SPORTURI  »  HANDBAL  »  INCIDENTE

EXCLUSIV Ce se întâmplă cu huliganii de la Steaua și Dinamo după bătaia de la handbal » Motivul pentru care n-au fost încă amendați

Startul incidentelor dintre facțiunile celor de la Steaua și Dinamo // FOTO: sportpictures.eu
Startul incidentelor dintre facțiunile celor de la Steaua și Dinamo // FOTO: sportpictures.eu

Articol de GSP - Publicat luni, 11 martie 2019 13:34

Semifinala de sâmbătă din Cupa României la handbal masculin dintre Steaua și Dinamo, câștigată de roș-albaștri cu 26-25, a fost umbrită de incidentele violente dintre fanii celor două echipe, care au transformat sala din Focșani în ring de box înaintea startului partidei.

Ambele galerii au ajuns să fie evacuate, suporterii au fost conduși la sediul Poliţiei şi al Jandarmeriei pentru identificare, dar până acum nu s-a luat nicio măsură împotriva acestora. 

„A fost vorba de un număr mare de membri ai celor două galerii, iar până acum nu au fost întocmite actele. Aceștia au fost identificați, iar pe baza probelor video urmează ca în perioada următoare să luăm toate măsurile legale împotriva lor. Ei riscă sancțiuni conform legii, adică interdicții.

Vorbim de un număr mare persoane, dorim să vizionăm și să revizionăm materialele video de care dispunem pentru a fi siguri. E o activitate complexă, e un volum foarte mare de muncă și nu am vrea să facem nimic repede. Vrem să luăm cât timp e nevoie pentru a duce totul la bun sfârșit”, a precizat Alexandru Mormenchi, purtărorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, pentru GSP.ro. 

450 de suporteriau ajuns la Poliție după bătaia de la Focșani: 150 de dinamoviști și 300 de steliști

Incidentele dintre fani: 

  • CONTEXT: Înainte de startul meciului de sâmbătă, ultrașii din Peluza Sud Steaua i-au atacat pe cei ai lui Dinamo, iar bătaia a durat 3-4 minute. Jandarmeria a intervenit în forță pentru a despărți grupurile de fani recalcitranți, iar fanii neutri, femeile și copiii au fost evacuați din sală, la fel cum s-a întâmplat ulterior și cu cele două galeriiDetalii pe larg, AICI.

Vezi și: Incidente șocante înainte de meci: ultrașii s-au bătut cu jandarmii, galeriile au fost evacuate

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (19)
zecs93
zecs93  •  12 Martie 2019, 01:55

si sa zici ca suporterii stelei au batut pe cei de la dinamo cand defapt aia 3 de la sud steaua doar sau apropiat de banca noastra unde era galeria noastra mi se pare o jignire la adresa bunului simt !!!

zecs93
zecs93  •  12 Martie 2019, 01:54

nustiu cum poti muta un asemenea meci intr-o sala micuta dintr-un oras din nordu moldovei, de ce nu sa tinut acest meci la polivalenta in bucuresti unde era teoretic teren neutru, ca am inteles ca asta era finala cupei romaniei, asa nu se juca nici la noi acasa, nici la *** acasa, mi-se pare de rasu in pantaloni un asemenea meci de o anvergura asa de mare intr-o cosmelie din focsani :))))))) uitati va ce sa intamplat la chiajna , o alta sala mica de sport cand steaua si dinamo sau intalnit !!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

crimson.veritas
crimson.veritas  •  11 Martie 2019, 19:43

Si ... finally ... este un singur meci derby de interes ... pentru handbal ul romanesc in aceasta sapatamana ... meciul dintre SCM Rm. Valcea ... si CSM Bucuresti care va decide ... Noua Campioana ...:)) Se intalneste ... naturaletea, traditia, pasiunea, managementul inteligent si un buget de 1 milion de euro ... cu rispa de 5 milioane de euro ... artificialul, prostia, concurenta neloiala, managementul zero, suportul si fandomul artificial, suportul din motive electorale ... toate valori ... specifice ... #rezist ... chiar daca Flacara #Rezist ... este astazi promovata la PMB ... de catre ... o psd-ista isterica. Si Ponta a fost psd-ist ... si astazi este unul din cei mai vizibili ... promotori de mesaje #rezist ... doctrina securista ...:)) Toate astea se intampla ... dintr-un motiv foarte simplu ... #rezistul nu se naste ... ci este creat ... de catre o masinarie ... bine busa la punct ...:)) Deci ... ziceam ... Fotza SCM Rm. Valcea ...:)) O fi Bucurestiul ... Capitala #Rezistului ... dar Rm. Valcea este Capitala Handbalului ...:))

Vezi toate comentariile (19)
Comentează