SPORTURI  »  ALTELE  »  KARATE

FOTO+VIDEO Stare de asediu la Campionatul Mondial WKF din Chile. Lotul României de karate juniori e în siguranță

Articol de GSP - Publicat marti, 22 octombrie 2019 10:32

Lotul României de karate juniori a ajuns în Santiago (Chile), unde are loc Campionatul Mondial WKF, dar capitala este sub asediu din cauza incidentelor din ultimele zile. Sportivii noștri sunt în siguranță, dar pe străzi e un adevărat haos!

Cei doi antrenori care îi însoțesc pe sportivi au primit vizita ambasadorului României în Chile, Monica Știrbu, iar aceasta le-a transmis că orașul este în stare de asediu.  

De trei zile, țara este acaparată de revolte și jafuri, iar șapte oameni au fost găsiți decedați în urma incidentelor de pe străzi. Totul a început din cauza scumpirii călătoriilor cu metroul. Elevii de liceu protestează din cauza acestei decizii.

„Suntem în război împotriva unui duşman puternic, neînduplecat, care nu respectă nimic şi pe nimeni şi care este pregătit să recurgă la violenţe şi delincvenţă fără nicio limită”, a spus președintele Sebastian Pinera, în urmă cu o zi. 

Totuși, Cristian Bogza, secretarul general al Federației Române de Karate, asigură: „Toți antrenorii și sportivii delegației noastre sunt în siguranță la hotelul oficial din Chile, Crowne Plaza. Am luat personal legatura cu doamna Monica Știrbu, ambasador al României în Santiago de Chile, și domnia sa m-a asigurat că delegația noastră va primi toată asistența necesară”.

Comunicatul Federației de Karate din Chile 

„Dorim să vă informăm că, în ceea ce privește evenimentele din aceste zile din orașul Santiago, pentru liniștea dumneavoastră, sportivii sunt bine, protejați și în siguranță în fiecare locație. Potrivit instrucțiunilor, sportivii nu au voie să părăsească incinta și nici nu au făcut-o. S-au antrenat cu toții la stadion.  

Având în vedere starea de urgență, am făcut eforturile și cererile necesare pentru realizarea celui de-al 11-lea Campionat Mondial de karate. Sperăm că această situație care ne afectează ca țară, va fi rezolvată în curând și că sportivii noștri continuă să se concentreze pe Campionatul Mondial, unde știm că că numele de Chile va fi din nou în frunte”.

VIDEO // Situația de pe străzile din Chile

GALERIE FOTO // Protestele din Chile

+11 FOTO

VEZI ȘI:

Diana Belbiță s-a supărat pe români și va reprezenta Canada: „Nu țara e problema”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează