SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA ROMÂNIEI

Final 4 Force! Cele mai bune patru echipe din România se bat pentru Cupa României, sâmbătă și duminică, la Ploiești

Articol de - Publicat sambata, 13 mai 2017 00:00

Primele patru echipe din campionat, care au început deja lupta pentru titlu, se vor întâlni și în Final Four-ul Cupei României, la masculin: Dinamo București, Potaissa Turda, CSM București, și HC Dobrogea Sud Constanța.

Într-o locație neutră, la Ploiești, după tragerea la sorți, au reieșit disputele dintre Turda și Constanța și cea dintre cele două formații din Capitală. Nou-înființata echipă din Constanța, aflată la primul ei sezon în prima ligă, a avut noroc la tragerea la sorți. Și nu pentru că Potaissa Turda ar fi o echipă accesibilă, dar ardelenii sunt angrenați în acest moment pe trei fronturi, fiind calificați și în finala Challenge Cup. Echipa lui Horațiu Gal nu abandonează însă nicio luptă, dorind să joace până la capăt.

Care e prioritatea?

"M-am aflat cândva în postura antrenorului de la Turda, când o antrenam pe UCM Reșița, și atunci am ales Challenge Cup. E foarte greu să lupți pe trei fronturi. Există șansa să nu te alegi cu nimic. Însă fiecare antrenor își stabilește prioritățile cum consideră că este mai bine", a declarat antrenorul Aihan Omer, tehnicianul Constanței.

Angrenată și ea în semifinalele Ligii Naționale, Constanța va juca meciul decisiv pentru calificarea în finală, la București, cu Dinamo. Cum șansele de a învinge în Ștefan cel Mare sunt destul de mici, "rechinii" pun toate bazele pe Cupa României. "Suntem optimiști că putem face două jocuri foarte bune. Ne dorim și suntem capabili să cucerim trofeul", a subliniat Aihan Omer.

Foarte mulți jucători din actualul lot constănțean, dar și antrenorul Aihan Omer, au pus umărul la succesele "defunctei" echipe, de pe Litoral, HCM Constanța, formație care avea în palmares 6 Cupe ale României și 9 titluri de campioană.

Derby de București

Dinamo București vs CSM București e reeditarea finalei campionatului din sezonul trecut. "Câinii" au câștigat atunci, 2-1 la general. "Tigrii" sunt însă deținătorii trofeului și pot să repete performanța, la despărțirea de antrenorul Zvonko Sundovski, care se întoarce acasă, în Macedonia, la finalul actualului sezon.
Pentru Dinamo, Cupa României a fost ceva de neatins, în ultimul timp, având în vedere că alb-roșiii au câștigat ultimul trofeu în 1988! Era pe vremea când antrenorul de acum, Eliodor Voica, îmbrăca tricoul formației din Ștefan cel Mare! "Ne dorim să realizăm eventul. E obiectivul pe care ni l-am propus", a anunțat portarul Ionuț Irimuș. Prioritară însă pentru ambele echipe va fi câștigarea titlului, campioana României urmând să joace direct în grupele Ligii Campionilor.

3 trofeeale Cupei României are în vitrină Dinamo, ultimul câștigat însă acum 29 de ani

Programul Final 4 (Digi, Dolce)

SÂMBĂTĂ

14:45 Potaissa Turda- HC Dobrogea Sud Constanța
17:30 CSM București-Dinamo București

DUMINICĂ

14:45 Finala mică
17:30 Finala mare

FINAL 4 FEMININ/ Slobozia e surpriza

SCM Craiova, CSM Bistrița și Unirea Slobozia sunt cele trei formații care și-au asigurat participarea la Final Four-ul Cupei României de la Ploiești (20-21 mai). A patra echipă se va stabili luni, în urma ultimului meci din "sferturi", dintre CSM Rm. Vâlcea și CSM București (ora 20:00). Șanse minime însă pentru vâlcence de a trece de CSM, numele campioanei României fiind mai mult ca sigur în urnă, la tragerea la sorți a semifinalelor, pe 16 mai. Unirea Slobozia, echipă care va participa la barajul de rămânere în prima ligă, e surpriza competiției, echipa lui Dumitru Muși eliminând în "sferturi" pe CSM Roman, 27-26.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
magura
magura  •  13 Mai 2017, 17:58

Ce frumos era daca RAPID BUCURESTI era printre cele 4...

chris_bu67
chris_bu67  •  13 Mai 2017, 13:09

Forza DINAMO!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează