SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREȘTI

Situație tensionată la CSM București » Cristina Neagu, „înțepată” de Gabriela Szabo: „Vorbesc mai mult despre bani”

Gabriela Szabo
Gabriela Szabo

Articol de GSP - Publicat duminica, 22 noiembrie 2020 08:27 / Actualizat duminica, 22 noiembrie 2020 09:52

Gabriela Szabo (45 de ani), directorul general de la CSM București, pare să o fi țintit pe Cristina Neagu (32), vedeta echipei, prin ultima sa postare în mediul social.

Nemulțumită de restanțele financiare cu care CSM București se confruntă, salariile pe ultimele 3 luni nefiind achitate, vedeta Cristina Neagu a răbufnit la finalul partidei pierdute de CSM în Liga Campionilor, 22-27 cu Rostov.

În ceea ce pare a fi un răspuns pentru Neagu, Gabriela Szabo a distribuit o fotografie pe contul personal de Facebook, în care se află alături de Michael Johnson, fost sprinter american, și a adăugat o descriere sugestivă:

În ultima vreme în România, este ciudat să vezi sportivii vorbind mai mult despre bani și mai puțin despre rezultatele sportive! În imaginea de mai jos vorbește rezultatul anilor de muncă, perseverență și mai presus de orice, Pasiunea!”.

Cristina Neagu, iureș la finalul meciului CSM București - Rostov

Discursul Cristinei Neagu de la finalul meciului pierdut cu Rostov a fost dur. Vedeta echipei a amintit problemele financiare cu care se confruntă echipa antrenată de Adi Vasile.

„Există și problema restanțelor salariale. Abia azi am primit salariul din iulie. O echipă care are pretenții în Liga Campionilor trebuie să-și respecte jucătoarele și să plătească salariile la timp!”, a „tunat” Cristina.

Jucătoarele lui CSM au protestat împotriva situației din cadrul clubului și în octombrie, înainte de meciul cu Ferencvaros (scor 25-19) din Liga Campionilor. Atunci, jucătoarele au ieșit pe teren cu tricouri personalizate, care afișau mesajele „Respectați-ne munca” și „Respectați-vă promisiunile”. De atunci, au mai primit un singur salariu - pe luna iulie.

17.500 de euroeste salariul lunar al Cristinei Neagu la CSM București

Citește mai multe știri din handbal:

Alexandrina Barbosa a fost operată în Spania: „Timpul de recuperare va fi de 6-7 luni”

Victorie istorică pentru Dunărea Brăila: a învins Viborg!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (22)
viorelpreda
viorelpreda  •  22 Noiembrie 2020, 20:18
Postat de Gabriel Paraschivescu pe 22 Noiembrie 2020, 17:22

Solutia e una singura: Sa fie date afara toate aceste mercenare care au mancat o gramada de bani publici incepand cu perioada de trista amintire Firea-Szabo si nu arata nimic bun. Cu banii acestia Bucurestiul putea beneficia de multe lucruri minunate. Alte orase,mult mai bogate nu si-au permis o asa risipa.

Ai schimbat contul dar textul il repeti ca un papagal..

viorelpreda
viorelpreda  •  22 Noiembrie 2020, 20:15

Nu au primit-o Musetel pentru ca n-a jucat decat doua luni anul trecut din cauza accidentarii de la CE 2018.Nici Messi n-a luat niciun trofeu cu nationala si a fost votat multi ani cel mai bun jucator din lumea.Cat priveste vremurile grele, nu au decat sa vina.Jucatoarele valoroase printre care si Neagu nu-i asa, isi vor gasi contracte bune si in alta parte.Cat despre Gabi Sszbo inca o data se adevereste proverbul daca te bagi in troaca, te mananca porcii.Ea nu are nicio treaba cu handbalul locul ei e la atletism.Dar asa sunt unii cred ca les stiu pe toate vezi pe Vladut Enachescu care se pricepe la toate si la nimic.

ceaiuri
ceaiuri  •  22 Noiembrie 2020, 18:59

Gabriela schimba putin... optica(poate datorita alegerilor )de la ultima editie de campionat la prima jumatate de C.L.,cred ca inceputul anului o sa duca la scaderea contractelor cu cel putin 20% (si cred ca toate jucatoarele vor accepta)cat despre titlul de cea mai buna jucatoare din lume (cu toate ca in toata cariera cu echipa are doua medalii de bronz)IHFpropune...iar oamenii ce voteaza aleg(anul trecut nu a primit nominalizare intre cei 10)mesajul transmis de conducere...vin vremuri si mai grele

Vezi toate comentariile (22)
Comentează