SPORTURI  »  HANDBAL  »  EURO 2020

CALCULE. Ce șanse are România să ajungă în grupa principală la Campionatul European de handbal feminin

România joacă sâmbătă, de la ora 17:00, împotriva Poloniei, în al doilea meci de la Campionatul European de handbal feminin. Cu o victorie, „tricolorele” își asigură în mare proporție calificarea în faza grupelor principale.
România joacă sâmbătă, de la ora 17:00, împotriva Poloniei, în al doilea meci de la Campionatul European de handbal feminin. Cu o victorie, „tricolorele” își asigură în mare proporție calificarea în faza grupelor principale.

Articol de GSP - Publicat vineri, 04 decembrie 2020 21:01 / Actualizat sambata, 05 decembrie 2020 08:27

România - Polonia se joacă azi de la ora 17:00, al doilea meci pentru echipa noastră la Campionatul European de handbal feminin. Cu o victorie, „tricolorele” își asigură în mare proporție calificarea în faza grupelor principale. 

 

România pornește cu prima șansă în fața Poloniei. Victoria „tricolorelor” are o cotă care variază între 1.35 și 1.20. Calculele din acest moment ne arată că cele două puncte le-ar duce pe Neagu și compania în grupa principală. 

România la Campionatul European de handbal feminin, calculele calificării

  • Primele 3 clasate din fiecare grupă avansează în faza următoare a competiției. Pentru a fi 100% sigure de calificare, „tricolorele” trebuie să învingă Polonia la o diferență mai mare decât au pierdut contra Germaniei (19-22). Acest scenariu ar fi valabil în eventualitatea în care adversarele de mâine ar câștiga ultimul meci din grupă, cu nemțoaicele;
  • Victoria la orice diferență de scor ar fi suficientă, dacă Germania nu ar pierde meciul din ultima rundă contra Poloniei, așa cum ar fi firesc. Toate socotelile sunt făcute fără a băga Norvegia în ecuație, echipă care pare intangibilă în acest moment;
  • Egalul ne păstrează în cărți. Va trebui însă să obținem același număr de puncte cu Polonia în ultima rundă, iar golaverajul nostru să fie unul superior. 

Clsament Grupa D:

EchipăMeciuriGolaverajPuncte
1. Norvegia135-222
2. Germania122-192
3. România119-220
4. Polonia122-350

România - Polonia, meci decisiv pentru selecționerul Bogdan Burcea

„Meciul cu Polonia pentru mine e un meci decisiv, care ne poate conduce în grupele principale, îmi doresc calificarea, am putea arăta că putem îmbunătăţi jocul de la meci la meci, că această echipă are jucătoare valoroase. Eu am încredere în ele, important este ca şi ele să conştientizeze acest lucru şi să ne adaptăm neprevăzutului mult mai repede”, a declarat Bogdan Burcea, conform TV Telekom Sport.

Programul grupei D:

  • 3 decembrie » România - Germania 19-22 
  • 3 decembrie » Norvegia - Polonia 35-22
  • 5 decembrie, ora 17:00 » Polonia - România 
  • 5 decembrie, ora 19:15 » Germania - Norvegia 
  • 7 decembrie, ora 19:15 » Germania - Polonia 
  • 7 decembrie, ora 21:30 » România - Norvegia

Citește și alte știri de la Campionatul European de handbal feminin: 

De ce a pierdut România meciul cu Germania? Selecționerul Bogdan Burcea are răspunsul: „13 am numărat”

UPDATE Primul meci amânat la Europeanul de handbal » Încă o jucătoare pozitivă: noi teste programate mâine

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (8)
sakamoto
sakamoto  •  05 Decembrie 2020, 11:38

Modeste jucatoare, modest antrenor. Din nimic, nimic nu iese. Dle Dedu demisia de onoare...nimic? Cit dureaza?

rocky2
rocky2  •  05 Decembrie 2020, 11:14
Postat de Iordache Bogdan pe 05 Decembrie 2020, 01:59

Un antrenor slab si o selectie proasta. Plecam cu maxim 0 puncte.

"Specialistule"! Ai tu alt antrenor si alte jucatoare mai bune la ora actuala? Vorbesti ca sa te afli in treaba! ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

rocky2
rocky2  •  05 Decembrie 2020, 11:11

Polonia e singura echipa ce o putem bate! Si daca ne calificam in grupa principala ce rezolvam? Acolo vom fi ciuca batailor, adversarele vor face golaveraj cu noi!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează