SPORTURI  »  ALTELE  »  TENIS DE MASĂ

UPDATE Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu au pierdut în sferturile de finală la Campionatele Europene

Articol de - Publicat joi, 20 septembrie 2018 12:27

România a avut două perechi sută la sută tricolore pe tabloul de dublu mixt de la Campionatele Europene, care se desfășoară în aceste zile la Alicante, în Spania. Daniela Dodean Monteiro/ Hunor Szocs și Bernadette Szocs/Ovidiu Ionescu.

Primii au pierdut miercuri în primul tur în fața slovacilor Lubomir Pistej/Barbora Balazova cu 2-3, în timp ce ultimii au trecut în primul tur de slovacii Eva Odorova/Yang Wang cu 3-1.

Joi, Ovidiu și Berni s-au duelat pentru un loc în sferturi de finală cu perechea luxemburgheză Luka Mladenovic/Lian Xia Ni pe care i-au învins cu 3-2 (11, -10, 9, -8, 10). Tot azi, perechea tricoloră a luptat pentru un loc în semifinale cu germanii Ying Han/Ruwen Filus, dar au pierdut, 1-3 (4-11, 9-11, 11-4, 13-11).

Campionii en titre sunt soții Daniela și Joao Monteiro. Portughezul nu participă la această ediție a CE din cauza unei accidentări.

Joi este o zi plină pentru români, care evoluează atât la simplu, cât și la dublu. Țara noastră este reprezentată la CE din Spania pe tablourile principale de Bernadette Szocs, de Daniela Dodean Monteriro, de Eliza Samara și de Irina Ciobanu, iar la masculin de Cristian Pletea, Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează