GSP SPECIAL  »  INVESTIGATIE  »  FRB

INVESTIGAȚIE GSP Federație falimentară, dar care organizează încă o competiție de box, în România! De la ultima au rămas datorii de zeci de mii de lei!

Articol de - Publicat joi, 02 noiembrie 2017 10:43

Federația Română de Box va organiza al doilea European destinat sportivilor sub 22 de ani, la Tg. Jiu. De la turneul similar, găzduit de Brăila, în luna martie, creditorii își cer și acum banii!

Federația Română de Box găzduiește în ultimul timp competiții internaționale pe bandă rulantă, deși este o federație falimentară.

Dacă în ultimii 20 de ani nu mai puteam organiza nici Campionatele Naționale, din cauza lipsei de fonduri, să nu mai vorbim de Centura de Aur,  lucrurile s-au schimbat de vreo trei-patru ani!

Numai anul acesta, Federația Română de Box a organizat două competiții europene, la nivel juvenil: Campionatele Europene sub 22 de ani, la Brăila (13-22 martie), și Campionatele Europene de cadeți, la Rm. Vâlcea (17-26 iulie). Asta în condițiile în care federația română a avut mult timp conturile blocate și nu primește nici în prezent finanțare din partea Ministerului Tineretului și Sportului.
Coincidență, erau la Tg. Jiu!

Marți, responsabilul pe relații internaționale în cadrul FR Box, Viorel Sima, a anunțat că România, la Tg. Jiu, va organiza în 2018 tot Campionatele Europene sub 22 de ani. "Patru țări au candidat: Slovacia cu Bratislava, Polonia cu Vladyslawowo, România cu Târgu Jiu și Ungaria.

După primele trei zile de depunere a dosarelor, în care s-au depus 3 candidaturi, Ungaria s-a retras! Au rămas 3. Din cele 15 voturi, în ultima zi situația era România 6 voturi, Slovacia 6 voturi și Polonia 1 vot. Din fericire pentru noi, ultimele două voturi au venit pentru România. Astăzi am fost înștiințați de EUBC că am câștigat!", a explicat situația Viorel Sima.

În aceeași zi (!), Federația Română de Box a organizat la Tg. Jiu o conferință de presă "pe fugă" prin care să anunțe victoria. Nu se știe cum, dar președintele FR Box, Vasile Cîtea, Viorel Sima, responsabilul pe relații internaționale, Cătălin Udubașa, membru în Biroul Federal, dar și doi pugiliști de viitor, Paul Andrei Arădoaie, campionul european en titre, și Cristian Filip, medaliatul cu bronz la CE tineret 2017, se aflau la Tg. Jiu!

4

Datorii de la Brăila

La Campionatul European sub 22 de ani, de la Brăila, Federația Română de Box a fost coorganizator, alături de Asociația de Box din Brăila. Cea mai mare sumă pentru organizarea turneului a venit din partea Patronatului Oamenilor de Afaceri din Brăila.

"Orașul meu natal, Brăila, va sărbători anul viitor 650 de ani de atestare documentară. Vreau să dăruiesc și eu ceva urbei în care m-am născut și am crescut", a explicat atunci alegerea Vali Priceputu, președintele Patronatului Oamenilor de Afaceri din Brăila.

220.000 de euroa fost suma alocată de oamenii de afaceri pentru competiția de box

246 de sportivi din 31 de țări au participat la Europeanul sub 22 de ani din România

Conform protocolului, fiecare delegație își plătește cazarea și masa la competițiile la care participă, organizatorii având datoria să susțină financiar costurile oficialilor, arbitrilor și logistica necesară bunei desfășurări a competiției.
Federația a făcut toate cheltuielile prin Asociația Județeană de Box Brăila, având conturile blocate la acea vreme.

Cazați la băi

Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă (STBRCM), Sucursala Lacul Sărat, a găzduit la hotelul Perla 25 de persoane, iar 87 de sportivi au mâncat zilnic aici pe perioada Campionatului European, între 13 și 22 martie 2017.

"În data de 15 martie 2017, în baza contractului semnat de ambele părți și a tarifelor convenite, am întocmit factura nr. 10012, cu valoarea totală de 98.505 lei", se arată în notificarea trimisă de STBRCM către Asociația de Box Brăila. "A doua zi după întocmirea facturii, probabil pentru a ne câștiga încrederea și a considera că sunteți serioși în relația cu noi, ați plătit urgent 50% din valoare, respectiv 50.000 de lei", se mai arată în notificare.

Restul sumei nu a fost plătită nici până azi!

Fostul și cu fosta!

Directorul sucursalei Lacul Sărat, Cristian Nicolae, a declarat pentru Gazetă că a făcut toate demersurile ca să poată recupera suma. "Am sesizat federația, am fost de acord să le reeșalonăm datoria, timp de 6 luni, să plătească 8.000 de lei pe lună, dar nu au plătit nimic. Nici nu ne mai răspund. Nu ne rămâne decât să-i acționăm în instanță", a declarat directorul.

Nicolae spune că a găsit această datorie, el fiind numit după 1 iunie. "Postul a fost vacant șase luni după ce fostul director a murit. Nici cu el nu discutaseră.

Contractul a fost semnat de fostul director economic, doamna Mariana Preda. Dar nici doamna nu mai e, că dânsa era pensionară și a renunțat la serviciu. Important e că ei au încasat banii de la delegații, dar banii nu au fost plătiți! La ei, Dumnezeu cu mila", a declarat Cristian Nicolae.

48.505 lei e datoria Asociației Județene de Box Brăila către hotelul Perla din Lacul Sărat după Europeanul sub 22 de ani

"Campionatul European de la Brăila a fost ultima competiție europeană pe care FR Box s-a angajat să o organizeze, având finanțarea blocată"
Viorel Sima

Viorel Sima: ”Habar nu am de datorii!”

Viorel Sima, director cu relațiile internaționale în cadrul FR Box, spune că nu știe de restanțele rămase după Europeanul sub 22 de ani de la Brăila.

Viorel Sima este oficialul FR Box care s-a ocupat de aducerea competițiilor europene în România. Supervizor în cadrul Federației Internaționale de Box, oficialul român spune însă că organizarea Europeanului din luna martie a fost exclusiv în grija Asociației Județene de Box Brăila.

"Habar nu avem de datorii, organizatorul nu a fost federația, ci Asociația de Box Brăila!", a subliniat Sima.

"Chiar dacă federația are datorii la minister, asta nu înseamnă că noi nu mai trebuie să avem activitate, să încercăm să mișcăm lucrurile și să obținem performanțe. Prin aceste competiții organizate de România nu facem altceva decât să creștem sportivi pe care apoi să încercăm să-i calificăm la Jocurile Olimpice", a mai adăugat Sima.

"Există și căi neoficiale prin care am fost anunțați că vom câștiga organizarea, la Tg. Jiu. Și nu era mare lucru să plecăm de la ora 10:00, să ne strângem, să organizăm conferința de presă"
Viorel Sima

George Perțea: ”Am vorbit cu directorul, au fost alte înțelegeri!”

George Perțea, președintele Asociației Județene de Box Brăila, recunoaște datoria și spune că are termen un an de zile să o plătească.

box2

George Perțea este președintele Asociației Județene de Box Brăila și antrenorul coordonator al lotului olimpic de la Brăila. Elevul său, Robert Jitaru, a câștigat titlul european la competiția găzduită de Brăila. Oficialul recunoaște că Asociația pe care o conduce are datorii, doar că banii au fost folosiți pentru alte lucruri în timpul Europeanului de box.

- Domnule Perțea, Asociația Județeană de Box Brăila are datorii după Campionatul European sub 22 de ani?
- Eu știu că nu am nicio datorie!

- Hotelul Perla vă spune ceva? Aveți acolo niște restanțe de la cazare?
- Așa, așa, dar am vorbit eu cu directorul și au fost alte înțelegeri.

- Directorul spune că nu știe nimic, că nu era pe vremea aceea.
- Nu era. Cum au stat lucrurile... Noi ne-am împăcat la un preț și când au ajuns sportivii la hotel, ne-a dat alt preț. Dacă aveam prețul ăsta nu mai mergeam acolo. Așa am rămas dator și trebuie să plătesc într-un an de zile.

- Fiecare delegație și-a plătit cazarea și masa, nu?
- Noi am primit de la federația internațională 50 de euro pe zi, cazare și masă. Noi ne-am împăcat acolo, la hotel, cu 30 de euro! Restul, ce a rămas, am plătit pe acolo, am cumpărat medalii, ce ne-a mai trebuit. Și când au ajuns sportivii în hotel, ne-au spus că nu mai vor decât cu 40 de euro.

- Nu ați făcut un protocol, o hârtie?
- Uite că asta a fost, am luat-o pe prietenie.

- Avem chitanțe tăiate de Asociația Județeană, dar sunt în euro!
- Și ce, nu avem voie să dăm chitanțe în euro? Noi am primit banii în euro. Nu știu, o să vorbesc cu contabilul.

- Asociația are conturile blocate?
- Acum, nu!

- Le-a avut?
- Da! Tot așa, am avut o datorie la un hotel. Când am avut bani, am plătit și s-a rezolvat.

- Nu trebuia să vă ajute și federația?
- Dacă federația nu a avut bani, ce să fac acum? Am zis să facem și noi ceva pentru România și pentru box!

Save

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
kingdon
kingdon  •  02 Noiembrie 2017, 14:41

i-auzi la *** asta, taie chitante in euro !!! astia se leaga singuri. si problema cu organizarea e alta, nu pot sa-si traga "partea" daca nu se prefac ca organizeaza ceva. para-n daratul si suveica nu poti sa faci fara organizari deastea. vezi cazul bute - obreja

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

danieliorga2000
danieliorga2000  •  02 Noiembrie 2017, 13:57

Cand Doroftei nu a furat, nu a facut datorii si a oprit bagatul in buzunare a fost eliminat de ceilalti . Acum se fac datorii pe prietenie, nu se taie chitante , nu se stie unde si cum umbla banii..asta cand exista. Interesant !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează