurnaliștii cât și consumatorii de știri cerând “dreptate”.

Programele de comemorare erau transmise pe diverse canale, pozele victimelor erau prezentate în mod regulat pe un fundal audio cu muzică funebră și, într-o situație extremă, unul dintre cei cinci copii ai victimei (femeia de serviciu a clubului) a fost adus la o emisiune TV de strângere de fonduri la doar două zile după moartea mamei sale.

Informația asupra cazului venea pe de o parte din surse oficiale – guvernul, spitalele procurorii – și pe de altă parte de la prietenii și familiile victimelor.

Vocea cea mai proeminentă din Guvern a fost a lui Raed Arafat, pe atunci secretar de stat în Ministerul Sănătății, responsabil pentru sisteme integrate de urgență (echipe de pompieri, ambulanțe și paramedici).

El a fost cel care a insistat că sistemul medical din România era pe deplin echipat cu resurse și personal pentru a face față unei crize grave precum cea în discuție, că spitalele din București aveau toate rezervele necesare, că inspectorii pentru conformitate din Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) nu auziseră niciodată de Clubul Colectiv deoarece proprietarii nu aplicaseră niciodată pentru o autorizație de la direcția pentru incendii și, de aceea, ISU nu avea cunoștință de potențialul pericol.

În spatele acestei manifestări de emoție (de înțeles) și a exploatării editoriale (de așteptat) în această tragedie, au fost câteva voci în media, precum echipa de investigație a Gazetei Sporturilor (GSP) formată din Cătălin Tolontan, Mirela Neag și Răzvan Luțac, care au încercat să urmărească povestea și mai în profunzime pentru a descoperi mai multă informație și pentru a aduce în fața justiției pe cei responsabili.

Pe 5 noiembrie au descoperit faptul că inspectorii ISU, un corp de elită din cadrul Ministerului de Interne, ceruseră în mod repetat sponsorizări de la companiile pe care le verificau și că aveau chiar o "normă" de îndeplinit.

Aceste sponsorizări erau direcționate către două asociații de pompieri și erau utilizate pentru a susține financiar deplasări la evenimente internaționale, dar și asistență financiară pentru angajații care aveau nevoie de ajutor.

Chiar și steagul cusut cu fir de aur fusese plătit prin acest tip de sponsorizare. Mai târziu în aceeași lună, echipa GSP a adus la lumină o rețea de amploare de ofițeri ISU, agenți și membrii ai familiilor acestora implicați în oferirea de consultanță plătită pentru autorizarea ISU.

Jurnaliștii ceruseră în prealabil ISU să furnizeze o listă a tuturor sponsorizărilor primite de la entități private și au reacționat vehement atunci când nu le-a fost oferită decât un simulacru de informație. Listele de sponsorizări au fost făcute disponibile doar pentru 29 din cele 40 județe din România și abia în ianuarie 2016.

Pe 25 noiembrie, echipa GSP a descoperit că firma care a organizat artificiile a invitat agenți ISU pentru a îi asista la organizarea unui festival de muzică în Clubul Colectiv (cu o participare estimată de 2.000 de persoane) în septembrie 2015, o cerere ignorată de ISU.

Prin urmare, declarațiile anterioare că ISU nu era la curent cu existența clubului au fost dovedite a fi minciuni sfruntate. Conducerea ISU a fost retrogradată iar secretarul de stat Arafat a fost forțat să admită că a dezinformat publicul.

Pe 1 decembrie, echipa GSP a publicat dovezi – documente, mesaje text, mesaje WhatsUp, interviuri – care demonstrau că, deși oficialii declaraseră în mod repetat că spitalele erai complet echipate și capabile să trateze răniții, doctorii de fapt se zbăteau să țină pacienții în viață și cereau familiilor să furnizeze chiar și cele mai de bază produse medicale precum pastile de paracetamol și vitamine. “Ne-au mai mințit o dată”, au scris jurnaliștii.

Pe 3 decembrie au publicat pentru prima oară informație relevantă despre infecțiile nosocomiale din spitalele din România. GSP a citat un doctor care a declarat: “I-am salvat dintr-o bombă de foc și au murit într-o bombă cu microbi!”.

Cel intervievat a declarat că “sistemul” (făcând referire la discursul oficial) încearcă să ascundă adevărul. Investigațiile au continuat cu mărturii date de familiile celor răniți cărora li s-a refuzat transferul la spitalele din Europa de Vest.

Pe parcursul lunilor care au urmat, subiectul Colectiv a scăzut în intensitate și în cele fin urmă a dispărut complet din media, la fel cum se întâmplă cu multe subiecte fierbinți din Romania la sfârșitul proverbialelor “trei zile de scandal”.

GSP a scris rareori pe subiect, ca, de exemplu, atunci când Corpul de Control al Primului Ministru a emis raportul său oficial arătând că răspunsul spitalelor a fost slab și dezorganizat.

Aparent, scandalul se stinsese, rămânând fără substanță editorială. Cu toate acestea, pe 7 aprilie 2016, echipa GSP a publicat un articol intitulat “Bacteristan”, demonstrând că cel puțin 13 dintre victimele din Colectiv au murit din cauza multiplelor infecții nosocomiale, unele dintre acestea cu patogeni rezistenți la orice antibiotic. Articolul a dezvăluit de asemenea că spitalele în discuție, de teama unor procese, au refuzat să permită accesul familiilor la registrele medicale referitoare la rudele lor.

Pe 25 aprilie, GSP a scos la iveală că niciunul dintre dezinfectanții utilizați în spitalele din România n-a fost testat vreodată (în cazul în care compoziția de pe eticheta lor este respectată).

Pe 28 aprilie, echipa GSP a publicat rezultatele testelor – plătite de ei înșiși – furnizate de unicul laborator acreditat din România despre un dezinfectant cumpărat de la compania Hexi Pharma, un furnizor important de dezinfectanți pentru spitalele din România. Rezultatul a arătat că substanța dezinfectantă activă era diluată de zece ori mai mult față de etichetă, confirmând informația primită de la o sursă chiar din interiorul companiei.

O zi mai târziu, au dezvăluit că proprietarul Hexi Pharma era legat financiar de laboratorul care testa în mod oficial dezinfectanții vânduți spitalelor.

Pe 30 aprilie, după ce Ministerul Sănătății a declarat că vor efectua propriile lor teste, GSP a arătat că metodologia utilizată pentru testarea dezinfectanților era dezvoltată de o persoană care de asemenea conducea o asociație sponsorizată de Hexi Pharma.

Zi după zi, noi materiale apăreau care demonstrau legăturile dintre Dan Condrea, proprietarul Hexi Pharma și întregul sistem public de sănătate. Mai mult, Condrea controla o companie off shore, înregistrată în Cipru, care cumpăra substanțe dezinfectante din Germania pentru aproximativ 8 euro/litru și le revindea către Hexi Pharma la un preț de șapte ori mai mare. În plus, o alta dintre companiile lui Condrea fusese angajată să administreze arhivele mai multor spitale din România.

Pe 5 mai, Ministerul Sănătății a arătat că a întreprins “teste de salubritate” (au măsurat concentrația bacteriologică pe suprafețele din spitale) și doar mai puțin de 5% din eșantioane au ieșit pozitive. GSP a demonstrat că testele de salubritate nu au nicio legătură cu testele de diluare deoarece primele se referă doar la microbi și nu la viruși, spori și ciuperci. În plus, inspecția ministerului a fost anunțată în avans iar rezultatele pot fi prin urmare înșelătoare.

În ciuda declarației ministrului, “Sunteți în siguranță”, mai multe publicații și sute de oameni au pus presiune pe minister să publice listele spitalelor unde testele ieșiseră pozitive. După un refuz inițial, listele au fost publicate pe 6 mai și au indicat că se găsiseră agenți patogeni în 50 de spitale mari din cele 290 din România, printre acestea aflându-se unele dintre spitalele unde fuseseră tratate și decedaseră victimele incendiului.

Ca o consecință a acestor dezvăluiri alarmante, prim ministrul a anunțat că sistemul de sănătate urma să devină prioritatea zero a cabinetului său pentru restul mandatului său și a lansat investigații ample în toate spitalele, inclusiv teste de calitate pentru toți dezinfectanții utilizați.

În acea seară, aproximativ 1.000 de persoane au ieșit din nou în stradă în București pentru a protesta împotriva lipsei de reacție a autorităților din domeniul sănătății, a guvernului în general acuzat de protejarea și promovarea corupției și pentru a cere ca ministrul sănătății să fie demis. (Chiar în aceeași zi, un fotbalist de 27 de ani s-a prăbușit pe teren în timpul unui meci de fotbal și a murit o oră mai târziu la Spitalul de Urgență Floreasca, doar la câțiva metri depărtare de stadion. Conform relatărilor din presă, ambulanța care îl transporta nu avea defibrilator și bărbatul nu a primit măsuri de resuscitare la fața locului, o problemă atribuită unei toleranțe generale față de ignorarea unor standarde minime de siguranță și bună practică în sistemul de sănătate)

Pe 9 mai, ministrul sănătății Patriciu Achimaș-Cadariu a demisionat argumentând prin “viziuni diferite în gestionarea crizei” față de prim ministru în timp ce a admis că este un “om al sistemului (de sănătate)”. Pe 19 mai, Vlad Voiculescu (nicio legătură de rudenie cu politicianul și mogulul media Dan Voiculescu) a fost numit ca nou ministru. Voiculescu a ajuns în atenția publicului drept creatorul așa-numitei "rețea de citostatice".

Cu reședința în Viena, lucrând ca și consultant financiar, Voiculescu, cu ajutorul donațiilor private, a ajutat pacienții de cancer din România să primească gratuit medicamentul de care depindea viața lor și care nu era disponibil în România.

Produsele erau aduse în România de persoane private care călătoreau acasă de pe întreg teritoriul Europei. Rețeaua creată astfel număra 400 de voluntari, uniți într-un efort fără precedent de solidaritate față de comunitate. Voiculescu este de asemenea vicepreședintele Coaliției Europene a Pacienților cu Cancer (ECPC).

Pe 27 mai, CSAT a decis să creeze o rețea oficială de laboratoare autorizate să testeze produse biocide și dezinfectanți.

Pe 22 mai, Dan Condrea a murit într-un accident de mașină după ce a lovit un copac de pe marginea drumului, mergând cu viteză pe un drum de altfel pustiu. Circumstanțele morții sale erau încă neclare la momentul scrierii prezentului raport, dar conform rapoartelor oficiale, sinuciderea este cel mai probabil scenariu.

1. Rolul jurnaliștilor

Pe 6 mai, protestatarii din stradă au lăudat presa pentru contribuția sa. Era pentru prima dată după mulți ani când protestatarii apreciau drept pozitivă implicarea presei într-o chestiune de interes public.

Aceasta vine într-un context în care credibilitatea presei din România a urmat o pantă descendentă de-a lungul ultimilor ani, de la  un procent puternic de peste 80% la începutul anilor 90, la un palid 40% în 2014.

Contribuția cheie în acest caz a venit de la o sursă aparent puțin probabilă: un ziar de sport publicat de un grup apropiat unei figuri politice controversate cu un trecut consistent în corupție. Creat în 1924 și cu o istorie frământată, ziarul Gazeta Sporturilor a fost anulat pe timpul regimului comunist, la sfârșitul anilor 40.

Echipa editorială a fostului ziar comunist de sport, Sportul, a privatizat publicația imediat după căderea regimului comunist în 1989 și a adus titlul din nou la viață. După mai multe schimbări în proprietar, Gazeta Sporturilor este în prezent publicată de Convergent Media iar directorul său general este Cătălin Tolontan.

Convergent Media este deținută majoritar de surorile Camelia și Corina Voiculescu, fiicele lui Dan Voiculescu, cu mici procente de acțiuni deținute de Grupul Industrial Voiculescu și Fundația Umanistă Dan Voiculescu.

Dan Voiculescu este un om de afaceri și politician controversat care în prezent este deținut cu o sentință de zece ani pentru fraudă economică (sentință pronunțată în 2014).

El a fost creatorul unuia dintre cele mai mari grupuri de media din România, incluzând canalul Antena 1 TV, canalul de știri Antena 3 TV, cotidianul Jurnalul Național și alte canale media (un canal Tv pentru femei, un post de radio de succes pentru tineret și altele). În 2005, s-a retras din afaceri, lăsând compania celor două fiice ale sale și s-a dedicat în întregime carierei politice.

A fost ales senator în 2004, 2008 și 2012 din partea Partidului Conservator (cunoscut până în 2005 ca Partidul Umanist). În ciuda separării oficiale, publicul îl percepe ca pe beneficiarul final al imperiului media pe care l-a creat.

Acest lucru a fost vizibil în special atunci când procesul său se apropia de faza sentinței iar canalele TV, mai ales popularul canal Antena 3, lansa atacuri violente și fără scrupule împotriva procurorilor și a judecătorilor, până acolo încât rapoartele UE despre România le-au menționat ca “amenințări la independența sistemului de justiție”.

Când sentința finală a fost pronunțată, Antena 3 a transmis ore în șir de emisiuni în direct, într-o atmosferă aproape funebră, criticând decizia Curții și invitând telespectatorii să își exprime public nemulțumirea.

Canalele media din grup sunt recunoscute pentru poziția lor agresivă față de fostul președinte Traian Băsescu, cel mai înveterat inamic al lui Dan Voiculescu. La doi ani după finalul celui de-al doilea mandat prezidențial (2014), Băsescu este încă principalul subiect de dezbatere în timpul emisiunilor în direct de la Antena 3.

Gazeta Sporturilor (GSP) este un ziar de succes, cu un tiraj relativ stabil (+/- 25.000 exemplare pe zi).

O parte din conținut este publicat atât pe versiunea online (gsp.ro) cât și pe blogul lui Tolontan (tolo.ro). Convergent Media a publicat reviste BBC de nișă (Top Gear, Good Food și Science World), dar apariția lor a fost oprită începând cu 1 ianuarie, 2016.

Chiar dacă a fost afectată de criza economică, ca orice altă companie de media din România, și de căderea companiei de distribuție la nivel național (anterior deținută de stat) Rodipet, Convergent Media a înregistrat un câștig net de 2 milioane de euro din 2006 până în 2013.

Marea parte a succesului financiar se datorează GSP, deoarece revistele de nișă abia își acopereau costurile.

Deși posibilitatea ca un ziar de sport să preia o sarcină de investigație în afara domeniului sportiv era destul de scăzută, acțiunea GSP nu a surprins deloc. Tolontan și echipa sa sunt cunoscuți pentru alte două investigații care au reușit să arunce lumină în două cazuri de corupție la nivel înalt.

Cazul Ridzi

În 2009, GSP a dezvăluit că ministrul pentru tineret și sport de la acea vreme (MTS), Monica Iacob-Ridzi, a utilizat fonduri publice pentru publicitate politică. Investigația a pornit de la observația că în mai MTS investise sume uriașe de bani pentru a sărbători "Ziua Națională a Tineretului", de altfel o zi de sărbătoare cvasicunoscută. Pentru aceste festivități, Iacob-Ridzi a organizat concerte pe plajă într-o stațiune de la mare vizitată în mod tradițional de tineri (Costinești).

Din cei 730.000 euro dedicați pentru eveniment, aproximativ 220.000 euro au fost utilizați pentru vizibilitate și promovare.

Trei canale de televiziune principale – Pro TV, Realitatea TV și Antena 3 – au difuzat 45 de clipuri de promovare și 7 advertoriale legate de eveniment, un volum de publicitate care cu greu putea să justifice o zecime din suma calculată la prețurile de rate-card pentru respectiva perioadă de timp alocată.

În același timp, cele trei canale au difuzat 600 de știri având în prim plan pe Ridzi împreună cu Elena Băsescu, fiica președintelui pe atunci, Traian Băsescu, care, la momentul respectiv, candida pentru un loc la alegerile din Parlamentul European din iunie 2009. GSP a acuzat pe ministru că a utilizat fonduri publice pentru a cumpăra acoperire media favorabilă în propriul beneficiu, cât și în cel al Elenei Băsescu.

Conform legislației românești, știrile nu pot fi cumpărate, sponsorizate sau utilizate pentru plasarea de produs iar aceasta cade în responsabilitatea exclusivă a echipei editoriale. În iunie 2009, CNA a decis că o parte a acoperirii se înscrie sub criteriile “publicității politice”, astfel fiind confirmate acuzațiile GSP.

Investigațiile lansate de autoritățile fiscale au dezvăluit că acele contracte încheiate pentru sărbătoririle din 2 mai au încălcat legislația achizițiilor publice. Mai mult, pentru a-și acoperi propriile urme, Iacob-Ridzi a ordonat echipei ministeriale să falsifice și să șteargă numeroase documente electronice.

În iulie 2009, Monica Iacob-Ridzi a demisionat iar în august a fost lansată o anchetă penală împotriva sa iar procesul a început în 2011. A fost condamnată la 5 ani de închisoare în februarie 2015.

Cazul Gala Bute

În 2011, Elena Udrea, pe atunci ministru pentru dezvoltare regională și turism, vice-președinte al Partidului Democrat Liberal și un aliat apropiat al pe atunci președintelui Traian Băsescu, a decis să organizeze o gală de box având ca invitat de onoare pe faimosul boxer român, campionul mondial (IBF) Lucian Bute.

Gala, organizată împreună cu Rudel Obreja (chiar el un fost boxer), a fost oficial gândită să “promoveze turismul” și a fost finanțată prin fonduri UE justificate prin promovarea brandului de țară al României.

Guvernul a aprobat organizarea sa în ianuarie 2011 deși prim ministrul Emil Boc respinsese deja propunerea lui Obreja în 2010. Obreja a primit un împrumut preferențial, garantat de Ministerul pentru Dezvoltare Regională și Turism (MDRT), de la Banca Română pentru Dezvoltare presupus datorită influenței directe a Elenei Udrea.

Pentru a returna împrumutul, MDRT a dat companiei lui Obreja aproximativ 2 milioane de euro, în timp ce aproximativ 10 alte companii apropiate conducerii partidului au contribuit cu alți 430.000 de euro.

Pentru ultima tranșă a datoriei, Obreja a primit, pentru servicii nespecificate, bani de la o altă companie privată, apropiată ministrului și beneficiind de multe alte contracte atribuite de MDRT. Procurorul DNA al cazului a început să investigheze și în 2013 cazul a fost gata să meargă în instanță, cu Rudel Obreja ca acuzat. Dar un procuror DNA mai înalt în rang a respins cazul și l-a trimis înapoi pentru o anchetă mai detaliată.

În aprilie 2015, Elena Udrea a fost încriminată oficial, împreună cu câteva dintre ajutoarele sale apropiate, fiind acuzată de delapidare, abuz de putere și încercarea de a folosi documente și declarații false sau inexacte pentru a accesa fonduri UE.

Procurorii au spus că sponsorizările oferite de companii erau de fapt plăți pentru a asigura plăți ușoare și la timp pentru celelalte contracte ale lor cu ministerul.

În timpul audierilor, a devenit public faptul că Udrea patrona un sistem menit să controleze presa și că în 2011 ea a plătit sume substanțiale de bani pentru o serie de canale media și bloggeri pentru a contracara efectul investigațiilor GSP (Patru posturi TV (ProTV, Acasă TV, Realitatea și B1), o agenție de știri (Mediafax), două cotidiene (Evenimentul Zilei și Ziarul Financiar) au primit articole de presă pre-scrise cu scopul de a crea imagine pozitivă pentru Udrea. Zeci de persoane au fost de asemenea plătite să posteze pe canale de socializare fie materiale pozitive cu privire la Udrea sau să denigreze criticile la adresa sa. Sursa AICI)

Sentința Curții este în așteptare, cu Udrea sub supraveghere.

Aceste anchete profunde, cu impact asupra sistemului, sunt caracterizate de faptul că sunt în totalitate originale, derivând din munca de teren întreprinsă de jurnaliștii GSP. Din punctul său de vedere, Cătătlin Tolontan și echipa sa se încadrează în rolul pozitiv – activ pe care un jurnalist îl poate juca în deconspirarea și lupta împotriva corupției: acela de “Inițiator/Investigator al unei povești de corupție”, Tipul 1 în cadrul tipologiei pe care o propunem.

Multe dintre articole pornesc din observația directă a reporterilor (cum ar fi cazul Ridzi unde era o supra-expunere de acoperire în presă pentru un eveniment de altfel fără relevanță) sau din propria curiozitate sau îndoieli (cum ar fi incendiul din clubul Colectiv).

În căutarea lor de a dezvălui adevărul, reporterii GSP au reușit uneori să atragă persoane din interior și deconspiratori în timp ce jurnaliștii acționau ca anchetatori ai faptelor. În conformitate cu propriile povești, toate documentele pe care le-au publicat au fost verificate de mai multe ori cu scrupulozitate. În fapt, acest proces de investigație foarte atent a justificat perioada din ianuarie - aprilie 2016 când GSP nu a acoperit cazul Colectiv în propriile relatări.

Aceste luni au fost dedicate să scoată la iveală faptele, să se documenteze și să adune dovezi și să scrie articole în consecință. Din 25 aprilie până pe 28 mai, 29 de diverse articole cu lungime variabilă au fost publicate în legătură cu acest caz, cu o frecvență aproape zilnică.

Această strategie de publicare prin care cititorul primește fracțiuni de informație – uneori informație nouă, alteori doar descrieri ale efectului de bulgăre de zăpadă al reacțiilor instituțiilor și consecințele investigațiilor – a avut ca scop menținerea interesului publicului pe măsură ce povestea se derula.

Acest tip de investigație are nevoie de niște analize etice, cu privire la trei aspecte principale: protecția surselor, protecția datelor personale și cooperarea cu autoritățile.

Protecția surselor jurnalistice este acoperită doar superficial de legislația română. Legea Audiovizualului prevede clar că este garantată prin lege confidențialitatea surselor utilizate în pregătirea unui program audiovizual și că jurnaliștii sunt liberi să nu dezvăluie orice date care ar putea duce la identificarea  sursei.

O astfel de dezvăluire poate fi impusă doar prin ordin judecătoresc și doar dacă este în interesul securității naționale sau al ordinii publice. În aceeași măsură, dezvăluirea informației pentru identificarea unei surse nu trebuie considerată necesară decât dacă

1) poate fi stabilit cu siguranță că nu există alte măsuri rezonabile de dezvăluire sau au fost epuizate de persoanele sau autoritățile publice care caută dezvăluirea;

2) dacă este un interes legitim la baza nevoii de dezvăluire iar acesta depășește în mod evident interesul public de nedivulgare.

Aceasta reflectă poziția Consiliului Europei prezentă în Recomandarea R (2000)7 care se citează în mod repetat de către Curtea Europeană pentru Drepturile Umane, argumentând că protecția surselor unui jurnalist este una dintre condițiile de bază ale libertății presei.

Așa cum a subliniat CEDO în repetate rânduri, “fără o astfel de protecție, sursele ar putea fi determinate să nu mai asiste presa în informarea publicului pe chestiuni de interes public și, ca rezultat, rolul de watchdog (câine de pază) public al presei poate fi subminat. Dezvăluirea unei surse poate fi justificată de o cerință în interesul public care se suprapune”.

Deși nu este un subiect încadrat de Legea Audiovizualului – prin urmare nebeneficiind de o garanție specifică pentru protecția surselor –  jurnaliștii GSP au protejat întotdeauna identitatea surselor lor. Ei au publicat interviuri cu persoane – doctori, pompieri – a căror identitate a fost ascunsă, dar au fost întotdeauna analizate mai departe și verificate declarațiile prin interviuri cu alte persoane.

De exemplu, când un dosar (păstrat anonim) și un pompier gradat au dezvăluit faptul că inspectorii ISU făceau de asemenea strângere de fonduri pentru asociațiile lor chiar de la companiile pe care le controlau, GSP a confirmat informația cu directorul unității ISU din București într-un interviu deschis pe care l-a publicat.

În mod similar, când un doctor dintr-un spital a susținut că victimele din incendiul din Colectiv care sunt rănite sunt îmbăiate, una după alta, în aceeași cadă, fără să fie luat în calcul pericolul de infecții, informația a fost confirmată printr-un interviu public cu directorul spitalului în chestiune.

Acest gen de atenție, atât pentru anonimitatea surselor cât și pentru verificarea atentă a informației furnizate, a făcut investigațiile GSP mai credibile și a încurajat deconspiratorii să vină în întâmpinare oferind voluntar ponturi.

Cu privire la utilizarea datelor personale, interesul public în dezvăluirea datelor a prevalat.

În articolul lor publicat pe 7 aprilie, 2016, intitulat “Bacteristan”, jurnaliștii GSP au publicat imaginile dosarelor medicale ale unor 13 victime din Colectiv care au fost infectate în timp ce erau tratate în spitalele românești și care ulterior au decedat. În conformitate cu articolul 21 din Legea Română a Drepturilor Pacienților, “toate informațiile privind starea, rezultatele testelor, diagnosticul, pronosticurile, tratamentul, datele personale ale uni pacient sunt confidențiale, chiar și după decesul respectivului pacient”.

În conformitate cu articolul 10, accesul la astfel de informație poate fi oferit unei terțe părți doar dacă pacientul oferă acesteia acordul scris. În baza acestui articol, familiilor victimelor le-a fost refuzat accesul la dosarele medicale deoarece pacienții (unii dintre aceștia în comă sau decedați) nu își dăduseră acordul.

Jurnaliștii GSP au decis să forțeze limitele legii în numele interesului public și au publicat fotografiile fără să dezvăluie orice alte date privind nume, gen sau starea sănătății.

Fotografiile arată clar că toți cei 13 pacienți, provenind din patru spitale diferite, au fost infectați în timpul îngrijirii medicale, unii dintre aceștia cu bacterii foarte agresive și rezistente la medicamente.

Unul dintre pacienți a fost infectat cu nu mai puțin de șapte bacterii. În acest caz, au decis că dezvăluirea acestei informații servea interesului public, un fapt care depășea drepturile la intimitate.

Cu toate acestea, nu au pus la dispoziția familiilor victimelor dosarele medicale în ciuda încercărilor disperate de a face lumină în cazul morții celor dragi. Au argumentat că dacă medicii ar fi dorit ca aceste dosare să ajungă în mâinile familiilor, le-ar fi înmânat acestora în mod direct.

În plus, este responsabilitatea spitalului să dea aceste documente familiilor de vreme ce aceasta este singura modalitate pentru ca documentele să aibă valoare legală. În cele din urmă, jurnaliștii nu au oferit dovezi familiilor care dăduseră în judecată spitalul.

“Prin definiție, ziaristul nu e partizan; după cum nu produce probe pentru autorități, nu furnizează nici sprijin celor despre care scrie”, se spune în articolul “Bacteristan”.

În timp ce discutăm aspectele etice ale acestei investigații, trebuie să menționăm că firma Convergent Media își conduce activitatea într-un mod transparent în mediul de afaceri. Compania sprijină așa-numita “Coaliție pentru o Presă Curată”, lansată de un grup de ONG-uri și a publicat informație despre acționariat, clienții de publicitate, veniturile lor anuale și datoriile către stat. În ciuda acestor dezvăluiri de moment, informația mai-sus menționată se oprește în 2013 și nu a mai fost actualizată de atunci.

Cum am menționat și anterior, Convergent Media aparține fiicelor lui Dan Voiculescu în timp ce acesta ispășește în prezent o condamnare la 10 ani de închisoare pentru fraudă. Acestea controlează de asemenea alte companii și gestionează alte publicații care au format cândva imperiul media al lui Voiculescu.

Există o diferență foarte clară între comportamentul editorial al GSP și celelalte publicații care au aceeași conducere. GSP nu s-a antrenat în atacuri directe față de inamicii politici ai lui Dan Voiculescu și au abordat într-o manieră destul de rezonabilă procesul acestuia și condamnarea ulterioară.

Mai mult, nu au ezitat să dezvăluie participarea postului Antena 3 în schema de cumpărare de acoperire pozitivă în media menționată anterior, orchestrată de ministrul Iacob-Ridzi. Niciuna dintre celelalte companii de media aparținând surorilor Voiculescu nu s-au alăturat Coaliției pentru o Presă Curată.

Important de menționat, deși au fost de departe forța principală, echipa GSP nu a pretins să aibă exclusivitate pe subiectul Colectiv și chiar au semnalat articole pe același subiect create și publicate de alți jurnaliști ți le-au oferit acestora recunoașterea meritată (în special celor scrise de Ovidiu Vanghele, un jurnalist de investigație experimentat care lucrează la propriul proiect editorial, Centrul pentru Investigații Media și pentru Euractiv.ro).

În același mod, multe alte publicații au semnalat și au redifuzat articole GSP oferindu-le acestora recunoașterea datorată.

Prin această acțiune, aceste publicații au respectat criteriile rolului de reporter/mediator într-o poveste de corupție (Tipul 2 al tipologiei propuse de noi). Când se joacă acest rol specific, jurnalistul oferă poveștii vizibilitatea necesară pentru cititorii / audiența publicației pentru care lucrează care nu coincide întotdeauna cu audiența inițială.

Astfel, alți jurnaliști contribuie la creșterea impactului unei anume povești. Dar nu toate canalele media sau jurnaliștii au susținut demersurile de investigație ale GSP.

Începând cu cazul Ridzi, GSP, și în mod special Cătălin Tolontan, au fost ținta unei critici acerbe, și cel mai adesea foarte grosolane. Tolontan a fost acuzat că ar fi “folosit” de serviciile de informații sau de alte ramuri ale puterii (cum ar fi procurorii) și că aceste entități ar fi cele care îi furnizează informația necesară.

Investigațiile pe care le-a întreprins au fost numite “politice” deoarece a atacat un ministru care sprijinea pe fiica Președintelui Băsescu, precum și pe cea mai apropiată protejată a Președintelui din domeniul politic, Elena Udrea.

Și cum GSP este publicată de o companie deținută de familia celui mai mare dușman al lui Băsescu, Dan Voiculescu, s-a “înțeles de la sine” că investigațiile GSP erau de fapt comandate de Voiculescu însuși. În același timp, jurnaliști care lucrau pentru publicații care aparțineau acelorași proprietari l-au insultat pe Tolontan în direct la TV sau pe blogurile lor, utilizând un limbaj extrem de vulgar, încercând să minimizeze importanța investigațiilor sale. Unul dintre cei mai înverșunați critici ai săi era Mircea Badea, gazda unei emisiuni TV foarte populare de pe Antena 3 TV și un blogger activ.

Atacurile erau în principal cauzate de dezvăluirea de informații care erau nefavorabile față de guvernul Victor Ponta, susținut de Antena 3 la acel moment.

Tolontan a fost de asemenea acuzat pentru că face prea mulți bani din poziția sa editorială. Stelian Negrea, el însuși un jurnalist de investigație, a publicat pe pagina sa de Facebook informații privitoare la banii pe care Tolontan i-a primit de la “imperiul media al lui Dan Voiculescu” (o medie de 37.000 de euro pe lună).

Pentru a-și susține declarațiile, Negrea a publicat declarațiile fiscale ale lui Tolontan care demonstrau de asemenea că acesta își plătise și taxele aferente acestor câștiguri. Pe scurt, el nu l-a acuzat pe Tolontan de fraudă fiscală, ci doar pentru a fi plătit prea bine.

Conform lui Negrea, documentele i-au fost arătate de o sursă din interiorul ANAF. Tolontan a reacționat la acest atac subliniind că publicația sa este una dintre puținele care reușește să fie profitabilă pe o piață unde puține publicații reușesc acest lucru. Prin urmare, performanțele sale manageriale au fost apreciate.

În plus, a menționat că documentele sale fiscale au fost probabil arătate lui Negrea de către șeful ANAF-ului, un prieten apropiat al Elenei Udrea. Atunci când Tolontan a expus prima oară rolul Elenei Udrea în cazul Gala Bute, aceasta din urmă l-a amenințat public că va “săpa și va găsi ceva” împotriva lui.

Udrea l-a amenințat de asemenea pe Tolontan în 2009, când a publicat investigațiile privind cazul Ridzi care au dus la demisia acesteia și, mai apoi, la sentința pentru corupție. Nu era prima dată când Cătălin Tolontan era vizat de autoritățile statului. În cel puțin două situații a fost urmărit de ofițeri presupuși să aparțină serviciilor de informații.

Aceste două ocazii au coincis cu investigațiile întreprinse în cazurile Gala Bute și Colectiv. Expunerea de către Tolontan a activității de supraveghere al cărei subiect fusese a fost primită cu ironie și neîncredere de unii dintre colegii jurnaliști, în timp ce ONGurile care se ocupă de libertatea presei l-au luat în serios și au cerut Parlamentului să investigheze cazul.

În aceste cazuri specifice, comportamentul presei a indicat că, atunci când sunt în joc interese politice și economice, jurnaliștii care lucrează cu presa-instrumentalizată pot fi ei înșiși un instrument al corupției (Tipul 3 din tipologia propusă de noi) caz în care jurnalistul este o parte integrantă al rețelei de corupție mai degrabă decât un luptător împotriva corupției.

2. Concluzii

Acesta este considerat a fi cel mai mare caz de corupție expus vreodată de presa din România, nu în ceea ce privește banii de vreme ce cazuri implicând sume mult mai mari au fost expuse în trecut, ci în ceea ce privește amploarea rețelei de corupție, numărul de persoane afectate, precum și prin prisma efectelor instituționale. În doar aproape o lună de la primul articol, subiectul a devenit viral, ministrul sănătății a demisionat, directori de spital și medici de renume au fost puși sub investigație, schimbări de politică au fost  anunțate iar chestiunea în discuție a fost recunoscută ca ținând de securitate națională.

Dar probabil cel mai puternic efect a fost că jurnalismul și jurnaliștii au recăpătat încrederea publicului și mândria profesională care se pierduseră de-a lungul anilor. Acest lucru este vizibil în mii de comentarii publice, în special pe Facebook (cea mai utilizată rețea socială din România, cu aproximativ 8 milioane de conturi), precum și prin preaplinul de sprijin din partea altor jurnaliști și de publicații care acționau într-o profesie marcată de competiție acerbă și caracterizată de o solidaritate destul de scăzută.

Au fost câteva elemente care au facilitat impactul investigației. În primul rând, trebuie să menționăm consistența, perseverența și acuratețea anchetelor GSP. Echipa GSP a lucrat cu mai multe surse, a publicat dovezi de fiecare dată când a fost posibil, a lansat o campanie media doar atunci când avea suficientă siguranță că verificaseră faptele.

Aceasta explică abundența de informație la care au reușit să aibă acces și care chiar le-a fost oferită în mod voluntar. Comportamentul lor a fost de asemenea un indiciu de ce au ales sursele să vorbească cu ei, chiar după ce povestea a luat o întorsătură foarte neplăcută și potențial periculoasă, evoluând de la un mecanism de fraudă al unui om de afaceri lacom la o rețea de corupție la nivel național care implică și serviciile de informații.

În al doilea rând, ar trebui să subliniem implicarea și perseverența jurnaliștilor.

Au fost subiectul unor atacuri din toate părțile, au fost puși sub supraveghere, iar investigațiile lor au fost politizate de un grup politic împotriva altuia.

Începând de la cazul Iacob-Ridzi și până în prezent, Cătălin Tolontan, cel mai vizibil membru al echipei, a fost amenințat – atât public cât și privat. Atacurile au crescut atunci când echipa a demascat faptele ilicite ale Elenei Udrea.

La acel moment, Președintele Băsescu însuși a folosit o tehnică clasică de intimidare când a dat de înțeles public că Tolontan va suferi anumite consecințe neprecizate pentru anumite ilegalități nespecificate.

În august 2014, Stelian Negrea, el însuși un jurnalist de investigație, a publicat documente care dovedeau că publisher-ul  GSP, Convergent Media, a primit un împrumut de dezvoltare de la grupul Crescent care aparține lui Dan Voiculescu și familiei sale – aceleași persoane care dețin Convergent Media. Contractul de împrumut a fost semnat de Tolontan în capacitatea sa de administrator al Convergent Media. Negrea l-a acuzat de asemenea pe Tolontan că este “plătit ca un rege”, susținându-și afirmațiile cu declarațiile depuse de Tolontan către autoritățile fiscale, documente despre care se presupune că ar trebui să fie protejate de legea protecției datelor private. Curând după aceasta, președintele Băsescu a declarat într-o emisiune TV: "Vedeam câțiva dintre acei stâlpi ai justiției și legii(...) Între timp, au acceptat să primească bani de la Crescent pentru companiile lor. Și aceste hârtii nu au fost semnate de oameni simpli, ci profesioniști de presă care sunt foarte bine informați. (...) Și apoi mă întreb: cât de departe pot merge escrocii?" A adăugat că i-ar plăcea să vadă că procurorii analizează această chestiune și că "cei vinovați vor fi trași la răspundere". Apelul președintelui la procurori a fost invalid deoarece, din ce s-a constatat, acel contract de împrumut era legal. Ce a vrut să sublinieze Negrea era calitatea morală îndoielnică a lui Dan Voiculescu care, prin afacerea sa și legăturile financiare, s-ar fi extins către Convergent Media și Tolontan, astfel punând la îndoială independența jurnalistului.

Tolontan a declarat public în două rânduri că locuința sa a fost pusă sub supraveghere, iar colega sa, Mirela Neag, a declarat că a fost urmărită pe stradă.

Tolontan a fost acuzat de politicieni și de colegii jurnaliști că a fost "folosit" de serviciile secrete pentru a manipula publicul și că ar fi el însuși ofițer de securitate, animat de motive ascunse.

Nu există altă explicație, au susținut acuzatorii săi, pentru genul de informație pe care este capabil să o dezgroape și să o publice. Față de toate aceste presiuni, echipa GSP a replicat public prin prezentarea variantei lor a poveștii într-o manieră reținută și abținându-se de la a aduce acuzații.

Este important de menționat că Tolontan este într-o poziție de putere, ca unic administrator al publisher-ului Convergent Media, director GSP și șeful echipei de investigație. De aceea, nu există autoritate de cenzură care ar putea interveni în aceste investigații și este liber să își urmeze propriile standarde editoriale.

În al treilea rând, amploarea în sine a investigațiilor și impactul emoțional au contribuit la păstrarea în actualitatea presei a poveștii dezinfectanților.

A fost de asemenea de bun augur că alte echipe de investigație anchetau subiectul sau alte subiecte similare în același timp, ceea ce a ajutat la crearea unei mase de cititori tot mai crescute.

De notat faptul că aceste povești s-au răspândit în diverse publicații (Centrul de Investigații Media, Euractiv, Hotnews, România Curată printre altele) făcând referire între ele.

Aceasta este o dezvoltare remarcabilă având în vedere faptul că o practică larg răspândită în presa din România este aceea de a ignora poveștile competitorilor sau de a se face copy-paste acestora, fără să se precizeze sursa inițială. Investigația GSP a condus la un efect de bulgăre de zăpadă care a avut un impact semnificativ în presă, public și autoritățile statului.

Așa cum a scris jurnalistul Lucian Davidescu în articolul său intitulat "“Ancheta” anchetei lui Cătălin Tolontan": "Indiferent dacă aveți sau nu încredere în autorii ei, ancheta pornită de GSP este legitimă, importantă și are de acum o viață proprie pe care nimeni n-o mai poate curma – cu sau fără Condrea (N/A proprietarul decedat al Hexi Pharma). Marea provocare este că informațiile vin mai repede decât întreaga presă din România este în stare să proceseze."
În al patrulea rând, trebuie să subliniem existența unui fundal politic favorabil pe care s-a derulat întreaga poveste.

Guvernul lui Dacian Cioloș a fost supranumit “guvernul străzii” deoarece a ajuns la putere în urma protestelor din Colectiv. De aceea, a primit nu doar încrederea publicului, ci și speranțele acestuia într-o mult promisă dar întotdeauna întârziată și cu mult depășită reformă a guvernului.

Este important să punctăm că oficialii publici care au diminuat importanța sau au negat amploarea cazului au fost în cele din urmă demiși sau înlocuiți.

Ministrul sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, nu a fost demis pentru că a fost găsit responsabil pentru infecțiile din spitale deoarece fusese în funcție doar de câteva luni înainte ca știrile să apară, ci pentru că a încercat să micșoreze importanța consecințelor, să minimizeze responsabilitatea directorilor de sănătate și, în cele din urmă, a indus în eroare populația făcând-o să creadă că nu există o criză publică a sănătății.

Succesorul său, Vlad Voiculescu, a emis informație despre toate achizițiile publice legate de dezinfectanți doar la câteva zile după ce a fost investit în funcție.

Prin urmare, publicul a aflat că Hexi Pharma a câștigat 607 de contracte cu diverse spitale din România doar în 2015. Directorii celui mai mare spital de urgență din București (Spitalul de Urgență Floreasca) au fost dați afară și puși sub anchetă penală când a devenit clar că au încercat să mintă noul guvern pretinzând că sala de operații cu dotare de ultimă oră pentru victime cu arsuri grave era funcțională și că aproape 70 de victime din Colectiv fuseseră tratate acolo din noiembrie 2015 până în martie 2016.

Cu toate acestea, această încăpere, renovată și echipată prin fonduri UE, nu era încă funcțională nici măcar în mai 2016. Fluxul abundent și neîntrerupt de informație a indicat amploarea și profunzimea rețelei de corupție. Nimeni nu ar fi putut să construiască și să pună în mișcare un astfel de mecanism fără știința sau cooperarea persoanelor plasate în funcții la nivel înalt publice sau politice.

Acest sprijin politic explică de asemenea mușamalizarea cu succes și protejarea cu grijă a acestuia de la începutul din 1994 până la demascarea sa în 2016.

Contextul politic din România – existența unui guvern tehnocrat care a vegheat, fără ambiții politice, având un mandat limitat până în toamna lui 2016 și având de asemenea de organizat alegeri parlamentare și de pus în mișcare o adevărată reformă administrativă – a permis ca investigația de presă în cazul dezinfectanților să evolueze netulburată de o forță politică sau alta și să aibă un impact profund.

Este important de observat că situația nu a fost la fel pentru o altă investigație care a fost la fel de precisă și profesionist desfășurată, cu o vizibilitate media mult mai slabă.

Ne referim la acuzațiile de plagiat făcute împotriva unor figuri politice de la nivel înalt, precum fostul prim ministru Victor Ponta sau fostul ministru al afacerilor interne Gabriel Oprea împreună cu acuzațiile de fraudă academică făcute împotriva Academiei de Științe ale Securității Naționale, o instituție înființată în 2012 sub autoritatea Ministerului pentru Apărare Națională, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații.

În cele din urmă dar nu cel mai lipsit de importanță, seriile de anchete publicate de GSP nu au fost văzute sau conduse ca o acțiune comercială, generatoare de profit, ci ca un demers de interes public.

Articolele zilnice care au arătat pas cu pas dimensiunile de proporții ale acestei rețele de corupție și lipsa de interes a autorităților statului au fost publicate pe blogul personal al lui Tolontan și re-publicate doar în blogroll-ul GSP.

În același timp, publicația a păstrat atenția concentrată pe evenimente sportive, loială audienței sale principale și nu a materializat imensa publicitate a investigației. Mai mult, cititorii de sport ai GSP au contribuit activ la răspândirea online și offline a informațiilor referitoare la investigație. Conform lui Tolontan, investigațiile "au adus aproape zero creștere în vânzări " pentru GSP.

A adăugat că și vânzările de publicitate au scăzut, deoarece advertiserii "nu doresc să fie asociați cu anchete [jurnalistice], pentru că sunt incomode". "Mobilizarea pe Facebook a fost exemplară, admirabilă, dar dacă nu erau microbiștii... Microbiștii [care au cumpărat ziarul] ne-au dus în spate ", a spus Tolontan într-un discurs ținut în timpul Interactive Central and European Fest, din iunie, la București.

După cum a declarat jurnalista cu experimentată Mona Dîrțu la începutul investigației, scopul anchetei GSP este mai amplă decât o companie care vinde dezinfectanți diluați:

“Ce face cu remarcabilă eficiență echipa lui Catalin Tolontan e că arată cu degetul, legitim și fără echivoc, exact acolo unde trebuie; dincolo de producător și de încrengătura de businessuri în plasa căreia stă răstignită, fără scăpare, securitatea noastră intraspitalicească. Și o face în rafală, text după text, zi după zi - adică așa cum se face o campanie de presă care are în spate o gândire, o misiune, o țintă. În esență, echipa GSP arată cu degetul spre statul român”.

Această concentrare este atât de clară încât accidentul în care proprietarul Hexi Pharma a murit (Dan Condrea a murit într-un accident auto în circumstanțe ciudate. Conducea un automobil slab marca Opel, în ciuda faptului că în mod obișnuit se deplasa cu automobile puternice 4x4. Mașina era grav avariată, la fel și figura victimei, dar actele găsite asupra sa erau ale lui Condrea. Nu s-au găsit urme de frânare pe drum. Presa a speculat pe diverse posibilități: o sinucidere, o “extracție” înscenată, sabotaj, o operație de eliminare efectuată de serviciile de informații pentru care se presupune că lucrase Condrea. Exact în ziua care urma accidentului, Condrea trebuia să apară în fața procurorilor pentru primul său interogatoriu) abia a fost raportat, în ciuda faptului că a fost subiectul principal în restul presei, care s-a antrenat, zile în șir, în lungi și diverse analize și comentarii, cu experți sau amatori de la psihologi criminaliști la medii și comentatori de la serviciile de informații care s-au perindat pe la emisiunile TV.

Dîrțu a comparat munca GSP cu cea ilustrată în filmul de Oscar “Spotlight” și sintagma: “mergem după sistem” care a devenit hashtag-ul utilizat de Tolontan pentru a acompania articolele publicate.

Într-un interviu pentru publicația online Republica.ro, Cătălin Tolontan a rezumat investigația lor după cum urmează:

“Când prinții Sănătății și regii comerțului cu dezinfectante se vor întreba de unde li s-a tras, să lase prostiile cu străinii, serviciile sau cine știe ce interese. Să afle asta: un jurnalist de 23 de ani (Răzvan Luțac este cel de-al treilea membru al echipei de investigație GSP care lucrează la acest caz. El are 23 de ani și lucrează pentru GSP de șapte ani) i-a scos la iveală! Se schimbă generațiile și, într-un fel, investigația asta care nu ar fi existat niciodată fără Colectiv, este moștenirea pe care noi o lăsăm ziariștilor mai tineri. Ei trebuie motivați, e vremea lor să meargă după sistem! Și cred că e valabil în toată România, în toate profesiile.”

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Comentarii (0 ) Adaugă comentariu

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase