Articol de Maria Olteanu - Publicat duminica, 20 aprilie 2025 17:42 / Actualizat duminica, 20 aprilie 2025 17:56
CSM București a câștigat în ziua de Paști primul meci din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, scor 30-29, pe teren propriu, în fața danezelor de la Esbjerg. Helle Thomsen, antrenoarea campioanei României, a reacționat imediat după acest succes, felicitându-și elevele mai ales pentru evoluția avută în partea a doua a confruntării.
Esbjerg - CSM București, returul sferturilor de finală din Liga Campionilor, se va disputa duminica viitoare, pe 27 aprilie, de la ora 17:00. Confruntarea va putea fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro.
Echipa câștigătoare se va califica în Final Four-ul de la Budapesta
CSM a intrat condusă la cabine, scor 13-15, iar în startul părții a doua danezele s-au desprins chiar la 3 goluri. Româncele au revenit însă, împinse de la spate de o sală polivalentă aproape plină, au preluat conducerea și s-au desprins ele la trei lungimi în față, însă până la urmă au câștigat la limită, iar totul se va decide la returul din Danemarca.

Helle Thomsen, după victoria cu Esbjerg: „Am arătat că putem”
„A fost un meci foarte greu. Pe teren s-au aflat două echipe foarte bune. Esbjerg a jucat foarte bine în prima repriză, dar noi ne-am ridicat nivelul în actul secund. Nu cred că am făcut cel mai bun joc al nostru în prima repriză.
Știam că va fi greu să jucăm în această perioadă pentru că românii sărbătoresc alături de familiile lor (n.r. Paștele). Cu toate acestea, atmosfera din sală a fost foarte frumoasă.
Știm că returul din Danemarca va fi foarte greu, dar astăzi am arătat că putem să ne ridicăm la nivelul lui Esbjerg”, a spus antrenoarea celor de la CSM București, Helle Thomsen, citată de digisport.ro.
IMAGINI GENIALE Cu 4 ore înaintea derby-ului cu CFR Cluj, căpitanul celor de la FCSB a devenit ultras la CSM București - Esbjerg
Pentru CSM au înscris la acest meci: Pintea 10, Neagu 7, Friis 4, Grijseels 2, Kobylinska 2, Oestergaard 2, Arntzen 1, Omoregie 1, Smits 1.



Papă nou, stil nou! Upgrade la Vatican » Ce mașină folosește Papa Leon al XIV-lea