SPORTURI  »  AUTO  »  DRIFT

Demonstrații de pilotaj sportiv în jurul Arenei Naționale din Capitală! Detalii despre eveniment

Articol de GSP - Publicat vineri, 14 septembrie 2018 16:20

Șapte dintre cei mai spectaculoși piloți români vor face demonstrații, sâmbătă, începând cu ora 14:00, în jurul Arenei Naționale din Capitală, în cadrul ediției a doua din 2018 a Drift Games, informează Romanian Drift Community printr-un comunicat.

Accesul la evenimentul organizat în parteneriat cu Primăria Sectorului 2 este gratuit, iar publicul prezent va avea ocazia de a afla care sunt diferențele dintre mașinile de competiție și cele de stradă, iar câțiva spectatori norocoși chiar se vor afla în dreapta piloților la demonstrații.

Răzvan Stan, Marius Mitrache, Sorin Ene, Traian Bușe, Radu „Evl Santos” Moise, Gabi Imre și Niculae Dobre sunt piloții care vor testa limitele în acest show unic la nivel național, din care nu vor lipsi parcările din derapaj, trecerile la limită pe lângă obstacole sau lovirea unor elemente poziționate pe traseu.

"Nu va fi doar scop sportiv, ci ne dorim să educăm și tinerii iubitori de automobilism, să le arătăm calea legală. De altfel, acesta este și motto-ul evenimentului: sportivitate, fair play și siguranță în trafic", afirmă Andrei Balica, președintele Romanian Drift Community.

Pe lângă spectacolul automobilistic, o mașină de competiție va fi expusă în afara zonei de concurs, acolo unde un instructor autorizat și un profesor de legislație rutieră le vor prezenta celor prezenți normele și componentele de siguranță.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează