SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  CAMPIONATUL MONDIAL

Ana Porgras, campioana mondială la bîrnă! Diana Chelaru, argint mondial la sol!

Articol de GSP - Publicat duminica, 24 octombrie 2010 00:00

Ultima zi de la Campionatele Mondiale de gimnastică a reprezentat un adevărat succes pentru delegaţia României care a cucerit două medalii , aur şi argint, prin Ana Porgras şi Diana Chelaru.

Ultima zi de la Campionatele Mondiale de gimnastică a reprezentat un adevărat succes pentru delegaţia României care a cucerit două medalii , aur şi argint, prin Ana Porgras şi Diana Chelaru.

UPDATE / Ana Porgras este noua campioană mondială la bîrnă!

Ana Porgras a adus prima medalie pentru delegaţia României prezentă la Campionatele Mondiale de gimnastică care se desfăşoară la Rotterdam (Olanda). Considerată una dintre principalele favorite pentru podiumul mondial, în finala de la bîrnă, românca a reuşit să-şi stăpînească emoţiile pe durata exerciţiului şi a demonstrat că evoluţiile de la acest aparat prezentate pe parcursul întregii competiţii nu au fost întîmplătoare.

Ana Porgras a fost notată cu 15.366 după o evoluţie sigură, în care nu a făcut greşeli majore de ţinută, reuşind să execute foarte bine elemente de dificultate mare care au ajutat-o să urce pe prima treaptă a podimului mondial. Medalia de argint le-a revenit americancei Rebecca Bross şi chinezoaicei Linlin Deng, cu 15.233.

"Viitorul meu va fi aproape la fel, în sală, mult mai multă muncă, pentru că pe lîngă medalia asta am pierdut poate multe altele. O să învăţ din toată experienţa asta, voi munci mai mult, să devin cea mai bună. O medalie la Mondiale nu te face mai bună, e o medalie, şi dacă vrem şi altele trebuie să muncim mult, chiar mai mult decît pînă acum", a declarat noua campioană mondială pentru romgym.ro

"Mă bucur foarte mult că am reuşit să trec peste acea perioadă foarte repede şi să ajung aici. Faţă de 2009, probabil şi experienţa m-a ajutat mai mult şi psihicul. Acum nu gîndeam ca atunci şi poate asta e o mare diferenţă. Una este să spui mă duc să particip la Mondiale şi una e să vii şi să spui mă duc să cîştig la Mondiale. Am avut emoţii după execuţia mea, mai erau două rusoaice după mine, iar Mustafina, campioana de la individual, avea nota de plecare bună şi putea să mă întreacă, dar a ratat", a declarat Ana Porgras.

Vezi AICI VIDEO cu exerciţiul Anei Porgras şi cu festivitatea de premiere!!

Performanţa Anei Porgras este cu atît mai mare, cu cît aurul mondial cucerit de românca este primul titlu mondial obţinut după nouă ani în gimnastică feminină românească. În 2001, la Gent, Andreea Răducanu urca pe prima treaptă a podiumului, la sol.

UPDATE / Diana Chelaru, vicecampioană mondială la sol

Cea mai mare surpriză a delegaţiei României, prezentă la Rotterdam a reprezentat-o clasarea pe locul doi a Dianei Chelaru, în finala de la sol. Deşi era medaliată cu bronz la Campionatele Europene, din 2010, la acelaşi aparat, cea mai tînără gimnastă calificată în finală (17 ani) nu era cotată cu şanse mari la podiumul mondial.

Românca a reuşit să ducă cu bine la capăt un exerciţiu dificil, cu notă de plecare din 5.900, prezentînd cu siguranţă toate diagonalele. Energică şi stăpînă pe sine, Diana şi-a mărit cu 0.300 punctajul de la execuţie faţă de cel obţinut în calificări, lucru care a ajutat-o să urce pe locul doi şi să aducă cea de-a doua medaliei României, după titlul mondial cucerit de Ana Porgras la bîrnă.

"Ştiam că sînt pregătită, dar nu ştiam sigur ce se va întîmpla, pentru că totul se poate schimba în orice moment. Nu m-am uitat nici pe tabelă, nici la celelalte concurente, m-am gîndit numai la ce am eu de făcut, să-mi fac integralul cum ştiu eu mai bine. Nu m-am uitat la Sandra, dar i-am ţinut pumnii. Medalia asta mă face să muncesc mai mult pentru olimpiadă, îmi dă încredere şi pe mai departe sper să fie şi mai bine", a declarat Diana Chelaru pentru romgym.ro

Chiar dacă s-a calificat cu cel de-al doilea punctaj în finală, Sandra Izbaşa nu a mai repetat evoluţia bună şi, cu 0.800 penalizare pentru că a ieşit de două ori din covorul de concurs, a fost notată doar cu 13.983, suficient pentru locul şapte.

Medalia de aur i-a revenit australiencei Lauren Mitchell, cu 14.833, în timp ce Aliya Mustafina a urcat tot pe treapta a doua a podiumului, la egalitate cu Diana Chelaru.

******

Mariana Bitang, antrenorul coordonator al lotului naţional feminin, a declarat pentru antena 3: "Pentru cine munceşte, obţinerea unui rezultat nu reprezintă o surpriză. În primul rînd, mă bucur pentru Ana, care s-a refăcut după o accidentare gravă şi într-o perioadă extrem de scurtă a revenit la un potenţial care să-i permită participarea la o competiţie majoră şi să obţină o medalie de aur. Sper ca aceste medalii să le dea încredere în potentialul lor şi să le ambiţioneze şi mai mult pentru că orice carieră sportivă nu e împlinită dacă nu ai la gît şi o medalie olimpică"

"Faptul că am obţinut două medalii e bine, evident că ne-am fi dorit mai multe. Deocamdată atît s-a putut, trebuie să analizăm ce e de făcut mai departe şi sper ca echipa noastră să se antreneze la o pregătire extrem de serioasă şi de temeinică, încît să reintrăm în cărţi pentru o medalie la proba pe echipe. O echipă nu s-a născut de aur. Ea s-a format. Depinde doar de cum vor aborda ele pregătirea mai departe", a adăugat Mariana Bitang.

******

foto: reuters

FINALA FEMININĂ, SOL:  DIANA CHELARU, LOCUL DOI; SANDRA IZBAŞA, LOCUL ŞAPTE

Diana Chelaru rămîne pe locul întîi şi după evoluţia chinezoaicei Lu Sui!!

Diana Chelaru a preluat conducerea în clasamentul provizoriu, după ce a primit 14.766!!!! Mai sînt două concurente!

Vanessa Ferrari a trecut pe locul doi, după ce a fost notată cu 14.600. Alexandra Rasiman a trecut pe locul doi, cu 14.716. Aliya Mustafina rămîne lider în clasamentul provizoriu, cu 14.766

Sandra Izbaşa şi-a încheiat evoluţia la sol. Campioana olimpică a avut două diagonale la care a ieşit cum ambele picioare din covor. Cu o penalizare de 0.800, Sandra Izbaşa a primit doar 13.983

A început concursul! Aliya Mustafina e prima care îşi prezintă programul! Cu mici greşeli de ţinută, rusoaica a primit 14.766

FINALA FEMININĂ, BÎRNĂ: ANA PORGRAS, CAMPIOANĂ MONDIALĂ LA BÎRNĂ!

Aliya Mustafina, campioana mondială la individual compus, a căzut de pe aparat şi a primit 13.766. Ultima concurentă, rusoaică Anna Dementyeva a ratat şi ea şi a fost notată cu 13.966

Ana Porgras a fost a cincea care a intrat în concurs. Considerată favorită, Ana şi-a demonstrat statutul de favorită şi a prezentat un exerciţiu dificil, cu elemente de dificultate mare la finalul căruia a primit 15.366

Rebecca Bross, cea de-a doua americancă din concurs, a preluat conducerea. Bross a fost notată cu 15.233

Cea de-a doua concurentă, Lauren Mitchell, a trecut pe primul loc după ce a avut o evoluţie sigură, cu multe elemente dificile şi a fost notată cu 15.200

A început finala! Alicia Sacramone deschide concursul! Americanca a reuşit un exerciţiu foarte bun, fără greşeli majore de ţinută pentru care a primit 15.066

FINALA MASCULINĂ, SĂRITURI: FLAVIUS KOCZI, locul cinci

Flavius Koczi s-a clasat pe locul cinci în finala de la sărituri, cu o medie de 16.208. Medalia de aur i-a revenit francezului Thomas Bouhail (16.449), pe locul doi a urcat rusul Anton Golotsutskov (16.366), iar pe trei s-a clasat Dzmitry Kaspiarovich (16.316)

Românul a căzut pe locul patru, după ce coreanul Seon Hak Yang a obţinut o medie de 16.266 pentru cele două sărituri

Flavius Koczi a executat două sărituri cu nota de plecare 7.000. La ambele evoluţii, Koczi a avut greşeli la execuţie, iar, la final, media a fost 16.208. În prezent, Flavius Koczi se află pe locul trei

Francezul Thomas Bouhail a preluat conducerea în clasamentul intermediar, cu o medie de 16.449. Gimnastul din Hexagon a executat aceleaşi sărituri ca ale rusului pentru care a primit note mai mari la execuţie

Cel de-al doilea gimnast, Anton Golotsutskov, calificat cu cel mai mare punctaj, a prezentat două sărituri cu notă de plecare din 7.000, bine executate. Media finală a rusului a fost 16.366

A început finala. Jeffrey Wammes, reprezentantul gazdelor, a deschis concursul. Pentru cele două sărituri, olandezul a primit o medie de 15.750

Dosar-ȘOC în Spania! Starul Barcelonei a dezinfectat camera, „de cei care nu-s musulmani”, apoi a vandalizat o vilă de lux, cu 7 dormitoare: perdele transformate în „hamuri și leagăne sexuale”! Tribunalul anunță: „Sunt 500 de poze la dosar”

Constantin Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova! Acord cu Mihai Rotaru


Comentarii (47)
loeb
loeb  •  25 Octombrie 2010, 11:25

Felicitari echipei de gimnastica a Romaniei! In acest context va readuc in atentie reportajul GSP din 30 sept. in care d-na Bitang acuza faptul ca la mondiale NU A EXISTAT DOCTOR al lotului de gimnastica, devreme ce Federatia ofera un salariu de maxim 600ron. Daca vreti sa vedeti miracole, performantele obtinute la aceasta competitie sunt un miracol.

cristinaco71
cristinaco71  •  25 Octombrie 2010, 09:59

FELICITARI acestor FETITE MINUNATE! Pentru mine TOTI gimnastii ROMÂNI sunt de AUR iar antrenorii de valoarea TUTUROR DIAMANTELOR din lume!!! Am incredere ca la Olimpiada se vor prezenta foarte bine!!! Succes in continuare si nu uitati munca si daruire iar apoi va aparea si rasplata!!! Va tin pumnii si sunt alaturi de voi!!! HAI ROMANIA!!!

flaviulucianr
flaviulucianr  •  25 Octombrie 2010, 02:19

Mariana Bitang, au fost legate de numerose acuzatii, iar viata privata a fost reflectata pe larg in presa.Ca intotdeauna presa din Romania ca si in cayul acesta genereaza scandaluri..daca va mai aduceti aminte ei cautau gimnaste care sa relateze conditiile riguroase de antrenament pe care le aveau la lotul national...faptul ca nu erau suficient de libere...chipurile cat ar trebui..ca nu erau tratate ca niste oameni ci ca niste robotei si aveau impuse reguli mult prea stricte...ca, cei 2

Vezi toate comentariile (47)
Comentează