SPORTURI  »  ALTELE  »  ARTE MARȚIALE

Scrisoare deschisă a președintelui Federației de Arte Marțiale pentru premierul Cioloș: "Apel disperat, datorat situației alarmante și fără precedent în care se găsește educația fizică la noi în țară"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 iulie 2016 16:25

Președintele Federației Române de Arte Marțiale, Florentin Marinescu, i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloș, prin intermediul Gazetei, în legătură cu situația sportului din România.

Excelenței Sale, Domnului Dacian CIOLOȘ
Prim-Ministru al României

DOMULE PRIM-MINISTRU,
SITUAȚIA REALĂ CU CARE SE CONFRUNTĂ ROMÂNIA LA NIVELUL POPULAȚIEI ȘI IMPLICIT, AL NAȚIUNII, POATE FI DEFINITĂ PRIN: obezitate, diabet, boli cardio-vasculare, depresii, scăderea imunității generale, lipsă de educație, comportamente toxice, neconforme cu legile, scrise sau nescrise, care guvernează o societate civilizată, alegerea unor activități nefolositoare sau chiar nocive.

AVÂND ÎN VEDERE ACESTE ASPECTE, STRĂDUINȚA DE A FORȚA ADOPTAREA UNOR MĂSURI, REGLEMENTĂRI SAU LEGI DE CĂTRE ACTUALA CONDUCERE A MINISTERULUI TINERETULUI ȘI SPORTULUI ESTE:

  1.  TOTAL DISCRIMINATORIE:
    prin alegerea unor sporturi/instrumente în mod ARBITRAR, DISCREȚIONAR și ABUZIV, neluându-se în considerare interesele reale ale României.
    prin alegerea parțială și eronată a obiectivelor și țintei activității de Educație Fizică și Sport.
    Acestea ar trebui să urmărească în mod firesc, cumulativ, EDUCAȚIA, SĂNĂTATEA, INTEGRAREA ȘI DEZVOLTAREA PERSONALĂ, PLENARĂ ȘI PE ÎNTREAGA DURATĂ A VIEȚII și, doar ca o consecință a acestora, PRESTIGIUL SPORTIV,( a se vedea tabelul anexat, care, în sinteză, exprimă viziunea corectă de abordare a Educației Fizice și Sportului într-o țară interesată de prezentul și viitorul ei ca nație.)
  2. TOTAL LIPSITĂ de CORECTITUDINE, de LOGICĂ, de PROFESIONALISM, de EXPERTIZĂ, de CIVISM și de PATRIOTISM.

Vă rugăm deci, să luați în considerație acest apel disperat, datorat situației alarmante și fără precedent în care se găsește Educația Fizică și Sportul la noi în țară și a dezastrului incomensurabil ce va urma pentru nația română dacă nu se vor lua măsuri urgente, corecte, concrete, pertinente și, analizând cu mintea, inima și sufletul de român, să decideți în consecință.

În numele unui grup de experți ai domeniului,
Florentin MARINESCU, PhD.

 

*click pe foto pentru a mări

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
argus
argus  •  22 Iulie 2016, 06:05

Greu! F.greu! Dar si F.RAU! Foarte rau, pt. ca toate problemele semnalate, nu sunt de la instaurarea Guvernului Ciolos, si te-ntrebi, cum de nu a scris o scrisoare premierului Boc si/sau lui Ponta, ori, peoblemele enumerate in preambulul scrisorii "SITUAȚIA REALĂ CU CARE SE CONFRUNTĂ ROMÂNIA LA NIVELUL POPULAȚIEI ȘI IMPLICIT, AL NAȚIUNII, POATE FI DEFINITĂ PRIN: obezitate, diabet, boli cardio-vasculare, depresii, scăderea imunității generale, lipsă de educație, ..." - nu existau in timpul celorlate guvernari? Sau daca a facut-o, dece nu spune cu ce rezultate? Seamana "a dracului" de bine cu revolta puscariasilor, care nu se simt "confortabil", taman in guvernarea Ciolos. Nu vrea sa se inteleaga ca problemele mentionate nu ar avea suport real! Dar Florentin Marinescu ca ar fi trebuit sa-si asume cele scrise in calitatea de presedinte al federatiei, si nu ca expert "al domeniului" (dece expert "al domeniului" si nu "expert in psihologie, sau in lupte martiale ori Ed.Fizica ori...sa-l defineasca asa cum este titlul din teza de doctorat, pt. ca, presupun, doctoratul, titlul stiintific este cel ce-i certifica calitatea de "expert"). Sa crezi ca ai nevoie sa semnezi alaturi de un "grup de expert" este ca si cum ai recunoaste ca nu stii tot ce se-ntampla in "curtea ta". Descrierea situatiei, te face sa te-ntrebi dece oare nu a transmis impreuna cu sezizare, si demisia? Cum mai stai "cocotat&quo

Vezi toate comentariile (1)
Comentează