SPORTURI  »  ALTELE  »  DECLARAȚII

Khabib Nurmagomedov amenință UFC: "Dacă n-o faceți voi, îl rup eu!"

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat joi, 11 octombrie 2018 19:41

Luptătorul Khabib Nurmagomedov, 30 de ani, amenință că va ieși din UFC (Ultimate Fighting Championship) dacă membrii staff-ului său vor fi sancționați pentru ce s-a întâmplat la meciul cu Conor McGregor.

"Aș vrea să mă adresez UFC-ului. De ce nu ați dat afară pe nimeni când echipa lor a atacat autocarul și a accidentat câțiva oameni? Puteau ucide pe cineva acolo, de ce nu zice nimeni nimic despre insultele la adresa patriei mele, a religiei, a națiunii, a familiei?

De ce trebuie să-mi pedepsiți echipa când ambele echipe s-au bătut? Dacă spuneți că eu am început, atunci nu sunt de acord, eu am terminat ce a început el.

În orice caz, pedepsiți-mă pe mine, Zubaira Tukhugov nu are nimic de-a face cu asta.

Dacă voi credeți că voi păstra tăcerea, atunci vă înșelați. Ați anulat lupta lui Zubaira și vreți să scăpați de el pentru că l-a lovit pe Conor. Dar nu uitați că a fost Conor cel care l-a lovit pe un alt frate al meu PRIMUL, uitați-vă la video.

Dacă îl veți da afară, trebuie să știți că mă veți pierde și pe mine. Noi în Rusia nu renunțăm niciodată la frații noștri și voi merge până la capăt pentru el. Dacă veți decide să-l dați afară, nu uitați să-mi trimiteți și mie rezilierea contractului, altfel îl rup eu.

Și încă ceva, puteți să păstrați banii pe care mi-i tot rețineți. Sunteți așa ocupați cu asta încât sper să nu vă rămână în gât. Trebuie să ne apărăm onoarea și acesta este cel mai important lucru. Intenționăm să mergem până la capăt. #Frați", a scris Khabib pe Instagram.

ce s-a întâmplat

Khabib Nurmagomedov, campionul mondial la categoria ușoară, l-a învins pe irlandezul  Conor McGregor, într-o partidă spectaculoasă. Rusul Nurmagomedov a câștigat în runda a patra, după ce l-a forțat pe McGregor să renunțe. Astfel, Khabib se menține neînvins, având 27 de victorii în carieră. La finalul meciului, Khabib a sărit peste octagon și s-a îndreptat către grupul unde s-a aflat echipa lui McGregor și a început o bătaie generală. Astfel, 3 membri ai echipei lui Nurmagomedov au fost arestați. 

Dana White, președintele UFC, a declarat că există o posibilitate ca rusul să fie suspendat pentru bătaia de la finalul meciului. De asemenea, acesta a lăsat de înțeles că s-ar putea lua decizia retragerii centurii lui Nurmagomedov.

IMAGINI CU BĂTAIA:

Vezi și: 

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
179845362547264
GrandeTorito GrandeTorito  •  12 Octombrie 2018, 20:34

Khabib a adresat mesajul special lui Dana White, presedintele UFC. A facut si o postare "in gluma" pozandu-se alaturi de masina acestuia cu mesajul: "Norocul tau ca mi-ai dat centura. Astfel iti distrugeam masina pentru ca stiu unde e locul tau de parcare" ;)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează