SPORTURI  »  AUTO  »  FORMULA 1

Momentul de glorie al "celui mai subapreciat pilot din istoria F1": "Să fac asta cu Schumacher a fost ca un orgasm"

Schumacher, în duel cu Vitantonio Liuzzi, în Marele Premiu de la Imola din 2005 // FOTO: f1.com
Schumacher, în duel cu Vitantonio Liuzzi, în Marele Premiu de la Imola din 2005 // FOTO: f1.com

Articol de GSP - Publicat vineri, 14 septembrie 2018 08:28

Site-ul oficial al Formulei 1 i-a dedicat în această săptămână un material italianului Vitantonio Liuzzi (37 de ani), pilot cu 6 sezoane în Marele Circ, pe care îl consideră "cel mai subapreciat din istorie".

Jurnalistul David Tremayne a stat de vorbă cu Liuzzi, iar italianul a relatat momentul său de glorie din Formula 1, petrecut chiar la debut, în Marele Premiu de la Imola (Italia) din 2005.

Liuzzi, la acel moment la Red Bull, a luat startul de pe locul 16. I-a avut în fața sa pe colegul David Coulthard și pe legendarul Michael Schumacher, cel care venea după o sesiune modestă de calificări. A urmat un start palpitant, de care pilotul italian își aduce aminte cu multă mândrie.

"A fost un moment grozav, pentru că Schumacher era deja la acea vreme eroul pe care toți îl știm. Îi aveam în față pe Coulthard și Schumacher și pilotam în fața publicului de acasă, a fost un moment extraordinar. Michael ajunsese în fața mea, iar eu l-am depășit în virajul «Tossa». El a revenit, m-a depășit, apoi am trecut din nou de el în virajul «Acque Minerali». Apoi, m-a depășit din nou. A fost un prim tur special.

Întotdeauna am avut mult respect pentru Michael, pentru campionul care este. Plus că ne-am înțeles foarte bine. Știam că s-a gândit că sunt un pilot agresiv, dar nu cred că s-a așteptat să lupt într-o asemenea manieră cu el. A fost cu siguranță surprins!

Nu am mai vrut să-l enervez apoi, avea nevoie să câștige, venea după o problemă avută în calificări. Știam că luptă pentru victorie și nu am mai vrut să-i încurc cursa. Dar, trebuie s-o recunosc, primul tur în care m-am luptat cu Schumacher a fost ca un orgasm!", a relatat Liuzzi în materialul publicat pe site-ul oficial al F1.

Dacă marele Schumacher a făcut o cursă de excepție și a terminat pe 2, Liuzzi s-a clasat doar pe 8. Un rezultat notabil, totuși, Liuzzi obținând atunci, la 25 de ani, primul său punct în F1, chiar la debut. Totodată, italianul a rămas singurul pilot din istorie care l-a depășit pe Michael Schumacher de două ori pe parcursul primului tur al unui Grand Prix!

Vitantonio Liuzzi a strâns 6 sezoane în Marele Circ, 2005, 2006, 2007, 2009, 2010 și 2011. Italianul a pilotat pentru patru echipe, Red Bull, Toro Rosso, Force India și Hispania Racing. În 81 de curse, nu a adunat nicio victorie și niciun podium, acumulând 26 de puncte.

Citește și:  Kimi Raikkonen rupe tăcerea! Ce spune despre plecarea de la Ferrari și noua destinație: "Doar mințile voastre pot crede asta"

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează