SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANȚEI

Povestea cutremurătoare a marelui ciclist Jan Ullrich: de la gloanțe în televizor și prostituate sugrumate până la spitalul de psihiatrie într-o singură săptămână

Jan Ullrich, foto: Gullver/gettyimages
Jan Ullrich, foto: Gullver/gettyimages

Articol de - Publicat luni, 13 august 2018 20:58

"Jan Ullrich a fost internat într-un spital de psihiatrie, acolo unde starea sa de sănătate, fizică și psihică, va fi analizată de specialiști". O știre care a venit ca o confirmare a decăderii totale pentru ciclistul german.

A fost cel mai mare adversar al lui Lance Armstrong, într-o perioadă întunecată pentru ciclism, la începutul anilor 2000. Singur câștigător german de Tur al Franței, Ullrich a produs o adevărată isterie față de ciclism în țara natală. A pierdut totul înainte de Turul Franței 2006, când a fost descoperit că făcea parte dintre cicliștii pe care doctorul Eufemiano Funtes îi dopa pentru performanță.

Taciturn, introvertit și sensibil, Jan Ullrich s-a retras din ciclism și a intrat complet în degringoladă. Persona non-grata în Germania, el a reprezentat dezamăgirea pentru care televiziunile naționale au ales să renunțe la a mai transmite Turul Franței. A intrat într-un vârtej cu droguri, alcool, depresie, ranchiună.

5locuri secunde are Ullrich în Turul Franței

Gloanțe în televizor și "disperare" totală

Dar lucrurile par că au degenerat complet în ultima săptămână. Fostul rutier, acum în vârstă de 44 de ani, a intrat peste un vecin în Mallorca și a făcut scandal. Întors în Germania, a strâns de gât o escortă pe care o invitase într-un apartament dintr-un hotel de lux. Anchetat de poliție pentru tentativă de crimă, Ullrich a suferit o cădere, un atac de panică major.

Iar apropiații nu au avut ce să facă decât să îl interneze într-un spital de psihiatrie, pe fondul "unei disperări" totale pe care fostul ciclist o simțea după ce s-a despărțit de soție și cei 3 copii. De ce s-a despărțit? Fiindcă soția voia să se ducă la dezintoxicare.

Prietenul lui Ullrich, Stefan Blocher, a dat câteva detalii înfiorătoare despre stadiul în care ajunsese ciclistul. În ciuda faptului că a avut carnetul suspendat de mai multe ori pentru condus sub influența alcoolului, Ullrich a continuat să se urce beat la volan. Când s-a dus să își ia soția și copiii de la aeroport, a fost atât de beat încât a căzut din mașină.

Conform lui Blocher, Ullrich deține mai multe arme de foc și trage regulat în ecranul televizorului când vede pe cineva spunând lucruri care nu îi plac. Iar acum se înconjoară doar cu dealeri de droguri și prostituate.

Dintr-o generație contaminată, în care aproape toți câștigătorii de Mari Tururi au fost prinși dopați, Ullrich are o traiectorie descendentă, care îi face pe fani să se teamă pentru sănătatea lui.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
218850731946542
Mihnea Popescu  •  13 August 2018, 21:23

Este un olandez Joop Zoetelmak (nu stiu daca am scris corect) care are mai multe locuri 2 in tur decat Ullrich

857752167737638
Daniela Popescu  •  13 August 2018, 21:59

Mori!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează