BASCHET  ·  TRAGEDIE

VIDEO Shaquille O'Neal, frânt de durere! A plâns în direct la TV în timpul unui discurs sfâșietor despre Kobe Bryant: „Nu mai pot să dorm de când a murit sora mea, simt numai durere! Acum am rămas și fără fratele mai mic”

Miercuri, 29 Ianuarie

Shaquille O'Neal, 47 de ani, nu și-a putut stăpâni lacrimile în timpul unei emisiuni dedicate de TNT lui Kobe Bryant.

  • Kobe Bryant a murit duminică, la numai 41 de ani, după ce elicopterul în care se afla s-a prăbușit. Alături de fostul mare baschetbalist au decedat Gianna, fiica sa de 13 ani, și alte 7 persoane.  

Coleg cu Kobe la Lakers între 1996 și 2004, Shaq a acceptat cu greu moartea lui Bryant: „Un nepot a intrat în cameră plângând și mi-a arătat știrea pe telefon. Și m-am răstit la el! Trăim într-o lume în care orice poate fi făcut în Photoshop, orice poate fi alterat. N-am vrut să cred. Apoi m-a sunat toată lumea și apoi știrea a fost confirmat. N-am mai simțit o durere atât de tăioasă de ceva timp. Am 47 de ani, am pierdut două bunici, tatăl vitreg, o soră, iar acum mi-am pierdut și fratele mai mic”.

Pierderea lui Kobe vine la mai puțin de trei luni de la moartea Ayshei, sora mai mică a lui Shaq. Cu lacrimi în ochi, acesta a mărturisit calvarul prin care trece: „Ultimele luni au fost dificile pentru mine după ce mi-am pierdut sora mai mică. N-am mai putut să dorm, n-am mai putut să fac nimic din ce obișnuiam. Vin la muncă, râdem, glumim, dar când ajung acasă mă lovește realitatea. Îmi dau seama că nu mai e și simt doar durere”.

„Ne-am spus unele lucruri, dar respectul nu s-a pierdut”

Chiar dacă au fost colegi și prieteni în perioada în care evoluau împreună pentru Lakers, cei doi nu au avut mereu relația perfectă. S-au contrat în vestiar și în presă în nenumărate rânduri, iar mulți au suspectat că plecarea lui Shaq din LA a fost și din cauza lui Kobe. Au îngropat securea, iar în ultimul deceniu au devenit foarte apropiați.

„Numele noastre stau unul lângă altul pentru ce am făcut. Oamenii ne întrebau mereu despre relația noastră. Și le spuneam mereu același lucru. Suntem doi oameni încăpățânați, care vor ca totul să se facă așa cum vor ei. Ne-am spus unele lucruri, dar respectul nu se pierde așa ușor”

„Am simțit 3 cuțite în inimă”

După ce TMZ a publicat știrea decesului lui Kobe Bryant, unele site-uri americane susținea că în elicopter s-ar fi aflat și Rick Fox, coleg cu cei doi între 1997 și 2004. Informația s-a dovedit a fi însă falsă, nu și cea care anunța moartea fetiței de 13 a lui Kobe, Gianna.

„Am simțit trei cuțite în inimă. După toate astea, am intrat pe site-uri și am citit că Rick Fox era în elicopter. Mi-e și mai rău. Îl sun și nu răspunde. Nu înțeleg ce se întâmplă. Și vine ultima lovitură. Minunata lui fată era cu el, era în elicopter. De fiecare dată când mă întâlneam cu soția și fetele sale, le spuneam «Bună, sunt unchiul Shaq» și încercam să le fac să râdă. Așa făcea și el. Shareef m-a sunat, era devastat, și mi-a spus: «Kobe abia îmi dăduse mesaj să vadă ce fac!». Făcea asta din când în când”, a mărturisit Shaquille O'Neal.

+5 FOTO

„Mi-aș dori să-i vorbesc din nou”

Shaq și-a dus cu greu discursul până la capăt. Nu-și poate explica moartea prietenului său și tânjește după încă un moment împreună: „Ne-a lovit de nicăieri. N-am vrut să cred. Speram ca un nenorocit să fi inventat totul, să nu fie adevărat. Apoi să vină telefoanele care să confirme... Parcă sufletul mi-a părăsit corpul. Aș vrea să pot să spun măcar un singur lucru, un ultim lucru celor pe care i-am pierdut. 

Viața e scurtă, nu-mi imaginam așa ceva. N-am mai văzut așa ceva. Toți idolii copilăriei mele sunt în viață, sunt bătrâni, i-am văzut, i-am cunoscut. Oamenii vor spune să am răbdare că va trece, dar îmi va fi greu. Nu mai puteam să dorm oricum, dar o să-mi revin cumva”.

„Nu vom putea glumi împreună când va intra în Hall of Fame, nu mă va mai tachina că are 5 titluri, iar eu numai 4, nu ne vom mai putea spune «dacă rămâneam împreună am fi câștigat 10 titluri». Astea sunt lucruri pe care nu le mai poți recupera. Mi-aș dori să pot să îi vorbesc din nou”

Citește și: 



În stare de ebrietate, Andreea Antonescu a făcut un gest șocant! Explicație halucinantă a artistei, după câteva ore

Libertatea

Comentarii (1)

dgabyvan  •  02 Februarie 2020, 11:40

Ați auzit de miracolul lordului Bubuza? Știți că domnul Bubuza a ajutat atâția oameni? Am 37 de ani și mamă a unei fiice de 13 ani, relația mea cu soțul meu a fost oribilă. Soțul meu m-a înșelat și oricând m-am plâns că o să mă doară cu vorbe și să plece, Uneori nu va veni acasă zile întregi și nu-i pasă de sentimentele mele de ce alteori va cere scuze, dar va înșela din nou. Plâng în fiecare seară până când sora mea geamănă mi-a povestit cum Lord Bubuza și-a ajutat prietena cu problemele ei de relație, așa că l-am contactat pe aplicația whats :: +1 505 569 0396 și i-am spus cât de nepăsător este soțul meu. Am discutat cu Lord Bubuza pe WhatsApp: +1 505 569 0396 și am furnizat tot ce avea nevoie pentru a mă folosi pentru a mă ajuta. Câteva ore mai târziu soțul meu s-a întors acasă a căzut în genunchi plângând și implorându-mă să-l iert. M-am gândit că visez, dar l-am iertat și de atunci soțul meu are grijă și nu mai înșela. Ești într-o relație oribilă? Lord Bubuza este ca un DUMNEZEU de pe Pământ care poate vindeca orice tip de problemă. Contactați Lord Bubuza pe numărul de aplicație Whats: +1 505 569 0396 sau prin e-mail: lordbubuzamiraclework@hotmail.com

Vezi toate comentariile (1)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
12:00 Tenis, WTA

Turneul din Dubai

Digi 2
18:00 Baschet, FIBA Euro 2021

România - Spania

Digi 3
19:55 Fotbal, Europa League

CFR Cluj - Sevilla

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
19:55 Fotbal, Europa League

FC Bruges - Man. United

Digi 2, Telekom 3
19:55 Fotbal, Europa League

Ludogoreț - Inter

Digi 3, Telekom 2, Look Sport
19:55 Fotbal, Europa League

Getafe - Ajax

Digi 4, Telekom 4
22:00 Fotbal, Europa League

Olympiakos - Arsenal

Digi 2, Telekom 2, Look Sport
22:00 Fotbal, Europa League

Rangers - Braga

Digi 3, Telekom 4
22:00 Fotbal, Europa League

Roma - Gent

Digi 4, Telekom 3
Program TV complet

Liga 1