SPORTURI  »  ALTELE  »  JO

A ascuns Japonia numărul real de infectați cu COVID-19 pentru a putea organiza Jocurile Olimpice?

Jocurile Olimpice vor avea loc în 2021, între 23 iulie și 8 august
Jocurile Olimpice vor avea loc în 2021, între 23 iulie și 8 august

Articol de - Publicat luni, 30 martie 2020 16:02

În Japonia sunt raportate din ce în ce mai multe cazuri de pacienți infectați cu coronavirus, iar instituțiile media de pe tot globul se întreabă dacă acest lucru nu a avut legătură cu Jocurile Olimpice. 

Până la anunțul de amânare a Jocurilor Olimpice, Japonia a raportat sub 1.000 de cazuri de infecție cu virusul SARS-COV-2. S-au căutat explicații și s-au invocat educația și eficiența autorităților, însă după anunțul de săptămâna trecută numărul bolnavilor a început să crească. Atunci a apărut și întrebarea dacă nu cumva Japonia a ascuns numărul real pentru a putea merge înainte cu planul de a organiza JO în această vară fără prea multe pierderi financiare? 

Și nu doar despre mass-media de pe mapamond are această dilemă, ci chiar parlamentarii și cetățenii Japoniei.

  • Deşi a testat un număr foarte mare de persoane, deşi are o populaţie imensă, peste 125 de milioane, şi a fost a 3-a ţară cea mai lovită la început, după China şi Coreea de Sud, Japonia are astăzi un număr incredibil de mic raportat la toate aceste argumente - detalii, AICI

Jocurile Olimpice de la Tokyo, pe primul loc

Autoritățile din Japonia au început să-i îndemne pe cetățeni să nu iasă din case, sugerând că la un moment dat este posibilă și instituirea unei carantine. „Pentru a da impresia că virusul este sub control, oficialii din Tokyo au evitat să ia măsuri dure și au raportat numere mai mici. Pentru ei, pe primul loc au fost Jocurile Olimpice, nu cetățenii orașului", a scris într-un tweet Yukyo Hatoyama, fost premier al Japoniei.

Actualul prim-ministru, Shinzo Abe, a admis că Japonia va înregistra o creștere mare în ceea ce privește numărul de cazuri pentru că a devenit din ce în ce mai greu de identificat care sunt zonele cele mai infectate. „Abia mai rezistăm în această situație", a spus el citat de Associated Press. Completând că Japonia ar putea ajunge într-o situație și mai dificilă decât cea din SUA sau din Europa.

Carantina din Tokyo, coincideță sau nu?

Imediat după anunț, Yuriko Koike, guvernatoarea orașului Tokyo, i-a rugat pe locuitorii metropolei să nu mai iasă din case până la mijlocul lui aprilie pentru că au apărut din ce în ce mai multe cazuri. 

Duminică au fost înregistrate 63 de noi infecții, iar autoritățile se gândesc la măsuri și mai restrictive. „E doar o coincidență?", s-a întrebat parlamentarul Maiko Tajima, reprezentant al Opoziției. Ministrul sănătății a negat vreo legătură între recenta creștere a infectărilor și anunțul de amânare a Jocurilor Olimpice

Premierul Abe i-a avertizat pe cetățeni că lupta cu virusul va fi una lungă, el luând în calcul și să declare stare de urgență în unele zone ale Japoniei. Deocamdată sunt testați doar cei care au avut contact și care au simptome. Din 18 februarie până în 27 martie au fost efectuate 50.000 de teste, cu o medie de 1.270 pe zi, deși Japonia are o capacitate de a realiza mii de teste zilnic.

Aproape de colaps

Premierul Abe a negat și el acuzațiile că țara sa ar fi ascuns cifrele reale, trecând anumite decese pe seama unor pneumonii obișnuite. „Știu că există suspiciuni, dar acest lucru nu este adevărat", a spus el citat de AP.

În Japonia, conform AP, există 2.600 de paturi pentru tratarea bolilor infecțioase, care deja sunt ocupate în mare parte. Abe a spus că se mai pregătesc 12.000 cu 3.000 de ventilatoare pentru cel mai rău scenariu. „Trebuie să ajutăm sistemul medical să nu cedeze", a spus Katsunobu Kato, ministrul sănătății. Luni, erau înregistrate 1.866 de cazuri, dintre care 54 de decese și 424 de vindecați.

Persoane infectate raportat la numărul total de locuitori ai ţării respective

ȚARĂ*PROCENT
Japonia0,001
China0,006
Coreea de Sud 0,02
SUA0,03
Franța0,05
Olanda0,05
Germania0,06
Spania0,13
Italia0,14
Elveția0,15
  • * au fost luate în calcul ţările care au testat un număr suficient de mare de persoane

#stămacasă Recomandări de cărți sportive: de la Maria Sharapova la povestea electrizantă a lui Liverpool

Citește mai multe știri de Jocurile Olimpice:

Consecințe economice importante după ce Jocurile Olimpice au fost amânate

Articol-manifest despre Tokyo 2021: „Olimpiada vrea să arate precum Mondialul Nazist pierdut din 1942?! Avem șansa de a face lucrurile diferit”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (5)
 •  31 Martie 2020, 00:46

Pentru analfabeti: virusul a provocat un numar mare de pneumonii, si la analize mai amanuntite a fost descoperit. Pneumonia nu e joaca. Nici un sistem de sanatate din lume nu isi permite sa trateze pneumonii la scara industriala.

luker
luker  •  30 Martie 2020, 17:44

O sa murim de multe altele in curand. Virusul asta e cea mai mare frauda din cate s/au vazut pe planeta asta. O sa aflam adevarul intr-un film Netflix prin 2025.

ioan1964
ioan1964  •  30 Martie 2020, 17:30

chiar nu mai inteleg nimic viata are prioriate ! DOAME-AJUTA!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează