INTERVIU EXCLUSIV Cel mai bun portar român al momentului speră să se impună și în Hexagon: ”Vreau să fiu cel mai bun portar din Franța!”

Articol de Marian Ursescu - Publicat vineri, 24 februarie 2017 00:00

Mihai Popescu, goal-keeperul ”naționalei” României, vrea să le ia fața lui Thierry Omeyer şi Vincent Gerard, campionii mondiali cu Franța. Românul a jucat deja în Hexagon în primul lui All Star Game.

Mihai Popescu e considerat cel mai bun portar român al momentului. Component de bază al "naționalei" României, Pope, cum este el cunoscut în lumea handbalului, e la fel de apreciat și în campionatul Franței, unul dintre cele mai puternice din întreaga lume.

Jucător al vicecampioanei St. Raphael, Mihai Popescu (31 de ani) a fost desemnat sezonul trecut cel mai bun portar "stranier" din Franța. A fost selecționat și pentru All Star Game-ul campionatului, un meci-spectacol între echipa autohtonilor și a "stranierilor".

Un tip extrem de modest, liniștit, căruia nu-i place să epateze, iese întotdeauna în prim-plan prin paradele sale și evoluțiile dintre buturi.

- Mihai, te-ai familiarizat cu viața din Franța?
- O, daa! Sunt deja la al doilea sezon și pot spune că mă simt ca acasă acum. În plus, am fost primit foarte bine de coechipieri, de suporteri, de oamenii care se ocupă de echipă.

- Le-ai și dat satisfacții, ești unul dintre cei mai buni portari din Franța!
- Mi-am făcut treaba. Suntem o echipă mică, cu ambiții mari. Dar e un spirit extraordinar, la fel ca la Constanța. De altfel, sezonul trecut am terminat pe locul doi, deși nimeni nu ne dădea șanse.

- Nu ați fost lăsați, din păcate pentru voi, să jucați în Liga Campionilor!
- A fost marele nostru regret. Deși am obținut calificarea pe teren, cu multă muncă, nu am primit acceptul pe motiv că nu dispune clubul de finanțe. Păcat, ne-am făcut vise, iluzii. Dar anul acesta am luat-o de la capăt și vrem să demonstrăm că a fost o mare greșeală, că St. Raphael merită să joace în Liga Campionilor.

- Ai învățat limba?
- Pot spune că acum înțeleg tot, mă descurc să și comunic. Nu am făcut meditații, am învățat singur. Am făcut franceză și în școala generală, mi-am adus aminte. Pot spune că e din ce în ce mai bine, de la zi la zi.

- Ai familia lângă tine, fetița ta!
- Fără fetele mele, soția Ștefania și fetița Amalia, cred că nu aș putea face față. Oricât aș fi de obosit, când vin acasă, îmi dau putere. Mă joc cu Amalia, mergem la plimbare, vorbim. Îmi place viața de tătic.

Constanța în suflet

- Handbalul românesc îl urmărești?
- Normal, nu uit niciodată de unde am plecat. Constanța este și-mi va rămâne întotdeauna în suflet. Am petrecut cei mai frumoși ani acolo. Mă bucur enorm că băieții au reușit să promoveze, le țin pumnii, poate, de ce nu?, o să fie iar campioni. Vorbesc cu Laurențiu Toma și cu Rudi Stănescu. Sunt mulți băieți cu care am jucat și eu, au un nucleu bun.

- Care e diferența între Franța și România, Mihai? Mă refer la handbal.
- Aici handbalul e foarte important. Nu mai spun, jucătorii francezi care sunt campioni mondiali sunt priviți ca niște regi. Se investește mult și parcă nu există nici presiunea de la noi. Uite, noi, după meciuri, indiferent de rezultat, avem întotdeauna o masă cu suporterii importanți, cu sponsorii. Vin și ne încurajează, ne felicită dacă am câştigat, ne îmbărbătează dacă am pierdut. Nu e răutatea de la noi.

- Contează că joci la echipă și cu Alex Șimicu, mai e și Rareș Fortuneanu, care e antrenor secund?
- Normal că ne-a fost mai ușor. Mai ales că Rareș e de mult la echipă, ne-a ajutat enorm.

"Trebuie să ajungem la Europene!"

- Mihai, legat de echipa națională, va reuși România, după 22 de ani, să se califice la Campionatul European?
- Sperăm. Pentru asta ne pregătim. Am început bine campania, am învins în Belarus și acasă Polonia, dar mai e mult până departe. Ați văzut și celelalte rezultate, Belarus a învins în Serbia, sârbii au bătut în Polonia. Asta spune multe despre echilibrul grupei.

- Cum e să lucrezi cu Xavier Pascual? Ce impresie ți-a lăsat?
- E un mare antrenor. Felul cum a pregătit meciurile, cum ne-a vorbit și motivat înaintea celor două partide, pentru mine a fost ceva extraordinar. Ne-a făcut să credem că suntem cei mai buni jucători, că putem să batem pe oricine.

- Cum a fost în vestiar când a început să vă vorbească în românește?
- Ne uitam unii la alții și nu știam ce e cu noi! Am crezut că am greșit vestiarul, că nu se poate în câteva zile să vorbească așa de bine românește, fără greșeli! Aunci am simțit că nu avem cum să nu facem un rezultat bun, că trebuie să jucăm de rușine și tot trebuie să o facem.

- Spune-mi, nu ai vorbit și cu Șimicu, să revină și el la echipa națională? Acum are de ce, nu?
- Am vorbit, i-am povestit cum a fost. E alegerea lui. Acum a fost însă și accidentat, s-a operat la cot.

- Cum a fost recepționat în Franța Campionatul Mondial?
- A fost ceva deosebit. Toată lumea a susținut, vă dați seama, Franța. Au o generație senzațională. Cum am spus, sunt regi aici și toată lumea e la picioarele lor. Și organizarea a fost la înălțime, au fost doborâte toate recordurile de audiență. Spectacol total.

Portarul care iubește golul

- Mihai, au fost o serie de schimbări de regulament, în ultimul timp. Una vă are în prim-plan pe voi, portarii. Acum tot mai mulți antrenori scot portarul în faza de atac și bagă un alt jucător de câmp. Cum vezi această măsură?
- E una foarte spectaculoasă pentru public. Pentru noi, portarii, însă, e o bătaie de cap în plus. Când tot faci sprinturi până la bancă, nu e vorba de oboseală, dar îți pierzi concentrarea, ieși un pic din miezul problemei. Când știai că stai în poartă, erai acolo tu cu tine și adversarii. Îmi place acum că am și eu șansa să dau goluri. Întotdeauna am iubit să înscriu.

- Ai și făcut-o, îți mai aduci aminte?, într-un meci din Liga Campionilor, la Moscova, cu Cehovski Medvedi!
-Sigur că-mi aduc. A fost mult timp dată la TV ca faza Ligii Campionilor. Am fost portar-înaintaș atunci. Eram în inferioritate numerică, am ieșit din poartă și am aruncat de dincolo de linia de la 9 metri. A intrat.

I-a învins pe Karabatic și Omeyer

- De curând s-a jucat și All Star Game-ul campionatului francez. Tu ai apărat poarta "stranierilor". Cum a fost? Cum e să fii coechipier cu Mikkel Hansen, cu Uwe Gensheimer, cu Dani Sarmiento, să joci împotriva lui Karabatic, Omeyer, Guigou, Jerome Fernandes, Porte, a celorlalți campioni mondiali?
- A fost ceva deosebit. Era prima dată pentru mine și a fost ceva inedit. E un show pentru public, pentru telespectatori. Au fost 12.000 de spectatori la Paris. S-a jucat pe sistemul două reprize a câte 15 minute. În pauză au fost alte concursuri, aruncări de pe posturi, din poartă în poartă. A mai fost un meci între selecționata fostelor glorii ale Franței și o selecționată a iugoslavilor care au jucat în Hexagon.

- Echipa voastră, a stranierilor, a câștigat!
- Da, dar rezultatul a contat prea puțin. Am jucat, cum am mai spus, doar pentru spectacol.

- Ați primit un cec în valoare de 3.800 de euro?
- Echipa învingătoare a primit această sumă, învinșii 3.000 de euro. Banii au fost donați pentru cauze umanitare. Noi am ajutat copiii din Africa. Poate ar fi bine să se organizeze un astfel de meci și în România, sunt destui jucători străini și la noi, acum.

- Ce obiective ai în acest sezon?
- Îmi doresc în primul rând să fiu sănătos! Apoi, cu Saint Raphael avem obiectiv terminarea pe podiumul campionatului și ajungerea în Final Four-ul Cupei EHF. Plus, bineînțeles, mă gândesc la echipa României, la calificarea la Euro 2018. Să mai facem pași importanți.

Alți patru ani de contract!

Deși mai avea contract cu Saint Raphael până în vara lui 2018, Mihai Popescu a primit propunerea de a semna un nou contract, valabil până în 2022.

"Am acceptat pentru că mă simt foarte bine aici, am familia aproape, dar și pentru că se dorește performanță pe viitor. Sper să ajut echipa cât pot eu de bine, să rămânem în primele trei echipe ale Franței și să ajungem să jucăm în Champions League", a declarat Mihai Popescu.

Goal-keeperul va rămâne, practic, în Franța până la 37 de ani. "Mă bucură faptul că au încredere în mine și mi-au oferit un contract pe o perioadă așa de lungă", a adăugat Mihai.

Tatăl său a fost portar

Mihai Popescu își moștenește tatăl, care a fost și el goal-keeper în prima ligă din România.

"Bineînțeles că a fost portar. Mie nu mi-a plăcut să stau în poartă, tocmai de aceea am început inter stânga. Primul meu antrenor, la Găești, a fost Gheorghe Mircea. El m-a trimis în poartă. La un moment dat jucam o repriză în poartă și una pe inter", povestește Mihai.

Tatăl său stătea în spatele porții, de multe ori, și-i dădea sfaturi. "Mă mai și certa, dar stătea cu gura pe mine. Îmi spunea că fără muncă nu pot să fac nimic", subliniază Mihai. A ajuns în primă fază la Pitești, apoi din 2003 a jucat la HCM Constanța.

"Când am ajuns la Constanța mi-am dorit să fiu și eu ca Rudi Stănescu. Știam că e greu să îi iau fața, era un portar extraordinar, dar am muncit mult. Am învățat multe de la el, unele furate, altele spuse de el. Am făcut o bună echipă împreună"
Mihai Popescu

"Cred că atitudinea pe care o ai pe teren se bazează foarte mult pe caracterul fiecăruia. Eu de fel sunt calm în toate situațiile, dar în ultima vreme am realizat că trebuie să mă eliberez, printr-un gest sau un strigăt. Asta mi-a recomandat și psihologul cu care am lucrat la Constanța, Cristina Răducan"
Mihai Popescu

5este numărul anilor în care Mihai Popescu a fost desemnat cel mai bun handbalist român al anului: 2010, 2011, 2012, 2014 și 2016