SPORTURI  »  ALTELE  »  UFC

Povestea lui Charles Oliveira, noul campion al diviziei ușoare din UFC » Internat 2 ani + 7 ani de infiltrații: „Medicii i-au spus mamei că nu voi mai putea merge niciodată”

Charles Oliveira +23   FOTO
Charles Oliveira

Articol de - Publicat luni, 17 mai 2021 21:36 / Actualizat luni, 17 mai 2021 21:44

Charles Oliveira, 31 de ani, l-a învins pe Michael Chandler, 35 de ani, în runda a doua prin knockout tehnic în cadrul galei UFC 262, câștigând titlul lăsat vacant după retragerea lui Khabib Nurmagomedov.

Duminică dimineață Charles Oliveira a reușit cea mai mare performanță a carierei, devenind campionul absolut al diviziei ușoare în UFC. Mai mult de atât, acesta a câștigat respectul fanilor artelor marțiale mixte din întreaga lume, inclusiv a celor 15.000 de americani prezenți la Toyota Center din Houston, după ce a întors lupta în favoarea sa, deși a încasat în plin croșeele devastatoare ale lui Michael Chandler. 

Mulți fani ai acestui sport sunt de părere că este aproape imposibil să-ți revii după ce ai făcut cunoștință cu forța lui Chandler, însă puțini dintre aceștia cunosc faptul că pentru Oliveira loviturile americanului au reprezentat doar o mică parte dintre problemele pe care le-a avut de înfruntat de-a lungul vieții.

Născut în 1989 într-o familie săracă din Sao Paolo, Charles și-a dorit să calce pe urmele lui Pele și Ronaldo și să devină unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care Brazilia i-a oferit vreodată. Însă acest vis s-a sfârșit devreme, deoarece la vârstă de doar 9 ani Charles a fost diagnosticat de către medici cu probleme grave de sănătate: artrită reumatoidă și bătăi neregulate ale inimii, cauzate de o afecțiune congenitală a valvelor cardiace.

Aceste vești cu privire la starea lui de sănătate au transformat viața tânărului Oliveira într-un coșmar. Timp de doi ani a trebuit să stea internat în spital, fiind obligat să renunțe la visul său de a deveni fotbalist. Artrita nu numai că îl împiedica să practice orice formă de sport, ci chiar îi punea viața în pericol, deoarece medicii erau de părere că Oliveira nu va mai putea să meargă vreodată.

"Am stat doi ani în spital și medicii i-au spus mamei mele că nu voi mai putea merge niciodată. La vremea aceea iubeam fotbalul, nu știam ce sunt sporturile de contact. Părinții mei trebuiau să lucreze, așa că toată perioada aceea am fost singur. A fost foarte greu să mă obișnuiesc cu ideea"

Viitorul campion a fost eliberat din spital la vârsta de 11 ani, însă a încetat să mai practice fotbal, pentru că lovirea mingii nu era un lucru recomandat pentru un copil cu probleme la glezne, iar după două luni acesta a ajuns în sala "Bronx Gold Team", în care se practica jiu-jitsu, considerat un sport blând în Brazilia. Liderul acestei săli și-a dat seama imediat de potențialul imens pe care îl avea Charles și a decis să-l antreneze gratuit.

Cum gleznele sale nu erau vindecate în proporție de 100%, Charles a trebuit să facă de două ori pe săptămâna infiltrații. Acest tratament dur și costisitor a luat sfârșit după 7 ani, când a hotărât să-i pună capăt. Acesta le-a spus hotărât părinților săi că preferă să moară decât să continue în acest fel și să nu facă lucrurile pe care și le dorește în viață.

La vârsta de 18 ani lui Oliveira i-a fost oferită șansa de a debuta într-un turneu de arte marțiale mixte, după ce un coleg de la sala în care se antrena a trebuit să se retragă din cauza unei accidentări. Iar Charles nu a avut nicio problemă în a-și învinge cei 3 oponenți, câștigând turneul. 

Aceea a fost seara în care a luat naștere luptătorul Charles "Do Bronx" Oliveira. Acesta poartă numele sălii care l-a lansat și în ziua de azi, fiind profund recunoscător de ajutorul pe care l-a primit acolo.

După o serie de 12 victorii în diferite promoții, Charles a primit șansa de a debuta în UFC, cea mai mare promoție de arte marțiale mixte a lumii. Și-a câștigat debutul într-un meci disputat împotriva lui Darren Elkins, însă succesul pe care îl urmărea nu a venit imediat.

La acea vreme Charles era doar un luptător foarte talentat în jiu-jitsu, având carențe mari în ceea ce privește lupta în picioare. Iar din această cauză, în meciurile în care a avut de înfruntat niște sportivi de top precum Max Holloway, Frankie Edgar, Cub Swanson sau Anthony Pettis, rezultatul obținut nu era cel dorit de brazilian.

+19 FOTO

Astfel, în 2018 după înfrângerea suferită în fața lui Paul Felder, Oliveira s-a decis că trebuie să schimbe ceva în jocul său. Și cu aceiași determinare specifică încă din copilărie, a început să-și dezvolte modul în care luptă în picioare, antrenându-se foarte serios în box și muay-thai.

În acest fel a reușit să obțină o serie de 8 victorii consecutive care i-au adus șansa să lupte pentru titlu. Iar astăzi este noul campion al diviziei ușoare și, de asemenea, unul dintre cei mai compleți sportivi din UFC, având abilități unice la podea și lovituri extrem de variate, care pot lăsa inconștient orice adversar.

31de victorii și 8 înfrângeri este recordul pe care îl are la profesioniști Charles Oliveira

14victorii prin cedare are Charles Oliveira în UFC, deținând recordul absolut al acestei promoții

VIDEO + FOTO Charles Oliveira, noul campion din UFC! KO violent în meciul cu Chandler pentru centura eliberată de Nurmagomedov

Conor McGregor, mesaj enigmatic după ce Charles Oliveira a câștigat centura de campion în UFC: „Asta mă întreb”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close