SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA FLORILOR

CSM București e la 3 puncte de titlu, dar s-a chinuit crunt cu Măgura Cisnădie. Sibiencele „s-au bătut” singure în ultimele minute

Carmen Martin in dispută cu Elena Georgijevska și Andreea Ianasi FOTO Dan Potor
Carmen Martin in dispută cu Elena Georgijevska și Andreea Ianasi FOTO Dan Potor

Articol de - Publicat sambata, 22 mai 2021 20:40 / Actualizat sambata, 22 mai 2021 21:25

Etapa a 26-a a Ligii Florilor, disputată la Sf. Gheorghe, a fost una nebună. Victorie surprinzătoare a Clujului în fața Brăilei, Buzăul a revenit de la minus 5 cu Rapid și a învins, iar Slatina a câștigat derbyul pentru supraviețuire cu Dacia Mioveni

Măgura Cisnădie a fost foarte aproape să provoace prima înfrângere din campionat celor de la CSM București, dar a ratat exasperant pe final și a pierdut cu 25-26! 

CSM București și-a pierdut busola, fără Cristina Neagu

După victoria cu rivala SCM Rm. Vâlcea, de joi, 32-26, Cristina Neagu s-a operat vineri și va lipsi de pe teren cel puțin patru luni. Fără Neagu însă, CSM și-a pierdut busola. A jucat extrem de slab și a câștigat cu mult noroc. Jelena Grubisici și-a salvat din nou echipa prin paradele sale.

Echipa selecționerului Adi Vasile a fost condusă aproape pe toată durata primei reprize, chiar și la 3 goluri diferență. A intrat însă cu un avantaj minim la pauză: 11-10. În partea a doua se părea că ”tigraoicele” se vor detașa, s-a desprins la 16-13, dar imediat Cisnădie a revenit, a egalat și apoi a trecut în față.

Mai erau 8 minute de joc și Măgura conducea cu 24-22! Echipa lui Alexandru Weber s-a văzut însă prea repede câștigătoare. Tătar și Blazevici în trei rânduri au ratat față în față cu Blazevici și CSM a marcat de patru ori consecutiv. La ultimul atac, la 26-25, CSM a jucat la trecerea timpului și a obținut cea mai grea victorie din actuala ediție a Ligii Naționale. E acum la doar trei puncte pentru un nou titlu de campioană. Acestea pot veni duminică, în meciul cu Universitatea Cluj, de la ora 11:00 (direct TVR2).

Buzăul revenire senzațională în fața Rapidului

CSM București e la 3 puncte de titlu, dar s-a chinuit crunt cu Măgura Cisnădie. Sibiencele „s-au bătut” singure în ultimele minute
Gloria Buzau e sigură de un loc în cupele europene FOTO Dan Potor

Un alt meci extrem de spectaculos a fost și cel dintre Gloria Buzău și Rapid București. În luptă directă pentru un loc în cupele europene, cele două au reușit un meci de un nivel foarte bun.

Giuleștencele antrenate de selecționerul Spaniei, Carlos Viver, au condus în prima repriză cu 12-7 și cu 13-9 la pauză. Și bucureștencele au rămas în față 54 de minute. De la 22-19, Buzăul a avut o revenire formidabilă. Rapidul nu a mai găsit calea spre gol, iar Andreea Polocoșer a avut câteva intervenții formidabile între buturi. 

Au fost 6 goluri consecutive marcate de echipa antrenată de Ovidiu Mihăilă, cea care a câștigat la final 26-23 și și-a acontat în proporție de 90 la sută locul 4 în clasament. Ovidiu Mihăilă a plâns la finalul partidei, copleșit de tensiunea partidei. De partea cealaltă, Rapidul ar putea să-și fi jucat ultima șansă pentru Europa.

Slatina a scăpat de baraj?

CSM București e la 3 puncte de titlu, dar s-a chinuit crunt cu Măgura Cisnădie. Sibiencele „s-au bătut” singure în ultimele minute
CSM Slatina după victoria cu Mioveni FOTO Dan Potor

În derbyul supraviețuirii, CSM Slatina a învins cu 27-22 pe Dacia Mioveni. Echipa Victorinei Bora a jucat exact, a condus de la un capăt la altul, și a luat o opțiune serioasă în a scăpa de locurile 11-12, cele care duc la barajul de retrogradare! Asta și pentru că a treia echipă implicată în această luptă, SCM Craiova, a pierdut și ea disputa cu Gloria Bistrița, 22-24.

Universitatea Cluj, echipa surprizelor

Universitatea Cluj, echipă care nu se mai poate salva de la retrogradare, a mai făcut o victimă. Dunărea Brăila a jucat de parcă era în vacanță în fața ardelencelor. Cu trei jucătoare senzaționale, portarul Mădălina Ion, centrul Rebeca Necula și interul Diana Lazăr, Clujul s-a impus cu 32-29. Brăila a căzut pe locul 9 și nu mai are nicio speranță la cupele europene.

O junioară în prim-plan

SCM Rm. Vâlcea nu a avut niciun fel de emoții în fața codașei CSM Galați și a câștigat cu 35-20. Antrenorul Florentin Pera a jucat mai mult cu rezervele. A ieșit în prim-plan junioara de 18 ani, Corina Lupei. Extrema stânga a marcat nu mai puțin de 10 goluri! Și la CSM Galați s-a remarcat fosta campioană mondiale de junioare, Daniela Corban, cea care a maract de 9 ori.

Rezultate etapa a 26-a

SCM Rm. Vâlcea-CSM Galați 35-20;
 Gloria Buzău-Rapid București 26-23
 U Cluj Napoca-Dunărea Brăila 32-29
 Măgura Cisnădie-CSM București 25-26
 SCM Craiova-Gloria Bistrița 22-24
 Dacia Mioveni-CSM Slatina 22-27
 Activ Ploiești-HC Zalău 20-27

Clasament după 26 de etape

1. CSM București 73 
2. Minaur Baia Mare 61 
3. SCM Rm. Vâlcea 60 
4. Gloria Buzău 47 
5. Măgura Cisnădie 43 
6. Rapid București 37 
7. Gloria Bistrița 36 
8. HC Zalău 36 
9. Dunărea Brăila 34 
10. CSM Slatina 28 
11. SCM Craiova 25 
12. Dacia Mioveni 24 
13. CSM Galați 13 
14. U Cluj Napoca 12 
15. Activ Ploiești 5 
* locurile 13, 14 și 15 retrogradează direct 
** locurile 11-12 merg la barajul de promovare-retrogradare

Cristina Neagu s-a operat! Mesaj de pe patul de spital

FOTO CSM București, la un pas de titlul de campioană: victorie clară în derby-ul cu SCM Rm. Vâlcea! Antrenorul oltencelor a atacat arbitrajul

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
1391972634181505
Adrian Popescu  •  23 Mai 2021, 00:08

”Tătar și Blazevici în trei rânduri au ratat față în față cu Blazevici”și ”Andreea Polocoșer a avut câteva intervenții formidabile între buturi” sunt câteva dintre elucubrațiile din acest articol aparținând domnului Marian Usescu șeful Secției Sporturi de la GSP...Ce vremuri, ce condeie au scris cu plăcere la GSP.... dar acum pila domnilor Tolontan și Geambașu își bate joc de tot dar rămâne mândru...îl iubește Tadici....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează