SPORTURI  »  BASCHET  »  CE 2011

A treia înfrîngere în preliminarii: România-Israel 79-83

Articol de GSP - Publicat vineri, 20 august 2010 00:00

Naţionala de baschet feminin a României a fost învinsă, vineri, la Bucureşti, de reprezentativa Israelului, scor 79-83 (47-36), în cel de-al treilea meci din grupa B a preliminariilor Campionatului European din 2011.

România a debutat excelent, având după primele zece minute un avantaj de nouă puncte, 29-20, graţie jocului precis la finalizare al jucătoarelor Paşcalău şi Mărginean. În sfertul secund, diferenţa a fost mărită, 46-27 (min. 16), pentru ca la pauza mare, tabela să arate 47-36 pentru tricolore, în disputa cu favorita grupei B. În sfertul trei, adversarele au mai recuperat din handicap, 57-55 (min. 27), profitând de lipsa de idei a ofensivei României. Tricolorele şi-au pierdut treptat "suflul", Israel preluând conducerea înaintea ultimei pauze, 61-62.

Ultimele 10 minute au fost dramatice, cu Israel la conducere şi România reuşind egalarea, când mai erau cinci minute, 72-72. Adversarele au continuat să domine, dar tricolorele au revenit când mai erau 40 de secunde, 79-81, ratând însă ultimul atac, şi victoria, după un meci în care au avut şi 19 puncte avantaj. Scor final: 79-83.

Marcatoarele tricolore au fost Mărginean 30 puncte, Paşcalău 20, Stoenescu 9, Pavel 8, Diaconu 8, Ciocan 4, în timp ce pentru Israel s-a remarcat Shay Doron, autoare a 27 puncte, fostă componentă a campioanei MCM Târgovişte, în sezonul trecut.

Tot vineri mai este programată disputa dintre Serbia şi Letonia. După trei meciuri, grupa B este condusă de Israel, cu 6 puncte, urmată de Letonia şi Serbia, cu câte 3 (înaintea meciului de vineri), şi România, tot cu 3 puncte, adunate din tot atâtea victorii.

Următoarele meciuri ale României din grupa B sunt programate astfel: cu Letonia (23 august, deplasare), cu Serbia (26 august, Bucureşti) şi cu Israel (29 august, deplasare). În primul meci din grupa B, naţionala feminină a fost învinsă pe teren propriu, de Letonia, scor 47-76 (24-33), iar în cel de-al doilea a cedat, în deplasare, cu Serbia, scor 87-52 (47-28).

La turneul final se califică direct primele două clasate, dar România şi-a redus dramatic şansele, după trei înfrângeri consecutive. Echipele de pe locurile trei din cele patru grupe, plus două formaţii de pe locurile patru, cu cea mai bună linie de clasament, vor juca ulterior pentru o calificare in-extremis la CE din 2011, aceasta fiind ultima şansă a României de a ajunge anul viitor, la competiţia din Polonia. Naţionala feminină a participat ultima dată la un turneu final de Campionat European la ediţia din 2007 (Italia), când a ocupat locul 13.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (2)
gabitzu01
gabitzu01  •  20 August 2010, 23:25

cred ca faceti misto cand ziceti ca Romania are 3 puncte din tot atatea victorii. pai de unde victorii, ca azi au luat bataie?

aangheloiu@yahoo.com
[email protected]  •  20 August 2010, 20:54

Rusine FRB, Baschetului din Romania, "doamnei" Tocala... Continuati asa cum este tot sportul romanesc.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează