SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ

Zero cazuri de COVID-19 la loturile olimpice » Mihai Covaliu: „Avem voie să părăsim bazele de pregătire”

Elisabeta Lipă, Ionuț Stroe și Mihai Covaliu pe pontonul de la Snagov alături de canotori // FOTO COSR
Elisabeta Lipă, Ionuț Stroe și Mihai Covaliu pe pontonul de la Snagov alături de canotori // FOTO COSR

Articol de GSP - Publicat joi, 18 iunie 2020 15:41 / Actualizat joi, 18 iunie 2020 16:38

Președintele COSR, Mihai Covaliu, care ieri i-a vizitat pe canotori alături împreună cu Elisabeta Lipă și Ionuț Stroe, a afirmat că nu au existat teste pozitive la COVID-19 în rândul sportivilor de top ai României.

Canotorii români cantonați în baza de la Snagov au fost vizitați ieri de Elisabeta Lipă, președinta federației, de Mihai Covaliu, șeful Comitetului Olimpic Sportiv Român, și de Ionuț Stroe, ministrul tineretului și sportului. 

Avem zero cazuri la loturi şi suntem foarte bucuroși. Personalul şi staff-urile s-au achitat de această sarcină şi am trecut cu bine peste primele două etape. Acum suntem în a treia etapă, avem voie să părăsim bazele de pregătire şi cred că suntem un exemplu privind respectarea măsurilor de siguranță a normelor impuse de specialiști", a spus Covaliu citat de Agerpres. 

Pot primi vizite 

Sportivii de top ai României au intrat în izolare la bazele de la Snagov și Izvorani pe 15 mai, iar după o lună, ei pot ieși din acest regim. „Sportivii pot merge la familii, pot fi vizitaţi respectând anumite reguli. Dar eu mă bazez mai mult pe responsabilitatea şi disciplina lor. Ei știu foarte bine ce fac, respectă regulile nescrise, chiar şi înainte de pandemie", a evidențiat Ionuț Stroe, citat de Agerpres. 

„Nu am stat în carantină aici, am stat în izolare o lună. Dar noi suntem obişnuiţi după atâţia ani cu cantonamentele, aşa că a fost în regulă. Ne vom antrena cu acelaşi profesionalism, dar cu o dorinţă şi mai mare, pentru că timpul petrecut acasă ne-a făcut să apreciem mai mult condiţiile de aici"- Gianina Beleagă, dublă campioană mondială

Elisabeta Lipă e convinsă că sportivii săi vor fi cei mai mulți în delegația României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. „Am calificat deja bărcile mici, iar anul viitor, în luna mai, vom avea o regată de calificare pentru bărcile de 8+1 şi bărcile de 4. Această pandemie este în regres, aşa că şi pentru sportivi este o motivație în plus ca până la Jocurile Olimpice să participe la Europenele de anul acesta", a spus fosta canotoare pentru aceeași sursă.

„Ne-a fost dor de barcă, însă nu a fost un şoc mare, pentru că am fost acasă şi ne-am antrenat, chiar dacă pe uscat. Când ne-am urcat prima oară în barcă a fost un dezechilibru să spun aşa, pentru că nu am mai stat de mult pe apă. Însă a fost o plăcere şi ne-am întors mai cu chef"- Gianina Beleagă, dublă campioană mondială

VIDEO. Ai grijă să porți corect masca de protecție! Ce nu trebuie să faci atunci când o utilizezi

Citește mai multe știri din sport:

ROMÂNIA LA EURO 2020. Selecționerul Bogdan Burcea e optimist: „Norvegia nu scapă de noi!”

Serena Williams și-a instalat un teren de hard în propria grădină, ca să triumfe la US Open!

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează